Elena își petrecuse toată ziua în bucătărie. Când sună soneria. Rudele lui Tănase tocmai sosiseră și se așezaseră la masă.
Dar carnea unde este? întrebă mătușa.
Uite, am gătit o rață umplută, răspunse Elena, amabilă.
Mătușa se ridică ostentativ de la masă:
Asta nu se poate mânca. Hai, plecăm acasă.
Tănase se ridică și el, grăbit după mătușa:
Ehei, trăiește singură dacă nu știi să gătești!
Dintr-odată, începu să-și strângă lucrurile în valiză.
*
Alo, Marioara? Eu sunt, Elena. Cum? Spun că sunt Elena. Se aude prost. De ce sun? Uite, nu mai vin la voi anul acesta. Nu vin, Marioaro, nici de sărbători. De ce? Ce rost are? Tu stai cu Victor, fiica ta cu soțul și copiii. Iar eu ce să fac? Mă ghiftuiesc cu salate și plec cu taxiul la tarif dublu? Nu pot să rămân peste noapte la altcineva, știi bine. Ce fac de Revelion? Mă bag la somn. Atât. răspundea Elena, printre fâșâituri și huruituri pe fir, prietenei ei dragi, la care mersese în fiecare an, după divorț, pentru a petrece sărbătorile.
*
Ce zici? Și tu voiai să mă suni? Plecați? Unde? La Iași, la mătușa lui Victor. Drum bun și voie bună să aveți! Problema care e? Cine vine? Sanda? Care Sanda? Nepoata? Alo? Nu se mai aude nimic… Să o găzduiesc câteva zile? Off, știi că nu-mi plac străinii prin casă… Bine, las să vină, ce să fac… Eh, s-a întrerupt iar! și-a închis telefonul Elena, iritată.
S-a așezat pe scaun, gânditoare. Poate că nu-i așa de rău să aibă un musafir de Revelion. Ar fi fost tare singură. Totuși, trebuia să pregătească ceva măcar pentru musafir. S-ar fi mulțumit doar cu niște tartine, dar cum vine cineva, trebuie să servească ceva bun. A pus la fiert niște legume, a tocat niște verdeață și s-a pus pe gânduri.
Când era măritată cu Tănase, nu era cum e acum. De pe 30, tot neamul lui de la țară venea în vizită. Și începea nebunia. Bucătăria nu mai avea loc: aburi, mirosuri grele, nici cu geamul deschis nu scăpai. Făceau piftie, plăcinte, chiftele cât cuprinde. Totul gras. Elena abia apuca să care farfuriile cu feluri: ba piftia pe balcon, ba legumele de vinegret. La gătit nu o lăsau, de când făcuse o salată cu avocado.
Iaca ce scârbă! zisese mătușa lui Tănase, iar toți au fost de acord.
Da la ei nu-i scârbă, se revolta apoi Elena: totul plin de maioneză, curge de pe lingură! Și bărbații direct la masă, să guste țuica de casă. Până pe 31 abia țineau până la ora douăsprezece.
Apoi, pe doi, plecau. După ce goleau frigiderul și sticlele. Elenei rămânea tot haosul. O săptămână spăla, curăța și făcea ordine. Iar Tănase, la sărbătoare, în sat, cu ai lui. Venea acasă abătut, neras, morocănos. După ce îi povesteau rudele cât a greșit că s-a însurat cu una care nu știe nici să gătească. Și începea cearta. Mereu îi amintea de Viorica, de care cică Elena îl luase. Înghițea, credea că are dreptate. Pur și simplu, nu știa să gătească acele mâncăruri grase crescute el cu ele.
Singura ei alinare era să se plângă prietenei din copilărie, Marioara. Aceasta, harnică, când s-a săturat de bocetele Elenei, a avut o idee: să-i sune pe ai lui și să spună răspicat că totul de Revelion o va găti Elena, iar ei să vină doar pe întâi. Împreună, Marioara și Elena au gătit feluri simple, dar consistente. Rudele au venit, s-au așezat.
Unde-i carnea? s-a întristat mătușa.
Păi e rața umplută… a zis blând Elena.
Dar piure? nici nu se liniștise femeia.
Apoi mătușa s-a ridicat iar:
Ai făcut doar iarbă, nu mâncare! Hai, Fedea, du-mă acasă!
Toți s-au ridicat, s-au îmbrăcat și au trântit ușa.
Ei, asta da… a oftat Tănase, cu amenințare.
Să nu uiți bagajul! a zis Elena, scoțând valiza.
Trăiește-ți viața, că eu singur n-am să stau! și a plecat Tănase, aruncându-și lucrurile.
*
Când apa dădu în clocot, Elena reveni la realitate. Ridică capacul și auzi soneria. O fi Sanda, gândi ea și deschise ușa.
La ușă se afla un bărbat la vreo patruzeci de ani, zâmbind:
Eu sunt. O să mă prezint: Alexandru Igorovici Mîndru, nepotul lui Victor. Am venit să-i surprind pe ai mei, dar tocmai au plecat la Iași. Cred că dumneavoastră sunteți Elena?
