M-am săturat! Gata! Dacă mai continui să-mi bați capul, nu mai dau niciun examen! Chiar nu mai merg, pur și simplu nu mă prezint! Hai să te văd, ce faci atunci?! strigă Ilinca, trântind ghiozdanul într-un colț la intrare și smulgându-și căciula de pe cap.
Maică-sa nu zise nimic. Dădu din cap, ușor, și plecă spre bucătărie.
Ilinca își trase haina și era cât pe ce s-o arunce și pe ea peste ghiozdan, dar se răzgândi. O puse la loc pe umeraș, ordonat, în dulap, și oftă.
Na, uite iar ne-am luat la harță Ca de fiecare dată, din nimic!
De ce trebuie mama să tot vină pe capul ei cu întrebări și sfaturi? Ce, e mică? Sau e proastă, cumva?
Știe foarte bine că astăzi are meditații cu noul prof. Și ce rost are să-i tot amintească din jumătate în jumătate de oră?
Sigur, Ilinca exagera. Mama nu-i tocă mereu creierii cu același lucru. L-a întrebat doar dacă își amintește că o așteaptă, deja al treilea anul acesta, profesor de română și literatură. Dar totuși, pe Ilinca o irita peste măsură că mama încă încearcă s-o controleze, încât ieșirile de furie aproape că-i intrase-n reflex, chiar și atunci când nu ar trebui.
Ilinca s-a spălat pe mâini și s-a privit în oglinda de deasupra chiuvetei.
Mai, ce frumoasă! Coșuri, nasul borcănat de la tata, și cârlionții arămii moșteniți de la mama. De câte ori a rugat-o pe mama să o lase să se vopsească? Nimic! Mama ține una și bună: că frumusețea vine cu timpul și că o să-i mulțumească ea, cândva.
Da, sigur! Aleargă și pică Ilinca! Toată lumea normală, și ea arată ca un sperietor de ciori cu codițe Cine mai poartă codițe în ziua de azi?!
Ilinca zâmbi amintindu-și cât de tare s-a suparat mama când ea, cu o foarfecă bontă găsită într-o cutie veche de creioane, și-a tăiat aproape ras codițele urate. A strâns din dinți, și-a stăpânit lacrimile, ca să-i arate mamei că este viața ei, regulile ei, și face ce o taie pe ea capul!
Toată lumea spune că trebuie să asculți. Dar de ce? Ce să facă ea cu principiile lor depășite? Ea are lumea ei! Una pe care nu și-au imaginat-o niciodată! Cum să te înțeleagă, dacă la vârsta lor nici internet nu aveau? Cum supraviețuiau ei? N-ai cu cine! Și nu poți să-i explici că acum totul s-a schimbat! Nu-ți mai trebuie carte la cap și chin la birou. Apeși pe telefon, cauți. Trei secunde și ai tot ce-ți trebuie! Mama zice, desigur, că nu-i chiar așa și că internetul nu te învață să fii om, dar de unde știe ea? Mai bine ar face niște traininguri, să vadă cum se vorbește cu adolescenții!
Ilinca s-a scărpinat la un coș iar și-a închipuit ce-ar fi zis mama dacă o vedea. Să vezi scandal! Mama o tot poartă pe la doctor că o să-i rămână cicatrici, dar ei nu-i pasă! O să fie apreciată pentru ce-i în suflet, nu pentru mutră! Cum să-i explice asta mamei?
Of, ce cuvânt i-a venit mamă A născut-o, da, dar asta nu-i dă drept de proprietate! Ilinca nu e obiectul nimănui! Iar felul ăsta în care o tratează mama nu-i deloc ok.
Ilinca i-a făcut cu ochiul imaginii din oglindă.
Ce-ai pățit, mamă? De ce ai alergat toată ziua după meditații și-ai vrut s-o faci pe Ilinca juristă? Știe deja mai multe despre drept decât părinții ei. Dacă ar fi știut și ei pe jumate, probabil ar fi divorțat cu cap, nu așa, dezastru.
La mama nu găsești nici ambiție, nici mândrie! Pe lângă că tata a plecat la una mai tânără, a împărțit tot cum i-a convenit, iar mama n-a zis nimic. Da, apartamentul de la bunica e pe numele Ilincăi, dar, zău, nu-i nimic ieșit din comun! Mama cu ce a rămas? O pensie alimentară mizilică? Și-atât? Dar de anii pierduți nu-i dă nimeni compensație. Ilinca știe prea bine cum au trăit ai săi în ultimii cinci ani. Nu-i copil! Vezi și înțelegi tot!
