Femeie adevărată
Maria, unde ești?! Adu castraveții! Cât să te mai aștept?!
Vocea soțului deja răsună nerăbdătoare prin bucătărie. Dar Maria era ocupată. Își mângâia cu grijă genele stângi cu o rimelă nouă și scumpă, pe care abia o cumpărase cu banii primiți recent. Se oprea din când în când, admirând în oglindă rezultatul. Ochiul stâng, cu toate nuanțele aplicate, părea de două ori mai mare decât celălalt aproape că o speriase și pe ea. Dar gândul să se oprească nu-i trecea prin minte. Castraveții ce se înmuiau în lighean oricum nu fugeau nicăieri.
Totul fusese, de fapt, declanșat de soțul ei, Ion, care de o săptămână făcea conserve pentru iarnă și o surprinsese pe Maria cu o dorință neașteptată:
Vreau să devii o femeie adevărată!
Și i-a pus în mână cardul cu economiile strânse peste an.
Maria, când a văzut, a crezut că nu-și aude urechile. Prima reacție a fost, bineînțeles, să facă scandal că doar dacă el a pus niște bani deoparte fără să-i spună, poate a mai ascuns și altceva. Și dacă cineva așterne secrete, întotdeauna mintea sare la concluzii! Dar, imediat, a respirat adânc, s-a așezat pe scaun și a uitat complet de ciorba ce dădea în foc.
Ce înseamnă o femeie adevărată, mă rog?!
Simțea nevoia să țipe și să spargă setul de farfurii, pe care soacra i-l dăruise recent. Slujba era bună, iar Maria visase ani întregi la un astfel de serviciu de masă. Dar soacra, doamna Sofia, îi spusese râzând, când Maria izbucnise în lacrimi:
Vai, draga mea Ce copilă mai ești! Orice pentru tine! Doar să fiți fericiți la casa voastră!
Maria niciodată nu înțelese exact motivul gestului soacrei, dar nu avu chef să o întrebe. De altfel, Sofia era o femeie pragmatică și nu-i plăcea să zăbovească prea mult în vizită. Zicea mereu că gospodăria cere ochi și mână pe ea.
Maria nu avea ce să-i reproșeze. Își ducea copiii la bunica Sofia în weekenduri, îi lăsa să-și petreacă timpul frumos și înainte de fiecare vizită căuta să-i facă o bucurie femeii ce o primise în familie fără rezervă.
Ar fi existat destule motive să nu fie primită, ținând cont că nici rudele apropiate nu prea o acceptau. Maria mergea la întâlnirea cu mama lui Ion, cu inima cât un purice. Își lua băiețelul în brațe, se uita la soț și șoptea:
Și dacă nu mă vrea? Dacă mă dă afară, cu copil cu tot, așa cum a făcut mătușa mea când l-am născut pe Lucian?
Ion ridica din umeri:
Nu te grăbi cu concluziile, poate chiar te va surprinde!
Și, într-adevăr, doamna Sofia a primit-o pe Maria sărutându-i copilul și spunând cu căldură:
Îl lași la mine puțin? Să se odihnească, săracul, că s-a obosit pe drum
De atunci, bunica Sofia a rămas stâlpul Mariei. N-a protestat nici când Lucian, băiețelul, i-a spus buni de la primul cuvânt pe care l-a învățat. Iar inima fetei fusese cucerită.
Maria devenise mamă la doar optsprezece ani. Știau toți satul cine-i tatăl lui Lucian făceau haz, iscodeau dacă va face Mitică Popescu nuntă cu ea sau nu. Mitică avea o reputație de cuceritor și Maria stătea la distanță, dar șarmul lui a fost mai tare. Povestea Mariei nu e diferită de a multor fete de la țară: rămasă singură după o seară în care autobuzul n-a mai venit, întâlnind pe Mitică în drum spre casă, totul s-a schimbat brusc.
Mitică n-a scăpat basma curată de atunci Maria nu a tăcut, a povestit la poliție, și astfel s-au mai aflat încă șapte copii lăsați după el prin tot satul. Iar el a ajuns să facă pușcărie. Mama lui Mitică, după sentință, i-a urat Mariei, în gura mare, numai cuvinte grele, dorindu-i numai necazuri. Dar, în loc, toți cei din sat au fost alături de Maria. Casa lui Mitică a fost vândută, iar el dus departe.
