Mihaela se frământa lângă telefon, cu ochii înlăcrimați, așteptând vești de la serviciul de urgență. Fetița ei, Teodora, zăcea pe canapea, acoperită cu un cearșaf subțire, respirând greoi. Temperatura ei era aproape de patruzeci de grade și nu dădea semne că ar scădea. Sunetul soneriei de la ușă răsună surprinzător de tare. Mihaela se ridică brusc, aproape căzând, și alergă spre ușă.
– Temperatura se reduce, tratamentul își face efectul. Micuța prezintă wheezing bilateral. Recomand internarea, spuse obosit un bărbat înalt și grizonat, frecându-și nasul, în timp ce asistenta așeza seringa într-o trusă.
– Nu ne putem descurca acasă?
– Nu, trebuie să mergem la spital, să o monitorizăm, răspunse medicul.
Mihaela ieși pe hol cu un pașaport și o traistă cu lucruri, pregătită să plece la spital. Tocmai atunci, în ușă apăru un echipaj de ambulanță: un doctor robust, cu barbă, pe la patruzeci de ani, un asistent medical slab, de treizeci și doi de ani, cu ochelari și servietă, și un intern pistruiat, cu părul roșcat.
– Ați chemat ambulanța? întrebă doctorul cu barbă.
– Da, dar… era un alt doctor aici, spuse confuză Mihaela.
– Cine anume? interveni tânărul intern.
– Un domn înalt și grizonat. El i-a scăzut temperatura Teodorei și a spus că trebuie să mergem la spital… explică Mihaela, confuză.
Doctorul și asistentul se priviră uimiți:
– Ciudat, de ce două echipaje pentru aceeași urgență? întrebă internul.
– Îmbrăcați-o pe fetiță. Vă ducem la spital, îl întrerupse doctorul.
Mihaela plecă în cameră. Uimit, internul întrebă pe doctor:
– Nici măcar nu o examinăm?
– Nimeni nu pune la îndoială judecata doctorului Ionescu. E cel mai bun specialist pe care l-am avut, răspunse asistentul zâmbind.
Cu un an în urmă, echipajul lui Ionescu se îndrepta spre o urgență, când un șofer imprudent le-a tăiat calea. Nici unul dintre ei nu a supraviețuit. După patruzeci de zile, în oraș au început să se întâmple lucruri ciudate.
Un tânăr a fost atacat și înjunghiat. Un apel anonim la dispecerat anunța că victima necesita ajutor urgent, iar echipajul nostru a găsit tânărul pe trotuar, cu o perfuzie administrată de un bărbat străin care s-a întors spre noi nedumerit când am întrebat cine i-a acordat primul ajutor.
Bărbatul a spus că un doctor înalt, grizonat, și o asistentă tânără au fost acolo înaintea noastră. Am dus tânărul la spital și am scris în raport că i s-a acordat primul ajutor. Despre Ionescu nu am spus nimic atunci, deși eram în stare de șoc.
După câteva zile, un muncitor a căzut și a suferit un accident vascular cerebral. Când am ajuns noi, echipajul misterios îi administrase deja tratament. Au dispărut din nou fără urmă.
Un caz similar s-a întâmplat cu o naștere prematură într-un taxi. Trecătorii și șoferul au fost martori la intervenția aceleași echipe misteriose. Dacă nu ar fi fost ei, copilul nu ar fi supraviețuit. Aceste fenomene continuă, și doar la cazuri grave.
Suntem gata, spuse Mihaela, ieșind pe hol cu fetița în brațe. Doctorul cu barbă îi luă femeii traista și zâmbi copilului: Acum totul va fi bine!