Ochi tăioși, atitudine rigidă, vorbe reci la masă Mama pregătea mâncarea în tăcere, tata mulțumea sec. Canapeaua din biroul mic, la care oricum nu era loc nici de-un dulap, îl făcea pe tata să vină mereu în dormitor dimineața să-și ia hainele. Mama dădea ceasul să nu o vadă în pat Când Ilinca a făcut paisprezece ani și le-a spus direct să se despartă, i-a simțit cum inspiră ușurați. Destul!
Oamenii mari sunt o ciudățenie! Mereu cu ale lor: Trăim pentru tine! și Tu ești sensul vieții noastre!
Minciuni! Absolut toate! Toți trăiesc pentru ei! Doar propriul interes contează! Ilinca ar avea o listă întreagă de exemple. Între părinți, ea e doar moneda cu care negociază.
Apartamentul în care stau acum cu mama tot din astfel de negocieri a ieșit. În același bloc, dar în scara cealaltă și cu o cameră mai puțin. De la trei camere la două. Frumușel amenajat, da, dar doar pentru că mama a negociat pe vinovăția tatălui față de Ilinca. Au zis că fetița trebuie să trăiască decent! Și tata a cedat. Ilinca are acum un dormitor mare, nu din grijă, ci pentru că apartamentul trebuia împărțit. Și ea a devenit tamponul perfect între ei…
Ilinca strâmbă din nas și în cele din urmă luă de pe raft unul din unguentele prescrise de medic. Nu că ar recunoaște ea vreodată că mama are dreptate! Pur și simplu, chiar ajută. Usucă coșurile rapid, iar ea acum are nevoie să arate bine. Seara Și mai e și povestea cu acoperișul.
De câteva luni, acoperișul unei clădiri părăsite din oraș a devenit pentru Ilinca ceva special, de când Vlad, băiatul de care era îndrăgostită de la distanță și nu știa cum să se apropie, i-a trimis mesaj: Ieșim la o plimbare?.
Inițial a crezut că-i o glumă proastă. Toți știau la liceu că Ilinca are un crush pe Vlad. Mai râdeau, dar o făceau cu blândețe. Era iubită de toți, fiindcă îi ajuta cu temele și la ore deseori ridica ea mâna ca să-i scape pe ceilalți de răspunsuri.
Ilinca, te-am mai întrebat ora trecută! De ce tot ridici mâna?
Vai, doamna Mariana, am citit despre Cuza, mi se pare incredibil! Ziceți-mi, a fost dictator? Regimul lui îl putem numi dictatorial?
De ce crezi asta? și profesoara de istorie se lăsa prinsă în discuție, iar clasa răsufla ușurată.
Când Ilinca i-a arătat mesajul Mariei, prietena ei cea mai pestriță, aceasta doar a râs:
Și? De ce te panichezi? Întreabă-l, fata! Ce secol mai trăim? Fetele invită băieții la întâlnire, nu invers! Ce te temi?
Ilinca nici n-a mai zis nimic. Cum să-i explice ce furtună simțea în ea, cum literele mesajului nu-i mai dădeau pace?
S-a dus la locul de întâlnire. Din clipa aceea i s-a schimbat viața.
Acoperișul clădirii părăsite, locul preferat al tinerilor din oraș, nu era deloc sigur. Dar când Vlad o lua de mână și-i șoptea Ai grijă, vezi unde calci!, Ilinca simțea că i se taie răsuflarea și urca scările una câte una.
Pe acoperiș, Vlad a îmbrățișat-o pentru prima dată, direct, cu gestul clar: Asta e fata mea!. N-a protestat nimeni, deși Ilinca a văzut privirile invidioase ale fetelor din paralelă Vlad era băiatul dorit de toate. Dar el o alesese pe ea.
Acolo a fost și primul sărut.
Într-o seară au rămas singuri ceilalți s-au dus la film. Ilinca și ea voia, dar când Vlad i-a șoptit la ureche că vor merge împreună altă dată, a rămas. Știa că seară aceea va fi specială. Și a fost. Încă îi răsuna vocea în minte:
Ilinca, îmi placi mult Nu pot să spun multe, dar să știi că n-am mai întâlnit fată ca tine Pot să?
Și buzele lui calde, tandre, blânde
Ilinca închise ochii, să retrăiască momentul, dar mama bătuse ușor la ușă:
Ilinca, întârzii Masa-i pe masă.
