Să fii fericită, musai
Tatăl a părăsit familia pentru altă femeie când Măriuca avea doar patru ani. A plecat imediat după Revelion, i-a spus iartă-mă pe hol și a tras ușa după el.
Mama a primit vestea cu o liniște ciudată, parcă era ceva firesc, previzibil. În familia ei, nicio femeie nu avusese căsnicii lungi. Totuși, la câteva săptămâni, într-o noapte, a băut tot Diazepamul și Algocalminul din casă și a adormit pentru totdeauna.
Dimineața, Măriuca a încercat multă vreme să-și trezească mama, striga la ea, dar tot nu se întâmpla nimic. A scotocit prin frigider, a ciugulit ce a găsit și apoi s-a întors lângă mama ei, în dormitor, să mai încerce să o trezească. Frântă de oboseală, s-a prăbușit lângă ea și a adormit strâns lipită de trupul mamei.
Ziua de ianuarie a trecut grăbit, începea deja să se lase seara când fata s-a trezit. O deșteptase frigul. Și-a tras pătura peste cap și s-a lipit mai tare de mama ei, dar răceala devenea tot mai aspră. Atunci a simțit, cu spaima unui copil, că frigul insuportabil venea chiar de la mama. Lacrimile i-au ars obrajii.
Se auzi cheia în ușă. Măriuca a sărit ca trasă de vânt spre hol. Era Anișoara, sora mai mică a mamei.
Măriuca, ce faci aici singurică? Pe sora ta de ce nu o găsesc? Telefonul nu răspunde, mi s-a făcut inima cât un purice!
Fetița s-a agățat de haina de blană a mătușii, trăgând-o după ea. Ochii plini de lacrimi, îi arăta cu degetul spre dormitor, încercând să strige, dar nu ieșea niciun sunet. Fața i se schimonosea de plâns, curgeau șiroaie lacrimile și mucii, dar cuvintele nu ieșeau.
Anișoara nu-și putea avea propriii copii, motiv pentru care soțul a plecat după cinci ani de căsătorie. Își iubea nepoata însă cu sufletul, era pentru Măriuca ca a doua mamă. Când totul s-a năruit, Anișoara a pus rapid la punct actele de tutelă și a luat fata la ea. A înconjurat-o cu toată grija, dar oricât s-au chinuit la tratamente și recuperări, vocea Măriucăi n-a mai revenit trei ani la rând.
Iarna asta, gerul a venit odată cu Boboteaza, cu zăpadă adevărată, trosnind sub picioare. Măriuca, împreună cu prietenele ei, s-au tot dat cu săniuța în parcul Central Ștefan cel Mare, au făcut oameni de zăpadă, au zburdat prin nămeți și au lăsat îngeri în zăpadă.
Gata, măi copilă, hai acasă, ai haina bocnă, iar mănușile ți-s sloi de gheață. Să trecem și pe la La Plăcinte să luăm lapte și niște paste, a zis Anișoara pornită spre magazin.
La intrarea în magazin, lumea intra și ieșea întruna, iar pe partea dreaptă, un motan roșcat stătea liniștit, cu ochii pe jumătate închiși, de parcă nici nu-l interesa nimic, doar își mișca lăbuțele din față de frig. Măriuca s-a apropiat tiptil, ghemuită lângă el, și i-a făcut semn mătușii să meargă înăuntru singură.
Bine, dar nu te mișca de-aici, vin imediat, a zis Anișoara blând.
Fata l-a mângâiat încet pe motan, acesta s-a ridicat ușurel, s-a arcuit de plăcere și a început să toarcă. Măriuca l-a prins cu brațele pe după gât și i-a lipit capul de obrazul ei. Dintr-o dată, lacrimile i-au țâșnit, iar motanul i le lingea, strănutând printre ele.
Of, Măriuca, nu-l pupa, dragă! E de pe stradă, nu vezi ce murdar e?
Anișoara a smuls-o de lângă el și a împins-o în spate în mașină, deși Măriuca se zbătea și încerca să scape.
Motanul nu pleca nici el. S-a apropiat de geam și a mieunat cu glas subțire.
Nu-i drept! E al meu deja, și eu îl las aici! a șoptit Măriuca, apăsând fața pe geam, cu lacrimile șiroindu-i.
Ai vorbit? Zâna mă-tii, mai spune odată! tremura Anișoara de emoție.
Nu-l lăsăm, moare fără mine! a țipat nepoata în fața ei.
Femeia a sărit din mașină, a pus mâna pe motan și s-a așezat lângă Măriuca pe banchetă. Speriați, ghearele motanului s-au agățat de blana mătușii, dar când a văzut-o pe fetiță, s-a așezat la ea în brațe și a rămas nemișcat.
Așadar, aveai nevoie de un motan? E al tău, să fie primit! a zâmbit Anișoara cu bucuria pe față.
