Nu gătesc de ieri, să gătești zilnic. Partenerul meu de 48 de ani mi-a dat o listă cu 5 îndatoriri femeiești. Ce am făcut
Sâmbătă dimineața, când Nicolae a deschis frigiderul, a scos cutia cu tocănița gătită cu o zi înainte și a spus: Cornelia, știi că eu nu mănânc de ieri. Fă, te rog, ceva proaspăt, da?eu eram la aragaz, cu o cafea în mână, și mă uitam la el de parcă aveam în față un extraterestru. Nu pentru că a cerut mâncare. Doar că, în vocea lui, nu era nicio rugăminte, ci o constatare, de parcă era firesc ca femeia din casă să gătească la comandă, iar cina de ieri să fie o crimă împotriva confortului lui.
Am patruzeci și cinci de ani. Sunt independentă, am un loc de muncă, apartamentul meu și o viață clădită greu după divorț. L-am invitat pe Nicolae să se mute la mine acum o lună, nu ca să am pe cineva care să mă servească, ci pentru că îmi doream să fiu alături de un om pe care îl credeam matur și asumat. Se pare că nu știam bine ce înseamnă matur.
Părea un om normalpână să se mute.
Ne-am cunoscut banalpe o aplicație de dating. Nicolae avea patruzeci și opt de ani, divorțat, lucra ca șofer livrator, închiria o garsonieră mică. Politicos în scris, galant la întâlniri. Venea cu flori, spunea glume, nu mă întreba cât câștig și nici nu se lăuda cu realizările lui.
Ne-am văzut trei luni și mergea totul lin. Fără ciudățenii sau semne de alarmă. Venea la mine în weekenduri, găteam împreună, vizionam filme, ieșeam la plimbare. Ajuta cu vasele, propunea să mergem la magazin, spunea complimente. Îmi ziceam: uite, un bărbat serios, fără fixuri.
Apoi mi-a spus că s-a săturat să plătească chirie și că are mai mult sens să mă mut la tine, oricum tot timpul suntem împreună. Am acceptatnu vedeam de ce să tărăgănez, suntem oameni maturi.
Prima săptămână a fost în regulă. Își strângea după el, câteodată gătea, nu împrăștia lucruri. Din a doua săptămână, însă, au apărut detalii mici, pe care la început am încercat să le trec cu vederea.
Dar nu erau doar detalii.
A uitat cana cu ceai pe masă. Când l-am întrebat de ce n-o spală, mi-a spus: Oricum le speli pe toate seara, ce rost are să te agiți acum?. Au mai apărut șosete murdare lângă canapea. L-am rugat să le pună la coș, a râs: Cornelia, sunt fleacuri, nu te stresa.
Pe zi ce trece, îmi cerea mai multe: să-i aduc, să-i dau, să fac cevachiar dacă el era mai aproape. Cornelia, dă-mi telecomanda. Cornelia, pune-mi apă. Cornelia, vezi unde e încărcătorul meu. Asta, în timp ce lucram de acasă, iar el venea seara de la muncă. Începusem să mă simt menajeră în propria casă, nu parteneră.
Și a urmat acea dimineață cu tocănița și, peste seară, lista lui.
Duminică seara, Nicolae s-a pus pe canapea față în față cu mine, a scos telefonul și, foarte serios, a zis:
M-am gândit să discutăm treburile casei, să nu ne certăm pe viitor. Am făcut o listă logică, să știm fiecare ce și cum.
M-am încordat. Mă așteptam să ne împărțim treburile, să vedem ce ni se potrivește fiecăruia.
Dar el a început să citească notițele
Primul punct: Gătitul. Femeia trebuie să gătească zilnic și cât mai variat. Nu mănânc mâncare de ieri, deci zilnic trebuie mâncare proaspătă. Am clipit surprins, iar el și-a continuat lista fără să mă privească.
Punctul doi: Spălat și călcat. Doar femeile se pricep la asta, bărbatul n-are cum. Cămășile mele trebuie să fie călcate până luni dimineață. Simțeam cum mi se strânge stomacul de ciudă și uimire.
