22 iulie 2026 Jurnalul meu
Cum săo vinzi?! a exclamat Sofia Andreea, privind către fiul ei, cu o îngrijorare cei străpungea glasul. Unde să trăiesc eu? În curte? La gară? Sau ai hotărât să-mi închiriţi casa de bătrâni?
Mamă, nu începe din nou cu strigătele a oftat Costin, încercând să păstreze un ton calm.
Vrei sămi dai o cutie de la mașina de spălat? a continuat ea, ridicânduși vocea. Ai scăpat mințile, Costel?!
Nu țipa. Vreau doar să discutăm despre posibilităţi
Ce să discutăm? O casă nu e un obiect pe care săl vinzi când îţi este greu! a scos fata de la masă. Eu mam născut aici, tu ai crescut pe aici. Şi tu… ai decis să o pui la vânzare!
În acel moment a intrat fără să bată în ușă vecina, Lidia Vasile.
Sofia! De ce stai așa, ca șicum ai fi îngropată? Tu ai zis că anul ăsta vei pune la sămânță toate străzile. Iarna trecută aproape că ai căzut! Unde sunt planurile tale pentru livadă?
Lido, am încercat săfiu cinstită a coborât privirea Sofia. Încă abia răsar mugurii și eu nu pot săi smulg pe să le distrug
Nu le smulge! Îţi mai amintesc că, cu o lună în urmă, ţiam dat numărul lui Igor, tractoristul de la Limanovca. Ar fi săpat şi ar fi sădit tot câmpul! Ai putea să pui ceva util, nu doar trandafiri care îţi amintesc de tinerețea ta
Costel zicea că în vară ar veni cu prietenii. Grătare, foc de tabără. Eu am lăstari, trandafiri
Așa sunt trandafirii tăi! a chicotit Lidia. În ultimii cinci ani fiul tău a venit de trei ori, și nici măcar nu a adus bere, ci doar un grătar.
Lucrează. Are multe sarcini
Îţi amintești iarna în care am fost fără provizii? Nicio hrană, nici un medicament! Bine că am trecut pe la tine. Dar unde a fost harnicul tău fiu? Nici un telefon, nul găseam!
Mereu vine când îl cheamă
Sofia, ești ca o fetiță: crezi și aștepţi. Timpul trece. Trebuie să gândeşti cu capul, nu cu inima. Grădinile îţi sunt acum mai utile decât arbuștii de trandafiri!
Poate că o să fac grădinile. În locul lăstarilor ceau înflorit
Așa e. Ce zici de fiica ta?
Tot la fel. Costin vorbește cu ea din când în când zile de naștere, Anul Nou și gata, discuția se termină acolo.
Din ce în ce mai rar costin vine la tine, din ce în ce mai puține griji. Nu vreau să te sperii, dar în viitor lucrurile vor fi tot mai liniștite
Sofia Andreea locuia în satul Bătrâni, lângă Orhei. Rămăsese singură cu copiii de douăzeci de ani, de când soțul a murit întrun accident pe autostradă. Alina, prima fiică, fusese o copilă isteață, învățase repede să spele și să gătească. Costin sa născut mai târziu, când mama avea deja peste patruzeci de ani, și a devenit alinarea ei. Între ei există o diferență de cincisprezece ani. Timpuri și educații diferite.
Alina a plecat prima.
Mamă, vreau să mă căsătoresc.
Cu cine? Cu acel Roman din sat? Nu-l las! Nu are meserie, nici educație, nici cultură!
E viața mea, mamă. Am deja optsprezece ani.
L-ai văzut pe bărbat? Nu-i găsești sufletul e plin de grăsime!
Nu e vorba despre înfățișare, e bun și deștept. Lau angajat în oraș.
Şi vei merge cu el? Eu rămân singură?
Voi studia și voi locui departe.
Sofia a plâns și a implorat, dar Alina, luând o valiză și sărind pe fereastră, a dispărut. Nici un scrisoare, nici un telefon. Doar zvonuri rare, transmise prin cunoștințe.
Costin a locuit mult timp cu mama. A amenajat curtea: foișor, leagăn, grătar, gazon și flori. Nici o singură grădină, nici un cartof.
Mamă, de ce îţi trebuie grădinile? În Bătrâni a apărut un magazin nou! Avem totul cartofi, dovleci, verdețuri. Pentru ce săţi îndoi spatele?
În familia noastră e săți păstrezi totul
Asta era odată! Acum suntem în secolul XXI!
