Hei, prietene, îți spun pe scurt ce s-a întâmplat cu Anca și cu Ion, ca și cum aș fi lângă tine la o ceașcă de cafea.
Anca nu s-a gândit nici pe moment să-l invite pe Ion să se mute la ea. Să te vezi e un lucru, să locuiești împreună e altă poveste. Într-o sâmbătă, Anca îl aștepta pe Ion la o plimbare obișnuită. Deschizând ușa, îl surprinse cu două valize mari în brațe.
Ion, cu ochii încă luminați de speranță, intră, lăsă valizele în hol și se așeză pe canapea.
Anca, ce s-a întâmplat? întrebă el, părând puțin agitat.
Intră, Ion, îți explic totul, răspunse ea și se așeză lângă el pe canapea.
Ion oftă adânc și începu să povestească:
Gazda apartamentului meu din Botoșani a decis să-l vândă. Mi-a dat o săptămână să eliberez locuința.
Și acum? întrebă Anca, curiosă.
Nu știu unde să mă mut. Nu găsești altă garsonieră la un preț decent și, pe lângă asta, nu am bani să plătesc chiria în lei.
Anca înțelegea perfect situația lui. Ea deținea un apartament cu trei camere în cartierul Drumul Taberei din București, pe care îl cumpărase cu trudă și economii din toată viața. Fiicele ei locuiau deja departe, așa că avea mult spațiu liber.
Se aflaseră pe site-ul de întâlniri Căutare de suflet și, la vârsta de 61 de ani, Anca întâlnise pe Ion, în vârstă de 63 de ani. Amândoi erau divorțați, cu copii adulți, și își duceau viața pe cont propriu.
Ion îi plăcea imediat lui Anca: era un om cult, citit, cu simțul umorului, nu căuta o mamă pentru copiii lui sau o menajeră, doar o companie plăcută.
Se vedeau de douătrei ori pe săptămână: mers la teatru, la galeria de artă, o cafea în Librăria Cărturești, plimbări prin Parcul Cișmigiu și excursii la casa de la sat a unei prietene. Anca iubea această legătură fără legături legale, dar cu o apropiere sinceră.
Anca, spune-mi, cum îți trece timpul? o întreba Ion, la prima întâlnire.
Bine, liniștit. Trăiesc singură de cinci ani, m-am obișnuit, răspunse ea.
Nu te plictisește? întrebă el.
Uneori, dar am prietene, fiicele mă vizitează, și acum ești și tu. zâmbi ea.
Fain, mă bucur să aud asta. spuse Ion.
După divorț, Ion închiriase o garsonieră într-un bloc vechi și se plângea că gazda e încăpățânată, nu face reparații și mereu ridică chiria.
Ce să fac? se plângea el. Toate bunurile au rămas la fosta soție. Părinții ei cumpăraseră locuința, iar eu am investit bani în reparații pe care nimeni nu le recunoaște.
Nu te gândeai să-ți cumperi ceva? îl întrebă Anca.
Unde să găsesc banii pentru un apartament? răspunse el, șoptind un râs amar.
Anca înțelegea perfect. Și-a pus la punct apartamentul cu trei camere, iar spațiul îi era de ajuns.
În timp ce Ion povestea, Anca își făcu un mic flashback la fotografiile din telefon: ei două hrănind rațele în Parcul Herăstrău, plimbându-se pe aleea de lângă Lacul Morii, şi excursia la colțul de munte să culeagă ciuperci. Se scurseseră șase luni de cunoaștere ca un vânt.
După ce termină de explicat situația, Ion se uită la valize și spune:
Anca, m-am gândit: suntem la jumătatea vieții, ne cunoaștem de șase luni. Poate am putea să locuim împreună?
Împreună? replica ea, surprinsă.
Da, apartamentul tău are trei camere, locul e mare. Eu încă lucrez, așa că aș contribui la bugete, la mâncare și la toate celelalte.
Ion, nu am vorbit niciodată despre asta. spuse ea.
De ce să vorbim dinainte? Viața ne-a arătat deja tot ce trebuie. răspunse el, cu o voce blândă.
Anca se simțea pierdută. Nu era pregătită pentru o schimbare atât de bruscă.
Trebuie să mă gândesc, îi spuse ea.
Ce să mă gândesc? Ne iubim, nu? replică Ion.
A iubi și a locui împreună nu e același lucru. răspunse ea cu calm.
Ion ridică din sprâncene, însă Anca continuă:
Vârsta noastră nu e un motiv să ne grăbim să ne hotărâm la ce e potrivit.
Dar nu? întrebă el.
Nu, pentru că eu prefer să trăiesc singură. Îmi place felul în care ne întâlnim, dar nu vreau să împart fiecare zi cu altcineva.
Ion se încruntă, încercând să găsească cuvintele potrivite.
Dacă am propune să ne căsătorim? întrebă el, sperând că poate așa se rezolvă.
Nu cred că asta ar schimba nimic. Nu vreau să morăm departe unul de altul, dar nu vreau să ne legăm printr-un legământ. răspunse ea.
Discuția a devenit din ce în ce mai tensionată. Ion a încercat să-i arate că ar fi o stabilitate frumoasă: micul dejun împreună, planuri de viitor. Anca a răspuns că nu vrea să-și ajusteze rutina zilnică pentru a se potrivi cu planurile cuiva.
Dar ești singură! a exclamat Ion.
Nu, am fi și eu, fiicele mele, prietenele mele. Singurătatea e altceva decât să trăiești de unul singur. a explicat ea.
Atunci Ion a luat o decizie: s-a ridicat, a luat valizele și a îndreptat pașii spre ușă.
Deci, voi căuta și eu o locuință și, eventual, alte relații. spuse el, cu un ton trist.
Poate. răspunse Anca, fără să-l mai privească înapoi.
Ion a plecat și nu a mai sunat. Anca s-a întors la viața ei liniștită, la plimbările prin parcuri, la întâlnirile cu prietenele și la datoriile de la bancă. La 61 de ani, a ales să prețuiască liniștea și libertatea mai presus de orice companie.
Tu ce crezi, cum ai reacționa în locul Anei? Aștept să-mi spui în comentarii! Și nu uita să dai un like dacă ți-a plăcut povestea.
