Îl priveam de jos în sus. Pentru prima dată, după toți acești ani fără aroganță. În ochii lui se zbăteau frica, furia și o încercare disperată de a găsi o ieșire. Pe vremuri, în astfel de momente, știa să pună presiune. Acum nu mai era în stare.
Ce vrei? a repetat, de data asta mai încet. Bani? Zi o sumă. Rezolv totul. Ne înțelegem.
Mi-am permis o pauză scurtă. Nu teatrală, ci calculată. De genul celei pe care o faci înainte să închizi bilanțul anual și să pui ultima semnătură.
Încă nu pricepi, Ștefane i-am răspuns calm. Nu-mi trebuie banii tăi.
A clipit. Asta l-a tulburat mai mult decât orice strigăt.
Atunci ce? Răzbunare? Vrei să mă distrugi? vocea lui s-a ridicat iarăși.
Nu. Vreau să-mi iau înapoi ce e al meu. Să pun punct.
M-am ridicat, am mers la dulap și am scos o mapă subțire, cenușie, fără titlu. Aceea care stătea la fund, sub contracte vechi și fișe fiscale. Niciodată n-o deschisese. Pentru el erau contabilități de-ale Anei.
Am pus dosarul pe masă și l-am deschis.
Aici i-am arătat primul document sunt contractele de împrumut. Personale. Ai luat bani din firmă. Mulți. Pe numele tău. Temporar, cum ziceai mereu.
Am întors foaia.
Aici sunt procesele-verbale de reconciliere. Toate datoriile recunoscute.
Încă o hârtie.
Și aici e acordul suplimentar. Dacă se sustrag unilateral activele, datoria devine imediat exigibilă.
A albit. Atât de tare încât pistruii de pe nas pe care odinioară îi găseam simpatici au ieșit în evidență dureros.
Tu… tu le-ai falsificat?
Nu am dat din cap. Tu le-ai semnat. În momente diferite. În stări diferite. Uneori beat. Uneori grăbit spre întâlnirea ta care începea după nouă seara.
A sărit în picioare.
Asta e șantaj!
E contabilitate, Ștefane l-am privit drept în ochi. Tu n-ai priceput niciodată diferența.
A început să se plimbe prin bucătărie, trecându-și mâna prin păr.
Sorina… ea nu știa nimic… Ești tu! Tu ai planificat tot!
Sorina știa destul am răspuns. Știa că ești aproape liber și că aproape tot e transferat. Pentru ea era de ajuns.
M-am așezat din nou, de data asta față în față cu el.
Ai de ales am continuat. Varianta unu: mergem la tribunal. Donația se anulează. Vin controalele. ANAF. Parchetul. Reputația ta. Viața ta nouă. Totul la minus.
Și a doua? a șoptit.
A doua e mai ușoară. Semnăm acord. Ieși din afaceri de bună voie. Îmi transferi cota ta. Fără scandal.
A râs scurt, isteric.
Și crezi că rămân cu nimic?
Nu am spus sincer. Îți las exact ce mi-ai oferit și tu. Mașina. Și timp să-ți aduni bagajul.
M-a privit mult. În privirea lui era totul: ură, încercare de milă, și amintirea începutului nostru dintr-un birou mic, cu un computer vechi.
Te-am iubit… a șoptit.
Nu mi-am ferit privirea.
Am iubit omul. Nu schema. Nu trădarea. Omul acela a dispărut demult.
S-a lăsat pe scaun. Nu demonstrativ ci sincer.
Dă-mi timp să mă gândesc…
Ai o zi am spus. Mâine la zece vine notarul.
A dat din cap. Lent. Epuizat.
A doua zi a venit la fix. Cu fața căzută și ochii roșii. Sorina nu a sunat. Sau a sunat el n-a răspuns.
A semnat documentele în tăcere. Mâna îi tremura.
Când totul s-a terminat, notarul a plecat și ne-a lăsat singuri.
Ai câștigat a spus stins.
Nu i-am zis. Doar am ieșit dintr-o joacă ce demult o jucam singur.
Și-a luat cheile și s-a oprit în hol.
Te credeam slabă…
Am zâmbit ușor.
Asta a fost greșeala ta cea mai mare.
Ușa s-a închis încet după el. Fără zgomot.
După șase luni, firma era pe alt nivel. Am schimbat echipa, am înlăturat schemele gri, am pus ordine. Afacerea a devenit mai curată și mai puternică.
Ștefan a încercat să o ia de la capăt. Din ce se auzea fără succes. Sorina a plecat repede fără bani nu mai era interesată.
Din când în când îi vedeam numele în știri. Tot mai rar. Tot mai stins.
Dosarul Rezervă l-am șters. Nu mai era nevoie.
Uneori, cea mai bună formă de răzbunare nu e lovitura.
Ci calculul rece, făcut cu mult înainte de final.
Azi am învățat că dreptatea nu e zgomotoasă. Și că răbdarea e, de multe ori, cea mai ascuțită armă.