Sofia a acceptat. Trăia modest, dar cu căldură. Costin îi aducea alimente, medicamente și o ducea la doctor. Apoi a întâlnit o fată Marina sa căsătorit. Sofia a primit-o, dar între ei nu a fost nici o înțelegere. Nu a ascuns nemulțumirea față de viața la sat și, mai ales, față de soacră.
La o vizită obișnuită, Costin, cum făcea mereu, a îmbrățișat mama, a pus pe masă proviziile și sa așezat.
Mamă, vreau să vorbesc. Am o idee foarte profitabilă.
Din nou vorbești de afaceri?
Mamă, în Bătrâni cumpără terenuri! Vor construi un mic cartier de vile. Infrastructură, tot cei trebuie. Dacă vindem casa cu teren, poţi cumpăra un apartament cu o cameră în Orhei. Îmi rămâne și capital de pornire.
Așteaptă și eu? Unde să locuiesc?
Mamă, nu te supăra. Poţi să închiriezi un apartament sau chiar să mergi la un azil. Nu pe stradă, în sfârșit!
Tu vrei să mă mut în apartament, în curtea unde fiecare fir de iarbă e strămoș? Ce, serios? E casa familiei noastre!
Mamă, e doar o casă. Veche, incomodă. Cât timp prețul rămâne, trebuie să o vindem.
Niciodată! a strâns Sofia pumnii. Atâta timp cât respir, casa rămâne. Nu te voi include în testament!
Costin a ieșit brusc, a luat cheile și a plecat fără să iasă la revedere.
Sofia a ieșit în curte. Pe alee creștea un tufiș de trandafiri în flori de mijloc. Întro mână avea lopata, în cealaltă topoarea. A vrut să sădească tufișul în grădină, dar nu a reușit să-l miște.
Cemai faci? a strigat Lidia de lângă gard.
Nu am putere. Nici în mâini, nici în suflet.
E prea târziu! Sezonul e pierdut. Și poate că Costin nu se întoarce niciodată.
Ce îmi recomanzi?
Gândește-te cu capul limpede. Fă totul legal vei avea un apartament în Orhei. Spital lângă, magazin, căldură, vecini. Civilizație.
Sofia nu a dormit toată noaptea, gândinduse. Dimineața a luat un autobuz și a plecat spre Orhei, spre Costin. S-a hotărât să cedeze și să discute liniștită.
A urcat la al treilea etaj. S-a oprit în fața ușii.
Dinăuntru sau auzit cuvinte:
Viro, nu vrea săși vândă casa! Încăpățânată ca un buldozer!
Atunci dute să lucrezi ca șofer de camion! Cum sămi susțin afacerea? Suntem pe margine, iar tu te plimbi în balansoar! Să moară în Bătrâni!
Sofia a rămas înghețată. A bătut cu furie la ușă.
Mamă?! a deschis Costin.
Îţi mulțumesc, fiule, că mai îngropat! vocea ia tremurat. Am venit să vorbim, să ne împăcăm. Dar acum să știi: nu voi vinde! Niciodată! Mai bine aș să sap în pământ decât săți dau casa pentru afacerea ta!
Mamă
Pleacă de aici cu blestemul tău! a strigat ea. Lăsaţi-i pe părinții să vândă apartamente! Dar casa mea nu o atingeţi!
Sofia sa întors și a plecat. A petrecut noaptea la gară. Dimineața sa întors acasă. Trei zile a stat în pat, apoi a luat topoarea, dar nu a reușit să se apropie de tufiș.
În curte, la o oră târzie, cineva a bătut în ușă.
Cine e acolo?
Mamă, eu sunt. Alina.
Alinuțo?! a înghețat Sofia. Copila mea
Mamă, cum ești?
Parcă vocea ia tremurat.
Costin a sunat. A zis că ai înnebunit și nu vrei să vinzi casa. Iam spus să plece. El a crezut că totul este terminat Dar am înțeles: e timpul să mă întorc.
Dragă dar noi
Când a fost asta? Am trei copii. Acum îi înțeleg foarte bine!
Copii?
Două fete și un băiat. Iar Radu e acum în formă, face sport, lucrează în IT.
Și tu?..
Venim în weekend. Îţi aducem mâncare și tot ceai nevoie. Suntem aproape, mamă.
Grădinile?
Nuți mai trebuie grădini. Acum ai nepoţi.
Sofia a plâns și a îmbrățișat fiica.
**Lecția învățată:** rădăcinile nu se vând; ele ne țin legați de locurile și oamenii care ne definesc.