Ilinca simți cum o năpădește furia din nou. Cât să mai suporte?!
Ieși din baie ca furtuna, cu fața plouată și cu nervii ciupiți la maximum.
Ce vrei de la mine?! Știu tot! Nu mă mai bate la cap! Tata pleacă? S-a săturat de tine? Acum vrei să plec și eu? Plec! Mă mut la tata, ai priceput?!
N-apucă să termine. Mama oftă ciudat și-i trânti o palmă peste obraz.
Du-te! Dar când te-ntorci să nu uiți că mâine ai simularea la română. Dormi la timp
Ilinca rămase blocată. Mama nu ridicase niciodată mâna la ea. Niciodată în toată viața. Nu că i-ar fi ciudă acum. O merită. Dar faptul că mama nu mai tolerează orice a rămas pentru Ilinca o revelație.
Dar să cedeze fără luptă? Nu era stilul ei! Ghiozdan, haină, căști A vrut s-o trântească pe ușă de să scuture toată scara, dar s-a abținut. Să nu le dea satisfacție.
Iese pe stradă. Se uită la ceas. Are timp de ajuns la meditații și să se vadă cu Vlad abia după șase. Tocmai bine! Să stea nițel pe acoperiș, timp în care mama s-o liniștească. Tata nu-i mai răspunde mamei la telefon, deci Ilinca poate vorbi liniștită cu Vlad. El are alți părinți. Nu se bagă peste el. Are card cu limită, haine bune, și face ce vrea. Spune că așa-i corect să înveți să iei singur decizii.
De ce nu-s toți părinții așa de deștepți?
Nu ca mama ei
Tata o sună chiar când Ilinca ajunge la profesor.
Ce-i acolo la voi? Mama-ta zice că te muți la mine?
Lasă-mă în pace! Ce fac eu cu problemele voastre? Cată-ta ta are să nască, eu să stau să-i leg scutecele? Am și eu destule pe cap!
Bine, nu-ți bate capul cu mama. Dar vezi că-ți blochez cardul dacă o mai necăjești. Ai înțeles?
Ce-mi place la tine, tata, e că spui lucrurile direct. Am înțeles!
Așa să faci. Și las-o pe maică-ta în pace și nu-i mai face nervi, nu merită.
A închis. Ilinca s-a strâmbat.
Veșnic așa! Între ei scandal, la problemele ei fac front comun. Ciudat, pe bune!
Noul meditator nu i-a plăcut deloc. Când ea a încercat să provoace discuții filosofice, ăsta a râs și i-a pus în brațe o carte: Citește ce-am subliniat și vorbim data viitoare. Ilinca s-a revoltat un pic, dar după ce a dat câteva exemple bune, a hotărât că nu-i rău să citească mai mult.
Nu voia să pară proastă. Vlad era băiat deștept. Trebuia să se ridice la nivelul lui. A tot văzut în clipuri: fata trebuie să fie inteligentă, independentă. Despre independență e devreme să spună, dar de învățat poate. Mama a avut dreptate aici. S-a adunat și și-a luat diploma așteptând să divorțeze.
Mama a lăsat facultatea când a născut-o pe Ilinca. S-a dus în concediu academic, apoi nu s-a mai întors, copilul era mai important. Ilinca se îmbolnăvea mereu ca mică, fără bunici la care s-o lase. Grădinița n-a mers, stătea mai mult bolnavă acasă. Nici nu-i plăcea, adevărul. Era mizerie, copiii răi, și-i lipseau mâinile calde ale mamei.
Tata i-a zis într-o zi mamei:
O sufoci! Se obișnuiește să te aibă tot timpul lângă ea. O să-i fie greu mai încolo!
Când Ilinca a ajuns în clasa a II-a, mama a rugat o vecină să o ia mereu de la școală și s-a înscris la facultate la seral. Între timp și-a făcut o firmă mică de evenimente. Îi plăcea ideea. Elegant, feminin. Îi admira autoritatea la serviciu, spiritul de șefă cu angajații. În momentele alea își dorea să semene cu ea.
Și totuși, controlul mamei strica tot. Ilinca i-a impus să bată la ușă înainte să intre la ea în cameră, și nu-i prea permitea să-i controleze treburile, dar mama se pricepea să stea cu ochii pe tot ce făcea ea, chiar pe furiș. Nu cu amenințări, ca tata, ci cu fraze blânde:
Ilinca, ce mai faci? Cum stai cu temele? Ai mâncat?
