Oana nici nu i-a trecut prin minte să-l roage pe Sergiu să se mute la ea. Întâlnirile sunt o chestie, a locui împreună e alta cu totul. Sâmbăta aceea Oana a aşteptat pe Sergiu pentru plimbarea lor de sărbătoare. Când a deschis ușa și a aruncat o privire, la găsit cu două valize uriașe.
Oana stătea în fotoliu și răsfoia poze pe telefon. Acolo erau imagini cu ei în Parcul Herăstrău hrănind rațe, alte poze din plimbările prin Băneasa și un album cu drumeţia lor la ciuperci în zona de la Bârlad. Şase luni de cunoaștere au zburat fără să fie observate.
Se întâlniseră pe un site de dating. Ea avea şaizeciun ani, el şaizecitrei. Amândoi erau divorţaţi, copiii lor erau adulţi și locuiau separat.
Sergiu ia plăcut din prima era educat, citit, cu simţul umorului la fel de fin ca un desert la Caru cu Bere. Nu căuta o mamă pentru copiii lui sau o bonă pentru casă. Dorea doar să discute cu o persoană interesantă.
Se vedeau de douătrei ori pe săptămână: uneori mergeau la teatru, alteori la galeria de artă, apoi la cafeneaua preferată din Centrul Vechi, plimbări prin oraş, excursii la casa de la Bunica din satul vecin. Oanei îi plăcea acest tip de relație fără obligaţii, dar cu o apropiere sufletească.
Oana, spune-mi, cum trăieşti?, o întreba Sergiu după prima întâlnire.
Bine, liniştită. Locuiesc singură de cinci ani, mam obișnuit, răspundea ea.
Şi nu te plictiseşte?
Uneori. Dar am prietene, copiii îmi vin în vizită și acum e şi tine.
E plăcut de auzit.
După divorţ, Sergiu închiriase un apartament cu o cameră întrun bloc vechi. Se plângea că gazda era încăpăţânată, nu făcea reparaţii şi îi creştea chiria în fiecare lună.
Ce să fac?, spunea el. Nu am niciun loc propriu. După divorţ tot ce a rămas la fosta soţie. Părinţii iei cumpăraseră apartamentul şi niciunul din banii pe care iam investit la reparaţii nu se vede acum.
Ţiai gândit vreodată să cumperi ceva?.
De unde să iau atâţi bani pentru un apartament?
Oana înţelegea. Ea deţinea un apartament cu trei camere în un cartier decent din Bucureşti, pe care îl plăteseră cu toată viaţa. Fetele ei locuiau deja departe, aşa că spaţiul era din belşug.
Totuşi, Oana nu se gândea să-l bage pe Sergiu la ea. Întâlnirile sunt o chestie, a locui împreună e alta cu totul.
Sâmbăta aceea Oana aştepta pe Sergiu pentru plimbarea de sărbătoare. Când a deschis ușa, la văzut cu două valize mari.
Sergiu, ce sa întâmplat?, întrebă ea.
Oana, pot intra? Vă explic acum.
Au mers în sufragerie. Sergiu a lăsat valizele în hol şi sa așezat pe canapea.
Înţelegi, proprietara apartamentului a decis să-l vândă. Mia zis să mă mut în săptămâna următoare.
Şi acum?
Şi acum nu am unde să dorm. Nu găseşti alt apartament la prima încercare şi, pe deasupra, nu am bani.
Oana a început să înţeleagă la ce se ducea el.
Oana, mam gândit: noi avem o relaţie serioasă. Şase luni de când ne vedem, ne cunoaştem bine. Ce zici să încercăm să locuim împreună?
Împreună? a întrebat ea, surprinsă.
Da, la tine ai un apartament cu trei camere, mult spaţiu. Eu nu sunt un şobolan de casă încă lucrez, la mâncare şi alte cheltuieli o să contribuim.
Sergiu, noi nu am vorbit niciodată despre asta.
Şi de ce să vorbim înainte? Viaţa nea arătat deja ce trebuie să facem.
Oana sa simţit pierdută. Nu era pregătită pentru aşa o întorsătură.
Sergiu, trebuie să mă gândesc.
La ce să mă gândesc? Ne iubim, nu?
A iubi şi a locui împreună sunt lucruri diferite.
De ce diferite? La vârsta noastră, trebuie să ne hotărâm.
În ce privinţă?
În relaţie. Dacă ne vedem, trebuie să fim şi împreună.