Lucian s-a născut sănătos, cu ochi mari de cireș, păr bălai și râs de-al tatălui Mariei. Sătenii au sărit să o ajute: ba cu hăinuțe, ba cu leagăn, ba cu o vorbă bună. Șenea bani, moșteniți de la mama ei, Maria îi drămui cu grijă, știind că adevărata încercare abia acum începea.
Dar liniștea nu a durat mult. Mătușa din oraș a venit cu frații mamei, și au anunțat-o sec: ei vor vinde casa. Îi vor lăsa partea mamei, dar să-și caute rostul de una singură.
Îndurerată, Maria nu s-a văitat nimănui, dar polițistul din sat a aflat și s-a oferit să o ajute să găsească o altă locuință într-un sat vecin, unde o văduvă vindea jumătate din casă.
Verifică și vezi dacă îți place, îi spusese domnul Andrei.
Așa a ajuns Maria să se mute la Margareta, o femeie cumsecade, care i-a propus:
Dacă vrei să muncești, am o prietenă care caută vânzătoare la magazin. Îi zic o vorbă, vrei?
Maria a acceptat cu bucurie.
La magazin l-a cunoscut pe Ion. Venise în sat să-și ajute mama și a intrat după cumpărături. Maria i-a făcut coșul și, fără să-și dea seama, a început să-i povestească totul despre băiatul ei, despre Margareta, despre cât de grea și totodată frumoasă era viața.
Ion a plecat, dar ochii Mariei i-au rămas pe suflet. Nu a îndrăznit să o caute din prima. Era văduv cu doi băieți mici, părăsit de soție și cu mama bolnavă acasă. Cum să-i spună tot necazul cuiva la care abia se gândește ca la o rază de soare? Dar nu a uitat-o nici o clipă.
Nici Maria nu l-a trecut cu vederea. S-a interesat de Ion și, când a revenit în magazin, l-a întâmpinat direct.
Câți ani are băiatul tău mai mare?
Trei ani.
Și cel mic?
Un an, ca Lucian al meu.
Prezintă-mă cu băieții când ai timp. Dacă e să fie, va fi!
Așa au devenit familie. Nunta simplă, doar cei apropiați. Luna de miere cu copiii la mare. Bucurie fără margini pentru Maria, care niciodată nu fusese nicăieri.
Dar fericirea nu a venit fără încercări. Băiatul cel mare s-a îmbolnăvit, iar Maria a stat două luni cu el la spital. Apoi a venit fosta soție a lui Ion, hotărâtă să-și ceară copiii înapoi. Maria a luptat cu faptele, cu legea, cu oamenii și, până la urmă, a devenit mama băieților în acte, nu doar cu sufletul. După acea zi, soacra a îmbrățișat-o și i-a zis:
Acum pot să dorm liniștită, copiii sunt în siguranță!
Copiii creșteau, Maria rămânea aceeași femeie blândă, dar toți știau: dacă cineva se atingea de familia ei, devenea leoaică.
Și iată că după toate acestea, Ion îi spune că vrea să fie femeie adevărată…
Maria n-a dormit toată noaptea după ce a primit banii. S-a plimbat de la oglindă la fereastră, și se căuta pe sine. Ce înseamnă, de fapt? Să fii femeie? Nu-l întrebase pe Ion din orgoliu, și a doua zi s-a dus la cea mai bună prietenă, Lenuța.
Lenuțo, ce mă fac?
Sfaturile din revistele adunate de Lenuța au fost clare: femeia adevărată trebuie să mănânce sănătos, să se îmbrace elegant, să se machieze corect și să aibă întotdeauna grijă de tot ce face. Altminteri, nu-i femeie, e nici nu se știe ce.
Maria n-a cumpărat fundițe, dar a mers în oraș cu Lenuța și a luat niște cosmetice bune, o cămașă de noapte nouă și niște pantofi frumoși, ascunși într-o cutie să nu-i strice copiii.
