Era iarna anului 1950 și gerul se strângea ca o șuviță de gheață în fiecare crâmpei de aer. Întro căsuță din piatră, cu pereţi de lut și miros de mucegai, o tânără de doar şaptesprezece ani se lupta cu suferinţa, ținânduse de cearșafuri în timp ce contracţiile o zguduiau. Era singură, în afară de moaşa, o femeie în vârstă cu mâini crăpate și un suflet obișnuit cu tragediile.
Când, în sfârșit, țipătul cristalin al unui nouvenit rupea tăcerea, tânăra Iulia simţi că o scânteie de viaţă revine în trupul ei.
E o fetiță frumoasă spuse moaşa, înfășurând copilul întro pătură și așezândul pe pieptul Iuliei.
Iulia îl strânse cu stângăcie, corpul încă tremurând și îmbibat de sânge, dar în ochii ei se aprindea tandreţea unei mame primare. Îl privea, convinsă că nimic şi nimeni nu va putea să o despartă de acea fiinţă.
Dar iluzia a durat doar câteva clipe.
Ușa se deschise cu un pocnut uscat, iar mama ei, doamna Elena, intră ca un vânt de furtună. Îmbrăcată în negru de doliu niciun om nu murise, cu o faţă gravată de dezgust.
Dămil! exigă, smulgând copilul din braţurile Iuliei.
Nu, mamă! Dămil înapoi! strigă Iulia, încercând să se ridice cu forţa rămasă.
Tacâm! o tăia cu o voce rece ca gheaţa. Sa născut greşit. Are acel acel tip de mongolism. Nu va supravieţi. Nu merită.
Tânăra țipă, plânse, imploră cu disperare, dar mama nu se opri. Înfășură copilul cu și mai multă strânsoare, ieşi din încăpere şi închise ușa cu un zgomot ascuțit, ca o descărcare de foc în pieptul Iuliei.
În acea noapte, rămase cu braţele goale, strigând un nume pe care nu îl rostiseră niciodată.
Anii trecură. În sat, toţi credeau că fetiţa ei murise la naştere, aşa cum voia mama. Iulia, obligată să tacă, învăţa să zâmbească fals, în timp ce inima îi putrezea înăuntru.
Pleacă de acasă la douăzeci şi cinci de ani, fără să privească înapoi. Nuputea ierta, nuputea iubi, nici să se vindece.
Anotimpurile cădeau ca frunzele uscate. Iulia deveni învăţătoare la şcoala elementară, locuia singură, fără soţ sau copii. În adâncul sufletului, simţea că o parte din ea încă zăcea îngropată în acea încăpere sumbră.
Până întro dupăamiază de primăvară, se întoarse în satul natal. Mama ei murise, şi, poate, odată cu ea, ultimele legături ale lanţului sau rupt.
Răscolea prin piaţa centrală, aceeaşi unde se juca de mică. Mirosul pâinii proaspete se amestecă cu cel al florilor ofilite. Iulia se aşează pe o bancă când auzi un râs infantil, curat, cristalin, ca un şoaptă din trecut.
Se întoarse.
Şi atunci o zări.
O fetiţă de aproape nouă ani juca cu o păpuşă de cârpă. Avea împletituri dezordonate, o rochiţă cu flori cusute la margine şi ochi migdalaţi ce străluceau cu o dulceaţă ciudată, o lumină ce scutură ceva adânc în Iulia.
Inima îi bătea cu ciocanul în piept.
Se apropie încet, picioarele tremurând.
Bună, frumoaso cum te cheamă? întreabă cu glasul frânt.
Fetiţa o privea fără teamă, cu curiozitate.
Mă numesc Viorica răspunse cu un zâmbet.
Iulia simţi cum timpul se opri. Viorica. Acel nume pe carel visase pentru fiica ei, pe carel înghiţase în mulţi ani.
Genunchii i se clătinară.
În acel moment, o femeie în vârstă cu chip brăzdat de riduri şi mâini de brutar se apropie de fetiţă şi o prinşi de umăr.
O cunoşti? întreabă Iulia, precaută.
Eu am văzut-o şi mi sa părut cunoscută băgă.
Femeia plecă privirea, jenată.
Trăieşte cu mine de când era bebeluş. O doamnă mia încredinţat, spunea că mama ei nu o vrea, că trebuie să o ascundă. Niciodată nam aflat cea fost cu adevărat
Iulia simţi cum sufletul îi curgea pe buze.
Asta nu e adevărat! Eu o iubeam! Mia smuls-o! strigă, neputincioasă să se mai oprească.
Brauţa retrogradă un pas, surprinsă.
Fetiţa, în schimb, o privea în tăcere. Făcu un pas spre ea.
Tu eşti mama mea? întreabă, fără dramă, cu simplitatea brutală a copilașilor.
Iulia căzu în genunchi și izbucni în plâns.
Da, draga mea eu sunt mama ta. Iartă-mă că nu te-am căutat mai devreme. Că nu te-am găsit.
Fetiţa o îmbrăţi fără cuvinte. Corpul ei era cald, real, al ei.
În acea zi, Iulia înţelese că viaţa, uneori, dă a doua şansă. Nu conta scandalul, privirile sătenilor sau anii pierduţi. Îşi regăsise fiica.
Şi de data aceasta nimeni nu o va mai smulge din nou.
