Ea râdea de sărăcia lui, până când a aflat cine este cu adevărat!
Adesea judecăm oamenii după haine, după ce telefon poartă sau din ce piață își cumpără legumele. Dar uneori aparențele nu sunt decât o mască, pe care cei cu avere o folosesc ca să deslușească adevărul despre cei din jur. Povestea aceasta e un vis ciudat, dar și o lecție amară pentru cei care pun banii înaintea sufletului.
**Scena 1: Întâlnirea de la hotel**
În fața intrării unui hotel luxos din centrul Chișinăului, Elena, îmbrăcată într-o rochie de designer moldovenesc, îi taie calea lui Ilie. Ilie arată modest: un hanorac gri, blugi tociți și o plasă de hârtie decupată plină cu mere și salam, culese grăbit din Piața Centrală.
Elena îl privește de sus și zâmbește ironic:
**Tot la reduceri te aprovizionezi, Ilie? Unele obiceiuri nu se schimbă niciodată…**
**Scena 2: Mândrie și sclipiri**
Ilie îi întâlnește privirea calm, cu ochii adânc împăcați, fără pic de mânie. Tocmai asta o enervează pe Elena. Își flutură ostentativ mâna, arătând un inel masiv cu pietre scumpe.
**Soțul meu mi-a cumpărat asta recent,** spune ea tăios. **El mă ține în puf, nu ca tine. Tu ai rămas tot la coada vacii.**
**Scena 3: Răsturnarea neașteptată**
În clipa aceea, pe asfalt se oprește un Jaguar negru ca noaptea. Din mașină coboară repede Bogdan, bărbat cu costumul croit la comandă, mirosind a parfum franțuzesc. Elena, convinsă că-i prieten de familie, rupe un zâmbet larg și își întinde mâna cu inelul strălucitor.
**Uite, Bogdan, cine s-a rătăcit pe aici!** strigă ea, pregătită să mai verse un strop de otravă peste fostul.
**Scena 4: Adevărul din umbra visului**
Dar Bogdan nu-i aruncă Elenei nici măcar o privire. Îi ignoră gestul, trece pe lângă ea ca prin ceață și se oprește fix în fața lui Ilie, aplecând respectuos capul.
**Domnule Munteanu, vă rog să mă iertați pentru întârziere!** spune el într-o șoaptă gravă. **Avionul privat e pregătit. Putem pleca oricând.**
**Scena 5: Finalul visului**
Rânjetul Elenei se stinge într-o clipire; obrajii i se fac albi ca varul. Ilie, cu aceeași liniște visătoare, îi întinde plasa cu bunătăți lui Bogdan.
**Nu-i nimic, Bogdan. Hai, să mergem,** rostește moale Ilie.
Nici nu-și ia rămas bun de la Elena, care rămâne stană de piatră pe trotuar, urmărită doar de norii de praf ce se ridică după Jaguarul ce-l duce pe omul pe care până mai acum îl credea un biet ratat.
**Sfârșitul?**
Elena s-a trezit din vis mult după ce mașina dispăruse. Câteva zile mai târziu, bărbatul ei a fost chemat la sediul holdingului de investiții unde lucra al lui Ilie Munteanu. Elegant, i s-a mulțumit pentru colaborare și i s-a cerut să elibereze biroul, din motive de imagine și conduită nepotrivită.
**Morala e simplă:** niciodată să nu râzi de omul care pare mai simplu ca tine. Poate că el n-are nevoie de atâtea inele și sclipici ca să știe cine este cu adevărat.
