El a câștigat divorțul cu încredere dar tatăl soției sale a înghețat în sala de judecată
Majoritatea bărbaților ies dintr-un divorț cu privirea frântă. Dar Radu Ioniță radiază de satisfacție, parcă ar fi nimerit marele premiu la Loto.
Pe holul Tribunalului Municipiului București, Radu își ajustează cravata de mătase italiană, sigur pe el, convins că a pus mâna pe firmă, vila din Snagov și libertatea totală, lăsând-o pe soția lui, Amalia, cu mâinile goale.
Dar Radu a uitat un detaliu esențial: pe tatăl Amaliei. În șah nu sărbătorești victoria până când regele nu este cu adevărat încolțit iar regele abia urmează să intre.
În sala privată de negocieri, Radu îi șoptește avocatului său, Sorin Dima:
Nouăzeci la sută din activele lichide. Firma e pe numele meu. Nu mi-am imaginat că renunță atât de ușor.
Sorin zâmbește, atent ca un chirurg, răsfoind hârtiile pe masă.
Radu râde încet, amintindu-și cum Amalia nici nu a protestat pentru vila de la Snagov, și imediat îi trimite secretarei un mesaj să pregătească șampania.
El se simte invincibil, fără să știe că divorțul îl va costa mult mai mult decât niște bani.
În sala 304, Amalia stă liniștită, îmbrăcată modest, cu părul prins într-un coc elegant.
Pare resemnată. Dar în ochii ei senini se citește o strategie lucrată în detaliu.
Să ia tot, și compania și casa, îi spune ea avocatului său, Tudor Ciobanu. El se măsoară doar în cifre.
Dacă îi ofer asta, sigur devine neatent. Exact acolo vreau să-l prind.
Radu intră cu aroganță. Îi aruncă Amaliei un zâmbet superior: Nu o să-ți lipsească nimic, spune el. Dar Amalia nu schițează niciun gest.
Judecătoarea Ecaterina Pop intră, iar sala amuțește. Suntem aici pentru sentința finală în dosarul Ioniță contra Ioniță, anunță ea.
Înțelegerea e clar în favoarea pârâtului, domnul Ioniță.
Sorin răspunde calm: Clientul meu caută liniștea, doamnă judecător.
Judecătoarea se uită către Amalia: Renunțați la orice pretenție asupra locuinței și asupra companiei Ioniță & Fiii. Corect?
Nu vreau nimic de la Ioniță & Fiii, răspunde Amalia. Vreau o despărțire curată.
Pieptul lui Radu freamătă de triumf până când ușa sălii de judecată scârțâie larg.
Vasile Dascălu, tatăl Amaliei, pășește sprijinit în baston, cu pași fermi, privirea tăioasă ațintită spre Radu.
Sunt împotrivă, rostește Vasile calm. Aceste active nu-i aparțin domnului Ioniță.
Radu oftează: Cred că a încurcat cărțile. Pensionatul, ceasornicarul bătrân de la Bârlad.
Dar Vasile nu răspunde provocării. Pune în fața lui Radu o mapă veche de piele. Deschide-o, îi spune Amalia, cu o voce rece.
Înăuntru: o fotografie alb-negru și documentul Fundația Familiei Dascălu.
Programul Vector Logic, vila de la Snagov și întreaga companie aparțin Fundației și urmau să revină Amaliei după divorț. Radu se albește la față.
Nu deții nici software-ul, nici vila, nici compania, îl anunță Vasile.
Zece ani ai trăit cu iluzia unei proprietăți închiriate. Acum contractul de închiriere s-a încheiat.
Amalia își retușează calm rujul: Despre pensia alimentară putem discuta, dar nu am intenția să ți-o plătesc.
Sorin răsfoiește disperat actele: Licența software-ului a fost retrasă. Ioniță & Fiii nu mai valorează nimic fără ea.
Contractul cu statul devine nul. Urmează anchetă pentru fraudă.
Vasile se sprijină în baston: Eu repar ceasuri, dar tu, Radu, ești stricat.
Eu am creat această firmă! Contractul acela valorează 19 milioane de lei! țipă Radu.
Amalia pășește înainte: Totul depindea de codul meu, Radu. Vector Logic.
Ți-ai bătut joc de munca mea, m-ai trimis mereu să fac munca plictisitoare.
Dar tocmai această muncă a clădit imperiul. Fiecare actualizare, fiecare noapte albă a fost munca mea. Iar tu ți-ai arogat toate meritele.
Vocea lui Vasile răsună clar în sala uluită:
Licența a fost retrasă. Ioniță & Fiii n-are dreptul să folosească softul.
Radu cade greu pe scaun. Victoria la care a visat ani de zile se destramă în câteva secunde.
Strigă disperat, înțelegând că fără licență contractul cu statul pică, firma lui se prăbușește, îl așteaptă dosar penal pentru fraudă tot ce a clădit se evaporă.
Zâmbetul senin al Amaliei îi arată clar: lăcomia se plătește scump.
Judecătoarea Pop dispune o pauză de o oră, timp în care Radu și Sorin încearcă disperați să salveze situația.
Fundația Dascălu e fără cusur, capcană întinsă cu zece ani în urmă.
Orice tentativă de contestare va dura ani, iar contractul cu statul poate aduce dosar penal.
Radu încearcă să o înduplece pe Amalia: 50 cu 50, concedieri, rugăminți disperate.
Dar ea știe tot. Ani la rând i-a urmărit fiecare mesaj, fiecare infidelitate.
Vasile îi propune un acord: Radu predă compania Ioniță & Fiii, pleacă din vila de la Snagov, renunță la funcția de director, dar rămâne în libertate.
Dacă refuză, îl așteaptă acuzații de fraudă, deturnare de fonduri și infracțiuni informatice. Fără ieșire, Radu acceptă.
Pe ascuns, încearcă să declanșeze opțiunea Samson să șteargă serverele firmei, dar Amalia l-a anticipat.
Cronometrul pe care îl activează e doar un semnal direct la Direcția pentru combaterea criminalității informatice, iar polițiștii îl arestează pe loc.
Înțelege prea târziu că a fost depășit la fiecare pas. Amalia și Vasile sunt adevărații câștigători.
Amalia preia frâiele firmei, o redenumește Vector Systems.
Conduce discret și eficient, între timp pictând și ajutându-l pe Vasile în atelier.
Radu primește 15 ani de închisoare, iar viața și imperiul visat dispar.
În final, are revelația amară: adevăratul succes nu stă în putere sau grabă, ci în temelia solidă. Iar ceasornicarul împreună cu fiica lui au fost, de fapt, stăpânii timpului.