Elena a dat din cap, mecanic.
Da, dar Marioara vorbea de o nepoată…
Alexandru râse:
Poate n-ați înțeles bine la telefon.
Elena își aminti de semnalul prost:
Se poate. Intrați, dacă tot ați venit.
Să nu vă faceți griji, am bilet la tren în seara de întâi, nu deranjez prea mult.
Elena reveni la bucătărie și scurse legumele.
Alexandru glumi:
Doar cu o salată o să sărbătoriți anul nou?
Fără să vrea, Elena replică aspru:
V-ar trebui masă plină, cu fripturi și salată boeuf cât o copaie?
El râse:
Vai, nicidecum! Prefer pește.
Ei, pește nu am și nici să-l gătesc nu știu, zise ea.
Alexandru, apucându-și paltonul, spuse:
Nu vă faceți probleme, rezolv eu.
Și, înainte să apuce Elena să comenteze, ieși pe ușă.
S-a amuzat gândindu-se la situație. Se aștepta la o femeie în vârstă, însă venise un bărbat plin de viață.
Alexandru a lipsit vreo oră și jumătate, cât să se neliniștească Elena. Oare s-a rătăcit? Când, într-un final, sună la ușă, ea s-a grăbit să deschidă.
Unde ați fost? M-am îngrijorat, spuse ea, totuși tăindu-se. În prag apăru un brăduț verde, iar după el Alexandru cu sacoșe.
Pentru ce toate astea?
Ce Revelion e fără brad? zâmbi bărbatul.
Elena inspiră mirosul de brad:
Doar de mandarine mai lipsește…
Poate credeți că le-am uitat? Mandarine, vin spumant de toate am luat! Ajutați-mă acum să ducem pungile.
Au râs, au ornat bradul, au gătit și totul mergea firesc. Elena, sub îndrumarea lui Alexandru, curăța creveți și pește. Privea cum el umplea și băga crapul la cuptor.
Până la miezul nopții totul era aranjat. Vinul spumos era deschis, paharele pline cu bule. După ce au ciocnit la 12, și-au urat:
La mulți ani, cu noroc nou!
Au început să vorbească despre viețile lor.
Când ne-am căsătorit era alt om… mai bun, mai cald. Sau mi s-a părut? Că doar când iubești nu vezi defecte, glumi ea cu tristețe. Apoi, toate vedea ca fiind greșite. Ba nu gătesc bine, ba nu fac cum trebuie… Să ne oprim cu trecutul! Spuneți-mi de dumneavoastră. Sunteți însurat?
Alexandru oftă:
Nu mai sunt. O poveste banală: m-am întors din voiaj, iar ea era cu altcineva. Am ieșit pe scurtătură, am divorțat. Dar destul cu tristețile. Să trecem la per tu și la amintiri vesele.
M-am certat cu băieții, m-am cățărat într-un copac și n-am mai știut să cobor. Am plâns până a venit domnul Nicu de la trei și m-a dat jos. Acasă am stat apoi cu fața la perete, toată seara, a povestit Elena zâmbind.
Eu în școala generală am lipit scaunul directorului. Tata mi-a administrat o corecție de n-am uitat, a spus Alexandru.
Până spre dimineață au depănat istorisiri, râzând. Elena a început să caște, iar Alexandru i-a spus:
Ia du-te la culcare, ne-am întins destul.
Care culcat? Trebuie să strâng masa, spuse ea, șocată.
Lasă, mă ocup eu de toate! a spus el hotărât.
Elena s-a conformat și a mers direct la somn.
Dimineață a fost trezită de glasul lui Alexandru.
Elena, e timpul să plec. Închide ușa după mine.
S-a ridicat confuză:
Ce, e deja seară? De ce nu m-ai trezit mai devreme?
El, zâmbind, i-a dat o șuviță după ureche:
Dormeai atât de frumos, n-am vrut să stric visul. Dar trebuie să ajung la gară.
Elena l-a condus la ușă:
Drum bun! Mulțumesc pentru bucuria de aseară.
Alexandru a zăbovit în prag, apoi, hotărât, a întrebat:
Pot să mai vin la tine? Când o să fiu liber?
Elena s-a luminat la față:
Desigur! Te aștept, chiar…
N-a apucat să termine, că el a sărutat-o și i-a șoptit:
Pe curând!
Elena a rămas o vreme în ușă, zâmbind cu sufletul plin. Și-a dat seama că uneori cunoști pe cineva o viață și se dovedește a fi altcineva decât ai crezut, iar uneori legi o prietenie sau o dragoste nouă peste noapte, care valorează cât o viață întreagă.
Așa cum zic și bătrânii: minunile se întâmplă de Anul Nou. Un lanț de întâmplări și hop! dragoste nouă, viață nouă. Iar lecția este că deschiderea și bunătatea pot să aducă fericirea atunci când te aștepți mai puțin.
