14 martie
Astăzi s-a întâmplat ceva care mi-a răscolit sufletul și vreau să scriu despre asta, poate-mi găsesc liniștea așternând totul pe hârtie.
Eram la cinematograful Patria din centrul Chișinăului, care forfotea de lume. Lansare de desene animate, afișe colorate, miros puternic de floricele și glasuri suprapuse. Coada la bilete era lungă, fiecare discuta în șoaptă sau cu voce tare despre filmele disponibile și unde ar fi locurile mai bune.
Nimeni, dar absolut nimeni, nu a dat atenție femeii cu palton ponosit care s-a apropiat ezitant de ghișeu. Ținea de mână o fetiță micuță, de vreo șase-șapte anișori. O chema Sânziana, mi-am dat seama mai târziu. Părul ei negru era prins în două codițe, ordonate, însă hainele păreau a spune povestea unei copilării modeste geacă veche, ghetuțe nu cu mult mai mari decât piciorușul.
Femeia a deschis palma tremurând. Așezate cu grijă pe sticlă, au apărut monede tot ce avea, câteva zeci de lei adunate, probabil, bănuț cu bănuț din pușculiță sau din buzunare uitate. Aș vrea să nu fi fost martor la momentul acela.
Pentru un bilet la desenul animat Pentru copil, vă rog, a spus ea atât de încet încât aproape nu am auzit.
Casierița a privit banii, apoi femeia, cu o răceală pe care aș vrea să n-o mai regăsesc niciodată în ochii vreunei persoane.
Pe bune? Ce credeți, doamnă, că suntem la piață, aici? a tăiat repede, fără empatie.
Cei din spate au început să murmure. Am resimțit stânjeneala generală. Femeia s-a îmbujorat, încercând să-și adune cuvintele.
E suma exactă pentru un bilet, am numărat de trei ori, a murmură abia audibil.
Casierița nici nu a lăsat-o să termine. A făcut un gest brusc, măturând monedele de pe tejghea. Un sunet metalic asurzitor a răsunat în toată sala de așteptare, banii rostogolindu-se pe gresia lucioasă, unii ajungând sub picioarele oamenilor care făceau un pas în spate.
Nimeni nu s-a aplecat s-o ajute. Nici măcar eu, deși m-a usturat sufletul.
Zarva a tăcut pentru o secundă. Femeia a îngenuncheat, adunând bănuți cu mâini tremurate, iar Sânziana o privea cu ochii plini de lacrimi care abia se abțineau să nu cadă.
Mamă, lasă, murmură copila, rușinată de privirile străine.
Casierița a arătat cu mâna către ușă.
Eliberați coada, vă rog! Mergeți, doamnă, din drum!
S-a făcut liniște în tot foaierul. Nu pentru că ar fi simțit compasiune, ci pentru că tuturor ne era jenă. Nu de femeie sau de copil, ci de propria tăcere.
Ultimii bănuți i-a strâns și s-a ridicat, fără să spună un cuvânt în plus. A apucat-o pe Sânziana de mână și au făcut câțiva pași spre ieșire, nedemne, dar și neînvinuind pe nimeni. În acel moment, ușile automate s-au deschis, iar înăuntru a pășit un bărbat în costum impecabil însoțit de administrator.
S-a oprit privind scena: femeia cu ochii roșii, fetița ascunsă în paltonul mamei, casierița cu privire încruntată și bănuții împrăștiați.
S-a apropiat calm.
Ce s-a întâmplat aici? a întrebat pe un ton liniștit, dar ferm.
Casierița a schimbat tactica pe loc.
Nimic important Doar o neînțelegere, domnule director.
Bărbatul și-a trecut privirea peste fiecare dintre noi, poposind asupra femeii.
Ați vrut să cumpărați un bilet?
Femeia a dat din cap, evitând să privească în ochi.
Nu contează, deja plecăm, a șoptit.
Bărbatul s-a uitat la mâna în care strângea monedele, apoi la casă.
La noi nu are voie să plângă niciun copil că nu poate intra la un film, a spus blând, dar totodată cu o autoritate tăcută care făcea să îți tremure genunchii.
Casierița a pălit.
Nu Nu am știut
Tocmai asta e problema, doamnă. Nu ați știut, a răspuns calm.
Apoi s-a așezat la nivelul Sânzianei.
Ce desen animat voiai să vezi, draga mea?
Sânziana a rostit încetișor numele filmului, abia deschizând gurița.
Bărbatul a zâmbit blând.
Astăzi vei vedea desenul, și nu singură.
S-a întors către administrator:
Rezervați-le cele mai bune locuri.
A făcut o pauză, privind sever către casieriță:
Iar cu angajata veți discuta separat.
Foaierul a fost învăluit din nou în tăcere. Cei care cu un minut în urmă priveau la pantofi ignoranți, acum priveau la podea rușinați.
Uneori e de-ajuns un singur om care să reamintească tuturor că demnitatea nu se măsoară în bani, iar umilirea nu ar trebui să existe într-un loc public.
Mă duc și eu la desen acum. Poate-mi apare și mie un om cu suflet mare pe drum.
