Făceam clătite acasă, când deodată a intrat un bărbat necunoscut asta povestește acum tuturor Paraschiva Gheorghiu.
La vremea respectivă, nu i-a fost deloc amuzant. Să vă imaginați: ești singur acasă. Nimeni altcineva nu poate fi în apartament. Și, deodată, pac! Îți apare cineva drept în față! Exact așa i s-a întâmplat și ei.
Cu soțul ei, Ilie, divorțase de vreo cinci ani. Aproape 60 de ani avea. Nu-i mai trecea prin gând să-și facă altă relație. Copiii, fiecare la casa lui, departe.
Își trăia bătrânețile liniștită. Cu vecinii se înțelegea ca frații. Tocmai de aceea, în ciuda vremurilor nesigure, își făcuse un obicei uneori nu încuiat ușa de la intrare. Cine știe, poate că vecina lui Parascovia, Tinca, venea în grabă. De data asta, însă, nu era nimic prevăzut cu Tinca. Dar Paraschiva Gheorghiu ieșise să arunce gunoiul. Până să-și spele pe mâini, până să hranească pe motanul Dorel, și-a uitat ușa descuiată. Nu avea frică, fiindcă era zi și locuia într-un bloc mare. Nu era ca și cum ar fi umblat noaptea prin pădure.
S-a apucat să facă niște clătite. Și tocmai când a pus una proaspătă pe farfurie, l-a și văzut: un necunoscut, direct în bucătăria ei! Parcă apăruse din neant!
În clipa aia mi-a trecut toată viața prin fața ochilor, de la grădiniță până azi. Să nu credeți că inventez, așa e când îți vezi ceasul împlinit. Mă gândeam: Asta e, tabloul perfect. Oricum n-are ce să fure prea mult, da televizorul e nou și mare, computerul tot. Salariul tocmai l-am primit, iar banii-s în poșetă, pe hol. Am crezut că deja mi-a luat tot și vine să caute și altele de căpătuială. Am început să șoptesc: “Luați tot, doar nu mă răniți, am nepoți, mi-aș mai dori să-i țin în brațe. Nu voi zice nimic la nimeni, promit!” Atunci bărbatul a început să se scuze grăbit și să-mi explice ceva. Eram ca într-o ceață, cu mintea pierdută. M-a sfătuit să sting focul aragazului. Am făcut-o mecanic. Am tras un scaun, el s-a așezat în fața mea. A început să-mi spună povestea lui. Că mergea pe stradă, nu deranja pe nimeni, dar niște golani veseli s-au luat de el, cerându-i bani. A simțit că nu e de joacă și a rupt-o la fugă. Atunci, cineva ieșea din blocul meu, iar el a intrat repede pe ușă. Cei răi s-au strecurat și ei înăuntru. Nu a avut timp să cheme ajutor. Mai întâi a trântit la două-trei uși, nimeni nu i-a răspuns. A încercat clanțele. A mea s-a deschis. De aceea era, de vină că uitasem să încui. M-a rugat să mă uit pe geam. Și chiar… niște pierde-vară se strângeau lângă bloc. Au stat puțin, apoi au plecat povestește Paraschiva Gheorghiu.
Bărbatul s-a prezentat ca Anton Rusu. După ce i-a trecut frica, Paraschiva l-a privit mai atent. Mare de stat, cu mișcări stângace, dar cu ochii calzi și blânzi. Pune-i un cojoc pe el și-i întocmai Moș Crăciun!
Iertați-mă, n-aș putea primi o clătită? N-am mai gustat de când trăia soția… a întrebat Anton, cu glas stins.
Își scosese deja ghetele, stătea în geacă pe scaun.
Și tu, pe bune, l-ai omenit? Vai de capul tău, Paraschivo! Eu îl scoteam afară de nu se vedea! a comentat mai târziu vecina Tinca, cu gura până la urechi.
Dar Paraschiva Gheorghiu a simțit ceva ciudat, de parcă a prins curaj. I-a cerut doar să-și spele mâinile. Anton s-a grăbit direct la baie. Au băut ceai împreună o bucată bună de vreme. Și-a deschis sufletul bărbatul: văduv, fără copii, trăia singur.
Când, în sfârșit, a plecat, și-a cerut scuze din nou și s-a făcut nevăzut.
Pe Paraschiva a cuprins-o un sentiment de poveste din serialele românești. Parcă avea lumea la picioare. După ce a povestit la toată lumea și a vorbit la telefon cu fiecare, a simțit un gol în suflet. Poate ar fi trebuit… să-l invite din nou? Să-i dea și din plăcinte, că-i ies nemaipomenit cu ciuperci și dulceață.
Dar timpul trece. A doua zi, totuși, a decis să coacă plăcinte. Și atunci bum, o bătaie ușoară în ușă. S-a gândit că-i Tinca! S-a uitat pe vizor și a început să se agite. În grabă și-a pieptănat părul, și-a dat jos halatul ponosit, a îmbrăcat costumul de trening cel bun, s-a parfumat cu colonia pe care nici nu-și mai amintea că o are. A deschis ușa cu inima pulsând.
Anton era pe prag, cu un buchet de flori în mână.
Am venit… să-mi cer iertare. Că v-am speriat atât de tare. Primiți florile, iar eu o să plec, a spus el timid.
Pleci unde? Încălzește-te cu o plăcintă! a zâmbit larg Paraschiva.
Cum am urcat scara, am simțit miros ca-n cofetărie! Mi-am zis că dumneavoastră gătiți. Hai noroc de cine are așa gospodină în casă! a răspuns visător Anton.
Hai intrați, nu-s măritată! i-a răspuns Paraschiva deschis.
De atunci trăiesc împreună. El îi este mâna dreaptă la grădină, ajută peste tot. Copiii au primit cu căldură noua familie, iar nepoții îl strigă moș Anton. Se joacă cu ei de parcă ar fi propriii săi nepoți.
A dus viață singuratică, dar parcă a renăscut, regăsind căldura familiei. Astfel, Anton cel străin a devenit al lor, apropiat și drag.
Toate prietenele Paraschivei o invidiază.
Să găsești așa bărbat la bătrânețe și nu oricum, ci să-ți pice direct la ușă, oftează ele mirate.
Paraschiva doar zâmbește. Dar ușa de atunci o ține mereu încuiată.
Viața are căi nebănuite uneori, cele mai frumoase întâlniri vin când te aștepți mai puțin și când știi să-i deschizi inima, nu doar ușa.
