Expresul de noapte
Ușile troleibuzului s-au strâns ca o armonică, iar căldura din salon a ieșit aburind în răcoarea nopții. Un grup de cinci petrecăreți a năvălit înăuntru, izbind gălăgios cu vârfurile bocancilor murdari de tot ce nimereau: treptele, barele de susținere și picioarele pasagerilor.
Niciunul dintre cei câțiva călători solitari, adunați de ultimul mijloc de transport din noapte, nu a îndrăznit să le facă vreo observație tinerilor amețiți, care, cu ochii aprinși de alcool, dezbăteau cu nonșalanță posibilitățile de folosire a organelor lor de reproducere. Încercau să se acopere unul pe altul cu glume porcoase, privind ce, cum și cu cine totul condimentat cu râsete răutăcioase și toasturi zgomotoase. În spatele salonului, și-au improvizat propriul bar: ciocneau fundul sticlelor după fiecare izbucnire de râs.
Mecanismul a hârâit zdravăn, ușile au șuierat, armonica s-a îndreptat, iar troleibuzul s-a balansat lin, desprinzându-se de stația orașului. Înăuntru, în afară de grupul galagios, nu erau mai mult de zece persoane, cu tot cu taxatoarea. Femeia s-a ridicat de la locul ei, ținând strâns în palmă axul plin cu bilete.
Băieți, biletele, vă rog! a spus obosit doamna, cu ochelari mai vechi decât oricare din băieți.
Am abonament! a plesnit unul între un râgâit și un hohot de râs.
Și eu!
Și eu!
Ultimul părea să nu fi împlinit nici optsprezece ani puțină mustață sub nas, gesturi nehotărâte și privire furișă. În gașca prietenilor însă era stăpân pe situație, așa că striga cel mai tare.
Să vedem abonamentele, a răspuns sec taxatoarea, deloc impresionată de spectacol.
Dar matale arată-ne legitimația prima, a sărit cel mai voinic, scuipând stropi de bere pe podea.
Eu sunt taxatoare, a răspuns la fel de impasibil.
Eu sunt electrician! Să nu mai plătesc curentul de-acum? i-a râs în nas cel cu sticla de bere fără fund, conținutul vărsându-se pe geacă și răspândind miros acrișor în salon.
Ori plătiți, ori coborâți! a tăiat-o scurt femeia.
Ca la un semn, troleibuzul a frânat, iar ceilalți pasageri au coborât fără să stea pe gânduri.
Ți s-a spus: avem abonamente! a grohăit puștiul, scoțând pieptul slab înainte.
Vali, mergem la garaj! i-a strigat femeia șoferului.
Da, Vali, la garaj! au ironizat băieții, ștergând simbolic niște lacrimi false.
Ușile s-au închis iar, troleibuzul a pornit și, în mod neașteptat, a început să întoarcă pe drum. Puștimea a râs vreo zece secunde, dar când au simțit că mașina accelerează serios, cel mai lucid dintre ei a întrebat, cu interes sincer:
Dar cum a întors troleibuzul ăsta pe drum, dacă merge pe fire?
Cei din gașcă doar au ridicat din umeri, considerând întrebarea lipsită de importanță.
Troleibuzul prindea viteză tot mai mare, vuia, iar în mod straniu, depășea mașinile. Luminile s-au estompat, unele chiar s-au stins complet. Doar felinarele orașului și reclamele sclipitoare mai stropeau cu lumină interiorul salonului. Taxatoarea stătea pe scaun, privind înainte, tăcută. Nu mai erau alte opriri.
Hei! Șefu, unde ne duci? s-a răstit, până la urmă, unul din vajnica gașcă.
Niciun răspuns.
Auzi! Oprește, vrem să coborâm! vocea le tremura, glasurile dând semne clare de trezie.
Taxatoarea nu a schițat niciun gest.
Orașul s-a terminat, goneau deja pe o șosea întunecată. În salon nu mai era luminiță, în afară de beculețele pâlpâitoare din cabina șoferului. Tinerii au scos telefoanele să vadă dacă mai pot apela pe cineva, dar semnalul lipsea, internetul nu vroia să se actualizeze.
Când au ieșit pe câmp, unul dintre ei a alergat la taxatoare amenințând:
Știi unde lucrez eu?! Dacă nu apar mâine la serviciu, rămâi fără pensie!
După aceste cuvinte, farurile din față s-au stins de tot.
Vă rog, lăsați-ne, trebuie să mă pregătesc pentru Bac! a început să implore puștiul.
Troleibuzul gonea, tăind liniștea nopții cu zgomotul lui aspru. Băieții, acum complet treji, tremurau amintindu-și ce au citit despre luări de ostatici. Au încercat să spargă geamul cu sticlele goale, să deschidă ușa-accord, să rupă cu unghiile orice mecanism găseau dar totul era degeaba.
Abia atunci au început să scoată banii.
Uite, nu vreau rest! Adu-ne înapoi! Te rugăm!
Taxatoarea nu se mișca, precum o stană de piatră. Urletele de milă, invocările la bunăvoință și chiar lacrimile au umplut salonul, dar troleibuzul își vedea de drum, până s-a oprit în dreptul unui lac uriaș.
Unde suntem? șușoteau băieții între ei.
Ne îneacă aici… plângea puștiul cu puf sub nas.
Măi Doru, știi să conduci troleibuzul? Hai că poate îi dăm jos! a încercat cineva cu speranță. Dar Doru doar clătina, dezarmat, din cap.
Ușa din față s-a deschis în sfârșit, iar taxatoarea a coborât. Silueta ei s-a strecurat în cabina șoferului, luminată de luna plină. Băieții au observat că ținea ceva lung în mâini.
Gata… Ne împușcă și ne aruncă în lac… își usca ochii electricanul, iar ceilalți nu găseau cuvinte să-l îmbărbăteze.
Lumina s-a aprins brusc în salon, taxatoarea a intrat apăsat cu pași fermi. Într-o mână avea mopuri, în cealaltă o găleată.
După ce spălați pereții, vă dau cârpe și treceți la scaune și la podea. Apoi plecați acasă. Cine are ceva împotrivă?
Toți cinci au dat din cap că nu.
Noaptea a fost lungă. S-au împărțit: doi alergau la robinet cu apă, unul schimba cârpele, doi luau gălețile murdare la un rezervor misterios, de unde deja dădea în clocot apa. Se părea că troleibuzul venea aici des.
Au terminat odată cu răsăritul. Salonul troleibuzului strălucea de curat, până și geamurile scânteiau. Băieții, acum complet dezmeticiți, au lucrat tăcuți și în echipă. Când au terminat, taxatoarea a compostat biletele pentru fiecare, iar troleibuzul s-a îndreptat spre oraș. Rebelii nopții au fost lăsați la fiecare stație, iar vehiculul s-a întors pe linie: pregătit să întâmpine o nouă zi și alți pasageri.
