Am 38 de ani și de vreo doi ani împart același acoperiș cu un bărbat ceva mai trecut prin viață, cu cinci ani mai în vârstă ca mine. Viorel, adică al meu, a fost cândva însurat, iar la pachet cu el am moștenit doi copii simpatici și o fostă nevastă șomeră care, pe cuvânt de pionier, nu poate adormi dacă nu-i cere lui Viorel ba un leu, ba să-i cumpere cartofi, ba să-i repare robinetul.
Eu n-am fost niciodată măritată, nici copii n-am, așa că poate o să zici că habar nu am cum e viața de familie, cu toate ale ei. Ei bine, să știți că pricep exact cât trebuie și mai pricep și că nu-i deloc firesc să trăiești cu o femeie și să te comporți ca soț în acte cu alta. Adică, nu poți fi cu una și să alergi la fosta non-stop ca și cum ești angajat la ambulanță.
Fosta lui Viorel, tanti Lenuța, nu doar că bate apropouri, dar bate la telefon în fiecare zi că, vai Doamne, s-a întâmplat ceva grav. Nici nu apucă Viorel să-și lase geanta că fuge la ea după serviciu și se întoarce abia pe la miezul nopții, de parcă-l ține cineva cu forța. Și de Crăciun, ce să vezi, nici măcar nu putem sta liniștiți în casă, că iar sună și iar s-a întâmplat ceva urgent. Dar de ce trebuie să meargă el de fiecare dată?
Are Viorel rude grămadă, prieteni de pahar toți la o aruncătură de băț de noi, în Chișinău. E clar răspunsul: Lenuța vrea să-și recupereze bărbatul. Sincer, mi-a ajuns cu nervii la fundul sacului. Dar eu, ce să fac? Să strig divorț înainte să ne însurăm? Să povestesc cu Viorel e ca și cum aș da cu pietre-n apă zero efect.