Punctul trei: Curățenia. Curățenie generală o dată pe săptămână, șters praful constant. Eu sunt mereu la muncă, n-am când. Tonul lui era de șef, nu de partener.
Punctul patru: Intimitatea. Minimum de două ori pe săptămână. Pentru armonie în cuplu. Mâinile mi s-au încleștat privind cum derulează telefonul, indiferent față de mine.
Punctul cinci: Banii. Cheltuielile de utilități la jumătate, tu te ocupi de cumpărături, doar tu gătești mai des. Eu plătesc doar pentru ce consum personal. A terminat, zâmbind: E corect, nu?.
Am tăcut câteva secunde, apoi am zis calm: Nicolae, ce responsabilități ai în lista asta?. A ridicat sprâncenele mirat: Păi, aduc bani în casă. Nu-i destul?Și eu lucrez, tot din casă, dar câștig cam cât tine, i-am răspuns.Totuși, tu lucrezi online, nu-i ca munca mea. Ești la căldură, nu pe drumuri ca mine.
M-am ridicat de pe canapea: Deci vrei să fiu menajera ta gratuită? S-a supărat: Menajeră? Nu, e o împărțire normală. Bărbatul muncește, femeia are grijă de acasă. Întotdeauna a fost așa.A fost așa în anii 50, i-am zis. Acum suntem în secolul XXI. A oftat exasperat: Cornelia, bărbatul nu-i făcut să se ocupe de casă. Suntem vânători, femeia păzește casa.
N-am putut dormi toată noaptea. Îl auzeam cum sforăie liniștit, de parcă totul ar fi normal, de parcă lista și poziția mea din ea erau firești.
La cinci dimineața am decis. I-am strâns lucrurile în două sacoșe, le-am pus la ușă, am lăsat un bilet:
Nicolae, am citit lista ta. Uite a mea:
1) Caută-ți altă păstrătoare de foc.
2) Lucrurile tale sunt la ușă.
3) Lasă cheia în cutia poștală.
4) Nu mă suna. Succes să găsești o menajeră dispusă să lucreze pentru armonia cuplului. Am plecat înainte să se trezească, m-am dus la Maria, am băut o cafea și i-am povestit tot. Maria doar a dat din cap: Cornelia, bine că ți-ai dat seama acum. Imaginează-ți ce era peste un an.
După trei ore, Nicolae a scris: Chiar așa de la prostii te superi? Credeam că ești femeie matură. Nu i-am răspuns, l-am blocat.
Ce se ascunde în spatele acestei liste?
Au trecut două luni. M-am gândit mult și am înțeles: Nicolae căuta nu o parteneră, ci un personal de servit cu bonus de intimitatefemeia să gătească, să spele, să curețe, să fie disponibilă oricând, fără pretenții din partea lui. Pentru el, asta era normalitateadupă 40 de ani, femeia nu e o persoană cu limite, ci una care trebuie să fie recunoscătoare pentru atenție și să facă treburile casei. Sunt mulți bărbați așaîi vezi normali la început, dar după ce te-a prins, apar cereri peste cereri.
Cel mai important lucru pe care l-am înțeles: mai bine singură și liberă, decât în doi ca servitoare. La 45 de ani am dreptul să trăiesc după regulile mele. Fără liste, fără obligații doar de partea mea, fără cineva care să mă trateze ca pe o funcție, nu ca pe un om.
Dacă asta înseamnă să rămân singurăatunci așa să fie. Mai bine liniștea mea, decât compania cuiva care mă vede ca menajeră.
Dar voi? Ați pleca după o asemenea listă sau ați căuta compromis? De ce după 45 de ani unii bărbați nu mai caută o parteneră, ci o gospodină? Vi s-a întâmplat ca omul de lângă voi să se schimbe după ce s-a mutat și să înceapă să ceară mai mult?
E o lecție care m-a întărit: niciodată să nu îmi uit valoarea pentru confortul altuia.