Ion însă n-a avut ochi pentru schimbare tocmai termina de pus la borcan castraveciorii. Exact când Maria aproape terminase cu fardul la ochi, Ion a intrat val-vârtej în baie. Maria, speriată, și-a băgat pensula drept în ochi! De ciudă, a simțit că nu vrea nici măcar să mai fie femeie.
Măi, Mariuțo, ce faci acolo?! s-a speriat Ion văzând-o sărind pe un picior, cu ochii în lacrimi de durere.
E vina ta! Ți-ai găsit să-mi ceri să fiu femeie! Dar ce crezi, că eu ce sunt?!
Înțelegând, Ion a îmbrățișat-o și, cu blândețe, a început să-i spele fața.
Să nu crezi că nu apreciez tot ce faci! Dar tu niciodată nu ți-ai cumpărat ceva de capul tău, mereu te gândești la copii, la mine și la mama mea. Am vrut doar să vezi că meriți să te răsfeți și tu, din când în când. Pentru mine, ai fost mereu femeia mea adevărată. Am vrut să știi cât contezi!
Maria a râs cu poftă, iar copiii, neînțelegând dacă mama râde ori plânge, au început să se agite și a durat ceva timp să-i liniștească.
Seara, după ce i-a culcat pe toți, Maria a ieșit pe prispă, privind spre cerul înstelat și cu obrajii curățați de orice lacrimă, a zâmbit amintindu-și de toată agitația zilei.
Gata, i-am dat pe toți la somn! a venit Ion, așezându-se lângă ea pe trepte.
Ai pus bine castraveciorii?
Vor fi cei mai buni din sat!
Să fie, o să-mi prindă tare bine! i-a surâs Maria, așezând mâna soțului pe burtă.
Nu pot să cred! Și tu n-ai zis nimic?!
Cu toate murăturile, nici nu apuc să-ți spun! l-a tachinat Maria.
Ion a sărutat-o, amintindu-i ce înseamnă să fii femeie iubită, și și-a strâns-o la piept, să-i arate că locul ei e acolo unde inima bate mai tare lângă sufletul omului drag.
*
Și poate că adevărata femeie nu e cea din reviste sau din povești, ci acea care știe să se ridice de fiecare dată, să-și apere copiii, să-și prețuiască familia și să nu uite niciodată că are dreptul la o clipă de răsfăț. Fericirea nu vine din fard sau pantofi, ci din pacea de la lăsatul serii, când toți cei dragi ți-s acasă și soțul îți strânge mâna spunând: Aici îți este locul! La inima mea.În liniștea aceea adâncă, Maria și-a lăsat capul pe umărul lui Ion, ascultând cum greierii cântă în întuneric; simțea parcă timpul ocolind casa lor, protejând-o de griji și de vechi temeri. Parcă toate suferințele din trecut deveniseră pași spre acest moment un drum presărat cu obstacole, dar luminat azi de un zâmbet și o mână caldă.
Pe prispă, cu ochii la stele, Maria a înțeles definitiv: nu castraveții, nu rimelul, nici grijile de peste zi nu contau cu adevărat, ci clipele acestea, în care putea respira ușor, fără teamă, știind că familia ei e întreagă. Știa că va mai plânge, va mai râde, va mai fi uneori doar femeia care face borcane și uneori cea în rochie nouă dar mereu ea însăși, cu inima deschisă.
Din casă s-a auzit râsul în somn al copiilor, ca un clinchet de clopoței. Ion a cuprins-o mai strâns și, cu o șoaptă blândă, i-a promis:
Oricâte ierni vor veni, întotdeauna vom pune deoparte fericirea noastră, ca pe murături pentru zilele grele.
Maria a zâmbit, trăgând aer în piept. Simțea că n-avea nevoie de definiții mărețe, de titluri sau de aprobarea lumii.
Vocea ei, lină și caldă, s-a pierdut printre stele:
Dacă mă întreabă cineva ce înseamnă să fii femeie, am să le spun: să-ți ții sufletul acasă.
Și, în miezul serii, cu Ion alături, cu copii în pat și cu inima încărcată de recunoștință, Maria a înțeles că era, într-adevăr, o femeie adevărată pentru că în fiecare zi iubise, în fiecare zi se ridicase și niciodată nu uitase să spere.
Acolo, sub acoperișul lor de stele, fericirea era, pur și simplu, acasă.