Aveau grijă astea s-o exasperze. Când îi venea să țipe să fie lăsată-n pace.
Uneori chiar țipa și trântea ușa. Mama nu se supăra, o lua drept copilărie.
Ilinca abia aștepta să termine meditațiile, să se întâlnească cu Vlad, să uite două ore de părinți, examene și alte frustrări. Viața trece și ei tot cu grijile!
La poartă, unde se vedeau mereu, Vlad nu venise. A mai așteptat, apoi s-a dus singură spre acoperiș. Vlad nu răspundea la telefon, lucru ciudat. S-a neliniștit. Urcând scările clădirii părăsite, i se părea că nu-i ajung picioarele. Altădată le zburda, simțind palma caldă a lui Vlad, azi fiecare pas era greu.
Pe acoperiș bătea un vânt neprimitor de martie și nu era nimeni.
Ilinca era gata să plece, scotocind după telefon printre buzunare, când ceva s-a mișcat la marginea acoperișului. S-a oprit încremenită, gata să țipe, când l-a recunoscut.
Vlad
Băiatul stătea pe marginea parapetului, cu umerii lăsați. Deși nu se cunoșteau de mult, Ilinca a priceput instantaneu că suferea cumplit. Se întâmplase ceva atât de grav, încât băiatul ăsta, mereu atât de sigur pe el, părea pierdut.
Teama că s-ar putea întâmpla ceva de neîntors i-a dat o forță nouă. S-a apropiat încet, fără să-l cheme pe nume.
Hei
S-a pus lângă el, pe parapet, fără să-și atârne picioarele ca el nu voia să se uite în gol, la 10 etaje mai jos. I-a șoptit, tremurând:
Ai înghețat
Ce? Vlad a ridicat privirea, ochii lui goi ca niciodată. Ilinca i-a luat mâna rece.
Poate atunci Ilinca a înțeles câtă spaimă avea mama când se certau ele două. Spaima crudă că n-ai nicio cale de a ajunge la omul iubit
Ești bine?
Și-a auzit vocea cât de familiară era, semăna cu a mamei. Aceleași inflexiuni, aceeași rugăminte:
Spune-mi! Te rog! Ce te apasă?! Eu nu-ți vreau răul!
A funcționat.
Nu Vlad șopti încet, dar i-a strâns totuși degetele. Nu-s bine, Ilinca
Ți s-a întâmplat ceva rău.
N-a întrebat, a afirmat.
Da.
Pot afla ce? Știu, nu-s sigură că suntem chiar atât de apropiați, dar poate vrei să-mi spui.
Vlad se uită la ea ca și cum nu o recunoștea.
Chiar zici că nu suntem apropiați?
Nu, nu! Am vrut să spun că eu te simt apropiat, nu știu dacă și tu la fel
Nu am pe nimeni, Ilinca. Tu ești tot ce am.
Inima Ilincăi s-a oprit, apoi a început să bată cu putere, de parcă Vlad ar fi putut s-o audă.
Cum adică? Da părinții?
Vlad a tresărit, a dat din cap a disperare.
Ține-mă! Sau, mai bine, dă-mă jos de tot! Ca ei!
Cine?!
Cei pe care îi credeam părinți! Nu-s ai mei! Azi mama mi-a dat actele și mi-a spus adevărul. Ilinca, sunt adoptat! Pricepi? Nu-s copilul lor! Bănuiam, dar azi toată viața am trăit ca altcineva! Sunt un impostor!
Vlad striga și Ilinca se agăța de el, temându-se să nu-l piardă. Simțea că era gata să facă ceva ireparabil.
Mi-e frică, Vlad, mi-e frică! lacrimile curgeau, dar Vlad s-a oprit, privind-o șocat.
Hei! Ce ai?
A tras-o în brațe. Ilinca l-a îmbrățișat strâns.
Nu, te rog! Să nu faci asta! Oricât te-ar alunga ei, eu nu te voi lăsa singur. Tu ești cel mai important pentru mine, Vlad!
Nici numele nu-l am pe bune Mă cheamă altfel, de fapt.
Cum?
Alex. Numele meu real a fost Alex altădată.
Nu contează! Cum te cheamă, ce nu-i clar! Te cunosc! Ești tu! Și nu oricine te poate schimba, Vlad!
Dar nu-i totuna pentru toți, Ilinca Ce să fac? Unde mă duc?
