Din umbra mamei
31 mai
Astăzi am realizat un lucrula treizeci și cinci de ani, încă port povara unei vieți trăite sub apăsarea mamei mele, Viorica. Sunt o femeie simplă, tăcută, care nu s-a ținut niciodată pe primul loc. Niciodată n-am avut vreun iubit, deși lucrez ca contabilă de când am terminat liceul economic din Chișinău. Tot acolo am rămas, fără să îndrăznesc vreo schimbare.
Nu prea mă îngrijesc de mine; port mereu haine largi, sunt plinuță și privirea mi-e posomorâtă, cu buzele căzute spre pământ. Mama m-a născut la optsprezece ani, cine știe de la cineniciodată n-am știut cine e tata. Am crescut la țară, în casa bunicii Ioana, în satul Răzeni. Doar când am intrat la colegiu am venit la Chișinău, și-am început să locuiesc cu mama.
În timp ce eram la țară, Viorica trăia în capitală ca o tânără veselă, mereu ocupată cu petrecerile. Schimba bărbați, era frumoasă și fără griji. Venea la mine o dată pe lună, uneori la două, aducea câte o jucărie și dispărea iarăși. Bunica era severă, nu am primit niciodată căldură sau mângâiere nici de la ea, nici de la mama.
Și acum, încă stau în apartamentul mamei, pe strada București. Viorica a trecut de cincizeci de ani, dar arată tinerește, e subțire, folosește cosmetice scumpe, merge la salon și iese la întâlniri. Eu, opusul ei total.
Astăzi mi-am încheiat ziua de lucru, i-am predat dosarele colegei care mă va înlocui pe perioada concediului și am ieșit din birou.
Uite că a venit și concediul, mi-am zis în gând. Am salariul de concediu în geantă. Ce păcat, mama sigur mi-i va lua. Iar concediul o să-l petrec acasă. M-am săturat. De ce nu pot să îi răspund, nu mai sunt copil, dar ea încă mă ține lângă ea. Vrea mereu bani, fiecare leu, nu pot să dispun de salarul meu. Niciun răgaz în viața mea…
Am deschis ușa apartamentului și am dat de mama în holmă aștepta deja.
Ai venit în sfârșit, a zis ea. Ai primit banii de concediu? Dă-i încoa.
Da, i-am primit, i-am zis. Stai să mă dezbrac…
Hai, la ce să te dezbraci atât?
Am scotocit în geantă după portofel.
Doamne, ce geantă ai, parcă e a unei moșnegi bătrâne! Nu ți-e rușine? a zis mama, apăsat.
Mi-au dat lacrimile.
Dar n-am bani de alta, tu mi-i iei pe toți, am zis, parcă dintr-o dată, surprinsă de curajul meu.
Nu doar geanta e urâtă, tu ești ca o dulapă îngrijită și grasă. Slăbește! Fă-te femeie, că e rușine cu tine, nu pot să ies undeva cu tine.
Rușine? Dar nu ți-e rușine să-mi iei banii mereu? Oricum nu merg cu tine nicăieri! am țipat, apoi am fugit din apartament.
Cu ochii în lacrimi, am coborât scările și am ieșit afară. M-am așezat pe o bancă, cu fața în palme. Nu știu cât am statpuțin, cred. Apoi am auzit o voce.
Violeta, de ce stai aici? era tanti Lidia, vecina din scara alăturată, de la parter.
Plângi? s-a așezat lângă mine, m-a ținut de mână. Chiar așa rău e?
N-am mai rezistat: i-am spus deschis totul.
Mama ia toți banii, își cumpără creme scumpe și haine frumoase, iar eu port tot vechituri. E vina meaam fost mereu moale, n-am putut să răspund nici bunicii, nici mamei. Mama e răutăcioasă și dominatoare…
Tanti Lidia dădea din cap, dar apoi m-am rușinat.
Oare trebuia să vorbesc așa de mama. O să ziceți că sunt bârfitoare și ratatăasta sigur.
Ea mă știa de mult și pe mama, și adevărul e că n-avea respect pentru Viorica. Pe mine mă privea cu compasiune, înțelegând că sunt mereu sub jugul mamei.
Violeta, ajunge să plângi, e timpul să ai grijă de tine.
Eu? Eu niciodată n-am fost iubită și nici n-am iubit… Nimeni nu mă vrea…
Ascultă-mă, trebuie să pleci de lângă mama ta! m-am speriat.
Unde să mă duc? Salariul meu abia ajunge. Și mama o să răbufnească, voia banii de concedium-am supărat tare și-am fugit…
Deci ai primit banii și n-a apucat să-i ia. Nu te teme, nu se va pierde mama ta, are destui bani. Ai grijă de tine. Uite, dacă vrei, poți sta la mine la vilă, la Vadul lui Vodă. Casa e bună, a construit-o regretatul meu soț. E vară, ești în concediu, nu te costă nimic.
Tanti Lidia, nu vă e teamă să mă primiți?
Te știu de copil! Stai aici, aduc cheile și adresa, și numărul meu.
Am ajuns la gară, am cumpărat bilet la tren și privind pe geam oamenii grăbiți, am simțit pace în suflet. Nu călătorisem niciodată nicăieri. Satele și câmpurile curgeau pe lângă geam, ajutându-mă să mă liniștesc. La Vad am coborât, am găsit rapid vila, am deschis și am intrat.