Oana a privit la valizele din hol. Se părea că Sergiu şia luat deja decizia, a adus bagajele şi a pus totul pe masă.
Şi dacă eu sunt împotriva?
Împotriva a ce? Împotriva fericirii?
Împotriva faptului că cineva vine la mine cu bagaje fără să ceară voie.
Oana, nu te supăra. Nu am făcut nimic rău. Doar circumstanţele au fost aşa.
Circumstanţele nu apar de la sine. Ele le creează oamenii.
Ce vrei să spui?
Că trebuia să discuţi cu mine înainte să aduci valizele.
Sergiu a rămas tăcut, gândinduse.
Bine, să vorbim acum. Propun să locuim împreună.
Eu refuz.
De ce?
Pentru că îmi place să locuiesc singură. Îmi place discuţia noastră, dar nu vreau să locuiesc sub acelaşi acoperiș.
Dar de ce? Ne potrivim.
Ne potrivim la întâlniri, plimbări, activităţi comune. Nu la viaţa de zi cu zi.
Ce e diferenţa?
Cotidianul înseamnă obiceiuri, ordini, compromisuri.
Şi ce? Ne putem adapta unul la altul.
Asta e problema: eu nu vreau să mă adaptez. Sunt bine așa cum sunt.
Sergiu părea supărat.
Oana, dacă îţi propun să ne căsătorim oficial?
De ce?
Ca să fie totul în regulă, ca la români.
Sergiu, căsătoria nu schimbă nimic. Tot nu vreau să locuiesc cu tine.
Atunci, ce sens au relaţiile noastre?
Acelaşi de odinioară. Ne vedem, vorbim, petrecem timp împreună.
Şi ce urmează?
Continuăm să ne întâlnim.
Dar nu e serios!
De ce nu e serios? ăsta e stilul meu de relaţie.
Eu vreau stabilitate.
Ce fel de stabilitate vrei? întrebă Oana, aşezânduse în faţa lui.
Una normală, de familie. Să trăim cu persoana iubită, să luăm micul dejun împreună, să facem planuri.
Eu nu vreau să iau micul dejun cu altcineva în fiecare zi. Nu vreau să mă conformez planurilor altuia.
Dar eşti singură!
Nu sunt singură. Am fetele, prietenele, şi tu eşti deja în viaţa mea. Singurătatea şi viaţa solitară sunt două lucruri diferite.
Nu înţeleg diferenţa.
Diferenţa e că eu aleg când şi cu cine să vorbesc. Dacă am locui împreună, nu-mi rămâne alegere.
Oana, la şaizeci de ani e momentul să te gândeşti la cine va fi alături în bătrâneţe.
Mă gândesc, dar nu trebuie să fie neapărat un bărbat.
Atunci cine?
Fetele, îngrijitoarea, serviciile sociale. Opţiuni există.
Dar nu e ce aş vrea!
Poate nu e ce aş vrea, dar pentru mine e în regulă.
Sergiu sa ridicat şi a început să umble prin cameră.
Deci mă propui să rămân în apartamentul închiriat şi să ne vedem în weekend?
Propun să trăieşti cum îţi convine. Şi să ne vedem când amândoi vrem.
Dacă nu pot închiria un apartament?
Asta e problema ta, nu a mea.
E crunt, Oana.
E sincer. Nu sunt obligată să rezolv problemele tale de locuinţă.
Dar ne întâlnim!
Ne întâlnim. Şi ce? Nu mă face responsabil pentru viaţa ta.
Sergiu sa aşezat din nou pe canapea şi a reflecat.
Oana, dacă găsesc un apartament, vom continua să vorbim?
Desigur, dacă vrem amândoi.
Şi până găsesc, pot sta la tine un pic?
Nu.
Deloc?
Deloc.
Bărbatul a înţeles că Oana e hotărâtă. A luat valizele şi sa îndreptat spre uşă.
Aşadar trebuie să caut şi un loc de locuit, şi o nouă relaţie.
Poate.
Oana, nu vei regreta?
Nu.
Sergiu a plecat. Nu la mai sunat. Oana sa întors la viaţa ei liniştită, fără un bărbat. La şaizeci de ani, prețuia liniştea mai mult decât o relaţie și libertatea mai mult decât orice companie
Voi ce aţi face în această situaţie? Scrieţi în comentarii părerile voastre! Daţi likeuri!