Acasă nu poți? Te-au dat afară?
Mama a plâns, m-a rugat să rămân. Pe tata l-am lovit
De ce?
N-a vrut să mă lase să plec, voia să mă închidă în casă, urla că nu pricep nimic
Dar tu chiar ai înțeles totul, Vlad? Chiar tot?
Cum adică? Ce ar mai fi de înțeles?
De ce ți-au spus asta tocmai azi?
Vântul le încurca vorbele. Vlad se ghemui și tăcu.
Nu știu a zis, ușor. Și Ilinca a răsuflat ușurată.
În vocea lui se simțea întrebarea. Iar cât căuta răspunsul, parapetul îl va ține departe de margine.
Vrei să merg cu tine acasă?
Unde?
La voi. Vlad, merg cu tine, să ne spună de ce azi ți-au spus adevărul. Dacă după aceea încă vrei să te-ntorci aici, vin cu tine și nu te opresc.
Privirea lui mirată a întâlnit-o. I-a strâns mâna și a tras încet de el.
Hai!
Și Vlad s-a ridicat, aducându-și picioarele pe acoperiș. Ilinca îl trăgea încet spre scara de bloc, cât mai departe de margine, să-l facă să gândească la ce are de făcut, nu la trecut.
Sunt slab
Nu-i adevărat! Ilinca i-a dat un ghiont vesel, trăgându-l spre scară. Oricine ar fi clacat, nu doar tu! Ai auzit?
Ilinca s-a împiedicat, Vlad a prins-o repede.
Ai grijă!
Vorbești tu, ha? i-a zâmbit, pornind lanterna. Hai, avem treabă multă!
Seara asta n-o vor uita niciodată.
A urmat discuția cu părinții adevărați ai lui Vlad/Alex grea, încărcată, dar decisivă. Au aflat că tatăl biologic urma să iasă din pușcărie, voia să-i spună adevărul. Și mama adoptivă, plângând, și-a cerut iertare că nu i-a spus de mult, dar a făcut-o din dragoste, după ce i-a luat în grijă pe el, băiețel rămas fără mamă, care fusese cea mai bună prietenă a ei.
Mama mea cea care m-a născut
Da, Vlad, tatăl tău i-a făcut rău
Și acum vrea să mă vadă?
Da, vrea să te întâlnească.
Nu vreau!
E alegerea ta, te sprijinim orice decizi.
Au vorbit mult. Ilinca simțea că nu se vor întoarce niciodată pe acoperiș. Ceva s-a întors în ei, a început alt drum.
Când Ilinca, târziu, aproape de miezul nopții, ajunge-napoi acasă, își deschide încet ușa. Nici nu-și dă jos geaca, ci merge în vârful picioarelor în bucătăria întunecată. Mama, în fața geamului, ca de obicei. Ilinca o strânge tare, îngropându-și nasul în buclele mamei, recunoscând parfumul acela pe care îl știe dintotdeauna. Și atunci rostește cuvântul ce aduce speranță, alungând zgura și lăsând esențialul:
Iartă-mă
Iar răspunsul vine cald, de la cea care n-o va părăsi niciodată pe Ilinca, oricâte furtuni ar veni:
Și tu Ți-e foame?
Nu, mami, mulțumesc Știi, cred că azi am luat examenul
Ce examen, Ilinca? N-ai de dat zilele astea.
Cred că examenul cel mai greu, mami Îți zic altădată.
De ce altădată?
Pentru că mâine am simulare și vreau să dormPentru că, mami, pentru unele răspunsuri chiar nu există manual. Și azi am învățat că nu-i nimic dacă nu le știi pe toate. Dar că e foarte important cu cine le cauți.
Mama a tresărit puțin, apoi i-a cuprins fața cu palmele, uimită de cât de mare îi crescuse fata într-o zi.
Atunci, hai, hai să mâncăm împreună un pic, și dacă tot suntem două eleve de nota zece la viață, poate mâine găsim și restul răspunsurilor.
Ilinca a râs printre lacrimi și, pentru prima oară după multă vreme, a simțit că e, cu adevărat, acasă.
De afară, vântul aducea miros de primăvară și ceva din neliniștea zilei trecute părea că se spulberă, lăsând locul unei liniști noi, fragile, dar pline de promisiuni. Iar pentru prima dată, Ilinca nu-și mai dorea să plece nicăieripentru că, de fapt, abia acum se regăsise pe sine.
