Întârzii. Din nou întârzii la întâlnirea cu administratorul restaurantului unde, peste o lună, trebuie să se țină nunta mea. Banchetul pentru o sută de invitaţi, meniul pe care trebuie să-l aprob astăzi, degustarea, discuţia despre aranjamentele florale și aranjarea locurilor totul depinde de vizita mea de azi. Dar rămân blocată în aglomeraţia de la Ora de vârf, privind fără speranță șirul nesfârșit de faruri roșii din față. Fiecare minut de întârziere îmi bate în urechi ca o pulsare iritantă.
Sofia Dumitru Popescu, de treizecișapte de ani, este proprietara unei reţele de cinci saloane de înfrumusețare de lux, Farmec. E o femeie de afaceri, de succes, doamnă de fier, mereu ştie ce vrea de la business, de la subalterni și de la viaţă. Singurul lucru la care nu a găsit încă un răspuns este viața personală. Zece ani i-a dedicat construcţiei imperiului de frumuseţe, iar pe bărbaţi, pe sentimentele sincere, pe familie nu i-a mai rămas timp. Sufletul îi era gol până când a apărut El. Andrei. Era perfect politicos, atent, cu un gust impecabil și un CV la fel de impecabil. Parcă destinul ia oferit în sfârşit şansa fericirii personale.
Cu traficul blestemat reușesc să-l ocolesc, ies pe o cale secundară și, în cincisprezece minute, parchez lângă intrarea restaurantului de lux Monblanc. Inima îmi bate nebunește, iar în cap îmi tot răsare o listă de întrebări pentru administrator. Când ies din mașină, aproape lovesc o fetiță. E o fetiță de vârstă de zece ani, desculţă, în rochiţa ei veche, cu o mână plină de trandafiri începând să se ofilească. Din ea miroase praful și dezordinea.
Vă rog, cumpăraţi-mi flori îmi spune cu glas slab, dar hotărât. Îmi întinde o trandafiră cu bobocul deja căzut.
Nu, micuţo, nu acum încerc să o ocolesc politicos, grăbindumă spre ușa pe care o aştept. Dar ea este mai agilă și îmi blochează din nou calea, cu ochii mari, prea maturi pentru o copilă, plini de implorare.
Vă rog, chiar e foarte, foarte necesar. E ultima mână de flori strânge florile la piept și parcă se va rupe în lacrimi.
Doamne, cât de mult pot să pierd din timp! îmi strig în minte.
Fetiţă, nu-ţi poţi imagina, nu am timp deloc. Şi, în plus, florile ar trebui să mi le dea bărbaţii, nu eu să le cumpăr de la copiii de pe stradă răspund mai aspru decât îmi doresc.
Abia intram în uşile rotative când vocea ei, deodată fermă și clară, îmi pătrunde spatele ca o acă rece:
Nu te căsători cu el.
Rămân paralizată ca lovită de un şoc electric. Mă întorc încet, urechile încă bâzâie.
Ce ce ai spus?
Fetiţa nu clipeşte. Ochii ei serioşi, de un albastru clar, mă străpung.
Pentru Andrei. Nu te căsători cu el. Te înşală.
Un fior rece îmi străbate corpul. Aerul devine gros și lipicios.
De unde ştii numele logodnicului meu? vocea mea tremură.
Eu am văzut totul. El este cu altă femeie. Cheltuie banii voştri. Are o maşină ca a ta, albă, cu aceeaşi zgârietură la aripa stângă.
Lumea se reduce la un punct zgârietură. Da, am zgâriat aripa maşinii luna trecută, lovind un stâlp în parcarea subterană. Niciunul nu ştia, nici nu am reparat încă. Cum ştie ea?
Tu m-ai urmărit? sufl.
Pe el răspunde fără ruşine. Lam urmărit. El a ucis mama mea. Nu cu mâinile, dar din cauza lui a murit. Inima ia rămas sfărâmată de durere.
Totul se rupe în mine. Mă aşez în poală, lângă ea, privind fiecare fir de păr de pe faţa ei palidă, murdăria de pe obraji, picioarele subţire, zgâriate de crengi.
Explică-mi, te rog, încet, pas cu pas. Cine e mama ta? întreb încercând să rămân blândă.