M-a cuprins o liniște asurzitoare. M-am așezat într-un fotoliu vechi.
Doamne, câtă liniște, cât de bine e, e o lume nouă, de libertate…
Nimeni nu m-a criticat, nimeni nu m-a prigonit. Am găsit o telecomandă, am pornit televizorul. Era un talk-showacasă mama nu-mi lăsa să aleg, schimba mereu pe favoarea ei.
Ești penibilă, cu emisiunile tale de nimic! se amuza Viorica. Nici nu puteam să îi răspund, doar înclinam capul mai jos la fiecare insultă.
Am făcut un tur prin casă, am dat drumul la frigider și am pus acolo colțunași, brânză și iaurt, cumpărate de la magazinul gării.
Am fiert colțunașii, am mâncat pe săturate și m-am simțit în sfârșit liniștită.
E minunat să fii singură.
După un timp, mi-a sunat telefonulera mama.
Ai fugit, te-am văzut cu Lidia pe bancă. Să vedem cât reziști singură. O să vii repede. Ascultă tu străini… Nimeni nu te va ajuta, ești neputincioasă și prostănacă. O să pieri fără mine…
Am întrerupt apelul, știam că urmează o ploaie de injurii. Ciudat, nu m-am mai supărat.
Seara m-a sunat tanti Lidia.
Violeta, cum te-ai acomodat?
Mulțumesc, tanti Lidia.
Mâine vine nepotul meu, Radu, la tine. Îți aduce lucrurile.
Ce lucruri?
Păi Viorica a cărat la mine un sac cu hainele tale și mi-a zis: “Dacă tot ai luat fata, ia-i şi lucrurile!”
Să știu cum arată Radu?
Lasă, te găsește el cu mașina, știe vila, e înalt și poartă ochelari.
Nu deranjez?
Of, Violeta, încetează cu îndoielile. E timpul să fii independentă. Poartă-te frumos cu tine, schimbă-ți hainele, ești de fapt foarte drăguță, doar că te-ai lăsat în voia sorții. Hai, spor la treabă.
Iarba strălucea cu stropi de rouă, de undeva lătra un câine, păsările cântau.
Am privit în oglindă încet.
Chiar, nu sunt chiar atât de urâtă. Am ochi frumoși, deși triști, părul e des, dar îl leg mereu coc la ceafă, ca bunica. Trebuie să slăbesc, poate mama avea dreptate.
Am dormit neegalată ca niciodată. Dimineața, soarele străbătea perdeaua, am deschis larg fereastra. Roua strălucea pe iarbă, câinii lătrau în depărtare, păsările ciripeau.
Ce dimineață frumoasă! am gândit și m-am întins în pat.
Am ieșit pe terasă cu o cafea găsită în dulap. M-am uitat la televizor. Mi-a venit ideea să schimb serviciul, să închiriez o garsonieră aproape. De-acum se poate. De mama nici nu mi-am amintit. Mi s-a aprins o scânteie de speranță.
În sfârșit pot trăi independent, fără să depind de mama.
Un ciocănit la ușă m-a întrerupt.
Cine poate fi?
Am deschis cu grijă. Un bărbat înalt, cu ochelari, și o geantă mare.
Bună ziua, mi-a zâmbit, sunt Radu, dumneavoastră sunteți Violeta, nu-i așa?
Da, intrați. Mulțumesc, Radu.
Mătușa Lidia m-a rugat să vă aduc lucrurile și să vă ajut. Dacă aveți nevoie de ceva, maşina e la poartă. Nu fiți timorată, mătușa zice că sunteți prea modestă. Știu povestea dumneavoastră…
Așa l-am cunoscut pe Radu, viitorul meu soț. M-a apreciat sincer, și prima lui căsnicie a fost eșuată. Îndrăgostindu-mă, m-am schimbat brusc: mersul stângaci și privirea speriată au dispărut. Am slăbit, am mers la salon, m-au transformat de nerecunoscut.
Sunt chiar eu? am râs în oglindă, iar ochii mi-au strălucit.
Radu m-a luat la el acasă, în Chișinău.
Violeta, mereu am visat la o femeie ca tine: caldă, sinceră, sufletistă. Nu mai e nevoie să lungimnu mai suntem copii. Vrei să fii soția mea?
Am acceptat, simțind ca mi-a surâs norocul. Nunta a fost modestă, dar am invitat-o și pe mama. Bineînțeles, Viorica nu s-a abținut din cârcoteli, însă tanti Lidia a pus-o la punct. N-a rămas mult și a plecat. Nici n-am observat. Nu m-am întristat.
Familia lui Radu m-a primit cu brațele deschise. El mă privea cu drag și gândea: “Fiecare are parte de fericire, și a venit și la noi, la mine și la Violeta.”
Curând am rămas însărcinată, fericire dublă. Chiar dacă e târzie, fericirea nu mi-a lipsit. N-am mai simțit subjugarea mamei, am găsit puterea să-mi schimb viața. Nu doar că m-am schimbat la față, dar m-am împlinit pe dinăuntrupentru că în sfârșit am învățat să mă iubesc pe mine și pe Radu.
Dacă ai citit până aici, îți mulțumesc. Să ai noroc!
