El o considera o mamă și soție rea
O cunoștință de-a mea, mamă a trei copii, s-a recăsătorit recent. Și cum a reușit asta – pentru mine este o mare enigmă. Nu, nu e vorba că mamele cu mulți copii nu se mai mărită. O fac, dacă sunt iubite! Doar că, de când o știu din prima căsătorie, ea a fost mereu „cea mai rea mamă și soție”.
De câteva ori în „viața ei trecută” am fost acasă la ea. O țin minte mereu obosită, chinuită, derutată. Ba îi ardea mămăliga, ba cel mic umbla cu pantalonii udați, iar ea se zbătea între el, mijlociul cu temele lui, bucătărie și nu mai ajungea să schimbe hainele ude.
Trebuia să gătească cina pentru că soțul urma să vină de la muncă. Să facă ordine, fiindcă el iubea curățenia. Arunca jucăriile, le îndesa în cutii. Cel mic iarăși le împrăștia…
În același timp, deschidea internetul, trimitea ceva pe mail – pentru că mai câștiga un ban în plus, întrucât salariul soțului nu prea ajungea… Și totul devenea un haos trist și infinit.
Soțul venea, se uita la dezordine și arunca, în treacăt, o frază:
— Pune apă pisicii! Fă și tu ceva util…
Pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios. Dar i-am reținut bine cuvintele. Prietena mea lăsa mailul, lingura, pantalonii udați și cu un zâmbet vinovat turna apă în vasul pisicii. Să facă măcar acel singur lucru util în ziua aceea.
Iar eu atunci am făcut o prostie. Ca să destind atmosfera, tot pe jumătate în glumă, i-am propus să ignore pisoiașii ăștia și cina neterminată, să ia copiii, să se fardeze (asta pentru soție) și să mergem la o cafenea.
— Îi iau și pe ai mei.
— E prea bătrână să se mai fardeze! — a tăiat din scurt soțul ei. Tot așa, ca în glumă…
Mă uitam la femeia aceea și, cu groază, îmi dădeam seama că, de fapt, era mai tânără decât mine. Și dacă ea era considerată bătrână, atunci eu ce mai eram?
Ea și-a cerut scuze, cu un aer vinovat, și a zis că lor le place mâncarea gătită acasă. Și a început să aranjeze masa, unde soțul aștepta să fie servit. Lângă, copiii iarasi împrăștiau jucării, iar ea cu o „a treia” mână le strângea rapid, fiindcă soțului îi plăcea ordinea. Telefonul ei piuia, probabil era mailul de serviciu.
— Destul cu internetul toată ziua, — a spus soțul.
Mi-am luat la revedere și am plecat.
„Eu sunt de vină”
Nu, ea nu s-a plâns niciodată nimănui. Niciodată! Oricât ai întreba, la ea era mereu bine. Și cu cât era mai palidă și mai verde la față, cu atât răspundea mai ferm: „Totul este bine!” Și ascundea ochii ei stinși și lipsiți de culoare.
Dar aveam mulți prieteni comuni. Și de la unii, de la alții, auzeam că soacra era foarte nemulțumită de ea. Nora era o mamă rea, pentru că cel mic a căzut de pe bicicletă și și-a spart sprânceana. A trebuit să-l coase. Trebuie să fii atentă, nu să te ocupi de prostii… Nora era o soție rea, pentru că în casă era dezordine și copiii și soțul mâncau prost.
Odată, soțul acelei femei fusese la școală, și apoi acasă a fost scandal. Cel mare făcuse ceva prostii, pentru că „mama rea” se ocupa de orice, doar de educație nu.
Se spunea că a început să ia antidepresive, pentru că, da, era o mamă și o soție rea. Nu făcea nimic, și chiar dacă ar fi vrut să facă, nu mai avea putere… Și chiar și copiii au înțeles asta.
— Mama, ești rea!!! — striga cel mic pe stradă, când ne plimbam împreună. — Nu-mi citești cartea. Ea scotea cartea din geantă și obosită o deschidea să înceapă să citească. Își dorea foarte mult să fie o mamă bună.
Apoi au divorțat. Soțul a întâlnit o altă femeie. Probabil, o soție și gospodină bună. Dar, să fim corecți, plătea constant pensia alimentară și ținea legătura cu copiii.
— Ei bine, așa e, — mi-a spus acea cunoștință a mea la întrebările mele. — Probabil că eu sunt vinovată.
Apoi s-a mutat cu copiii, au schimbat apartamentul, și mult timp nu ne-am mai văzut.
“Din rățușca cea urâtă — în lebădă”
A trecut vremea, și de curând ne-am „găsit” pe rețelele sociale. Ea mi-a scris.
Eram uimită. Din avatar se uita la mine o femeie complet diferită, necunoscută. Strălucitoare, frumoasă, fericită și plină de energie. Mi s-a părut interesant, și i-am propus să ne întâlnim.
Ne-am văzut la o cafenea. Și nu-mi venea să cred ochilor. Era cu totul altă femeie. Încrezătoare în sine, în viață, în oameni. Atunci am aflat că s-a recăsătorit.
— Nici eu nu știu de ce m-a remarcat, — îmi povestea. — Nici nu-mi stătea capul la așa ceva. Important era să supraviețuiesc…
Dar bărbatul nu a renunțat, a curtat-o, s-a împrietenit cu copiii ei, i-a făcut o propunere.
Și s-a dovedit că ea era cea mai bună mamă și soție. A prăjit ouă, care s-au ars, dar era cea mai bună gospodină.
Și mâine ea deja cocea plăcinte, pentru că — era cea mai bună. Și își dorea să aducă bucurie.
Acasă era dezordine — minunată mamă și soție. Pentru că, se pare, poți face ordine toți împreună, discutând vesel.
S-a dovedit că nu trebuie să cari singură toate pungile de la magazin, iar cineva să te critice că iar ai uitat ceva. Totul, pentru că te ocupi de prostii. Poți merge la cumpărături împreună și să râzi dacă ai uitat ceva.
S-a dovedit că nu era nicidecum o bătrână, ci cea mai frumoasă femeie din lume. Și deja se coafa seara, doar pentru a-l întâmpina pe cel care o considera frumoasă.
S-a dovedit că era mare lucru, pentru că mai avea timp și să lucreze în plus. Dar asta nu era deloc necesar. Doar dacă ea dorește.
S-a dovedit că nu era acea persoană inutilă, fără valoare, care se considera atâția ani. Și totul doar pentru că era iubită, lăudată și apreciată. Și nu criticată mereu.
…Eu ascultam și mă miram. Și apoi a venit noul ei soț să o ia. Și am înțeles totul. Știți, el o privea de parcă ar fi înflorit. Nu putea să nu înflorească.
El vorbea și își făcea griji pentru ea în așa fel încât era imposibil să nu devină cea mai minunată femeie din lume.
El adusese și cei trei copii ai ei. I-am văzut doar pentru o clipă. Dar și dintr-o singură privire mi-am dat seama că ea era cea mai bună mamă. Așa se comportau ei.
Și toate astea pentru că lângă ea era cineva care a ajutat-o să creadă asta. Dintr-o rățușcă urâtă a făcut o lebădă minunată… Este atât de important să ai pe cineva alături care să te ajute să devii acea lebădă.
Pentru că o lebădă are nevoie de timp, forță și iubire ca să își întindă aripile.
Nu, nu vreau să spun ceva anume. Nu vreau să dau vina pe nimeni. În viață se întâmplă de toate.
Dar iată așa e povestea. Și sunt foarte curioasă ce crede acum primul soț.