A fost corecteazămă fetiţa, cu o tristeţe adâncă în glas. Se numea Irina. Avea un magazin de flori, mare, frumos, cu parfum de rai. Şi apoi a venit el. Maxim, așa sa prezentat. Ia dăruit un buchet uriaș, venea zilnic, spunea vorbe dulci, iar inima ei sa îndrăgostit ca o fetiţă.
Maxim? Dar logodnicul meu se numeşte Andrei. O confuzie de secundă îmi răcdește gheața.
Poate te înşeli? E altă persoană?
Nu clatină capul, părul ei de bumbac se mişcă. E acelaşi. Are o cicatrice pe mâna dreaptă, aici îşi arată cu degetul fin încheietura şi poartă mereu un costum gri, scump, cu o cravată de mătase de culoarea vişinii coapte. O săriţi la el de ziua lui, şi el se lăuda cu mama la telefon, apoi a plâns.
Gura îmi se usucă. Cravata. Da, iam adus eu aceea din Milano acum o lună. El spunea că e talismanul lui. Inhal în tăcere cum pământul se desprinde de sub picioare.
Continuă, te rog.
Mama şi-a pus toate economiile în afacerea lui. A zis că va deschide un lanţ de restaurante ca al nostru arată spre clădirea Monblanc. A vândut magazinul, florile, visul, şi ia dat trei milioane de lei. A promis că se va căsători, că o va duce la mare. Apoi a dispărut. A căutat, a scris mesaje, a sunat, dar el nu răspundea. A plâns zilnic, nu mânca, nu dormea, stătea la fereastră şi privea strada. Două luni mai târziu a murit de cord. Medicul a spus: stop cardiac din stres.
Trei milioane. Eu am investit şi eu patru milioane în afacerea lui în deschiderea restaurantului. Suma pe care el o căuta.
Cum ştii că e acelaşi om? şoptesc, temândumă să aud răspunsul.
Fetiţa, fără să mă clipească, scoate din buzunarul rochiei o fotografie veche, înţesată de călcări. Pe ea, un bărbat şi o femeie se îmbrăţişează în parc. Încerc să recunosc, iar inima îmi cade în abis.
Andrei. Era el, cu părul puţin mai scurt şi fără barbă mică pe care o crescuse la cererea mea.
De unde ai luat asta? vocea îmi tremură.
Mama o păstra. E singura lor poză. Am găsit-o două săptămâni după înmormântare. Lam văzut pe stradă, am vrut să-l întreb de ce a făcut aşa, dar miam fost teamă. Când lam văzut la casa voastră, când vaţi sărutat, am înţeles că trebuie să vă avertizez, ca să nu se întâmple la fel ca mamei. Să nu muriţi.
Privesc fetiţa fragilă, desculţă, cu picioarele murdărite, şi tot corpul îmi strig că spune adevărul. Curată, amară, nemiloasă.
Cum te numeşti? întreb, simţind lacrimi în gât.
Codruţa.
Codruţa, ţie foame?
Scuţi din cap, iar în acel gest simplu se vede durerea singurătăţii ei.
Hai cu mine. Mai întâi mănânci, apoi îmi spui tot de la început. Tot ce-ţi aduci aminte.
Administratorul restaurantului, un domn eleganţ în costum impecabil, ne întâmpină cu un zâmbet strălucitor, dar la vederea însoţitoarelor mele, faţa ise încruntă.
Doamna Popescu, sunteţi cu o copilă? vocea încurcă întrebarea cu o uşoară judecată.
Da. Vă rog, aşezaţine la o masă în colţul cel mai liniştit şi aduceţi meniul îi răspund fără să las loc de discuţii.
Comand pentru Codruţa tot desertul şi felurile principale: supă cremă, filet mignon cu legume. Ea mănâncă cu poftă, dar cu o delicateţe înnăscută, încercând să se poarte decenţ, aşa cum o învăţa mama. Fiecare muşcătură o mestecă încet, cu respect, şi îmi apasă inima să nu fiu dură cu ea.
Unde locuieşti acum, Codruţo? întreb cu blândeţe când se opreşte un moment.
La azilul Răsărit. Temporar, până găseşte o familie adoptivă sau un cămin pentru copii.
Azil. Doamne, are zece ani şi e singură în această lume cruntă. Fără mamă, fără casă, cu o povară de pierdere prea greu de purtat pentru un adult.
Spune-mi despre mama ta. Despre acest Maxim. Tot ce-ţi aminteşti.
Codruţa pune lingura jos, îşi aşează mâinile pe genunchi şi începe să povestească încet, fără lacrimi, ca şi cum ar citi un raport. Calmul ei este mai înfricoșător decât orice isterie. Era o florăriţă de succes, cu livrări în tot oraşul, clienţi mari corporativi. Singură, frumoasă, puternică, îşi creştea fiica singură şi, probabil, visa la umărul unui bărbat. Îl întâlnea pe bărbatul visurilor ei: politicos, atent, cu planuri măreţe. Vorbea despre deschiderea unui lanţ de restaurante de lux, dar îi lipsea capitalul de start. Promitea că va returna cu dobândă, că va construi un viitor comun, că se va căsători.
Exact aceeaşi poveste. Eu am cinci saloane de înfrumuseţare, proprietăţi mai solide.
Şi după ce a dispărut, mama ta a sunat poliţia? întreb, ştiind răspunsul.
A sunat. Iau zis că nu e fraudă, ci doar o investiţie nereuşită. Nu există infracţiune, nici probă de înşelăciune. A scris mesaje, ia trimis cereri de restituire, el citea, bifurile erau albastre, dar nu a răspuns niciodată. A înnebunit.
Ai văzut şi el cheltui cu altă femeie?
Da. Ieri, la centrul comercial Galeria. Ia cumpărat o haină de blană, râdea şi îl săruta, iar el plătea cu cardul de aur. Am intrat să mă prefac că mă uit la genţi şi am auzit vânzătorul: Mulţumim, doamna Popescu, achiziţia dvs. este un succes.
Cardul meu. Folosea cardul suplimentar pe care il dădusem luna trecută pentru cheltuieli minore, scump, ca să fie comod. Lam încredinţat, orbeşte.
Dacă ai vedea din nou acea femeie, ai putea să-mi arăţi? întreb, tonul tremurând.
Fetiţa dă din cap cu încredere.
E înaltă, ca şi tine, cu păr lung blond şi poartă un parfum dulce, la fel ca al tău.
După prânz o duc înapoi la azilul Răsărit un bloc de cărămidă pe marginea oraşului şi mă întorc acasă, la apartamentul meu cumpărat cu banii mei, înainte să-l întâlnesc pe el.
El este acasă, pe canapea, în papucii mei, privind un film pe laptop. Îmi zâmbeşte cu acel zâmbet hollywoodian când intru.
Bună, soarele meu. Cum a fost aprobarea meniului? Totul a decurs bine? se ridică, mă strânge în braţe, respiraţia lui miroase a mentă şi cafea.
Rămân paralizată un moment, apoi îmbrăţi ştiind ce să fac, îl îmbrăţi înapoi, apropiindumă de pieptul lui. Inhal aroma lui cunoscută, odată iˆncântătoare, acum grea.
Da, totul e în ordine strig cu vocea uscată. Întro lună se sărbătoreşte nunta noastră.
Abia aștept ziua aceea îmi șopteşte în ureche, iar vocea îi sună dulce, dar mincinoasă.
Îmi joacă rolul de mireasă fericită. Când el adoarme, iau laptopul, ştiind parola 777777 pe care mio dăduse, că nu trebuie să avem secrete. Deschid căsuţa poştală. E un iad: corespondenţe ordonate cu cinci femei. Fiecare primeşte aceleaşi vorbe de dragoste, ești singura mea, soarele meu, vis la viitor. Ei cer bani la una investiţii pentru startup, la alta dificultăţi temporare în afacere, la a treia partenerii neau înşelat, am nevoie de ajutor urgent.
Poze cu el alături de diferite femei, în oraşe diferite, sărutânduse, privinduse în ochi cu dragoste falsă. În plus, găsesc un fişier Calcule. Tabelul arată: nume sumă stare. De la Sofía 4.000.000 lei, de la Valentina 2.000.000 lei, de la Elena 1.500.000 lei, de la Irina 3.000.000 lei, de la Olga 800.000 lei. Total 11.300.000 lei.
Planul lui era un plan de afaceri detaliat, pornit de pe inimile încrezătoare ale femeilor. Închid laptopul şi mă întind lângă el, privind tavanul. Dorm, dragă mincinos, şoptesc. Acesta e ultima ta noapteÎn dimineața următoare, am închis ușa ferestrei și am început o viață nouă alături de Codruţa, fără minciuni și fără regrete.
