Se spune că așteptarea sărbătorii este adesea mai dulce decât sărbătoarea însăși. În cazul Aureliei, așteptarea a ținut aproape patru luni și s-a transformat într-un fel de serial online cu episoade zilnice, pline de suspans.
Pe parcursul acestei perioade, a ajuns să cunoască toate preferințele lui Viorel pe de rost, știa numele amicilor lui din liceu și se obișnuise chiar și cu obiceiul lui bizar de a pune trei puncte de suspensie după fiecare bună dimineața.
Aurelia avea patruzeci și cinci de ani vârsta la care ieși la întâlniri deja nu cu fluturași în stomac, ci cu curiozitatea ușor ironică a unui biolog care examinează o nouă specie. Să vedem ce exemplar nimerește de data asta, gândea ea, în timp ce își aranja părul.
Era genul de femeie care purta un pulover simplu de cașmir ca și cum ar fi o mantie de gală și avea destulă autoironie încât să dezamorseze orice moment stânjenitor.
Viorel, care abia ce împlinise cincizeci și doi, părea în mesaje un domn grav, rațional, ușor glumeț și ceea ce conta cel mai mult stabil ca un tren personal pe ruta Iași Botoșani.
La vârsta noastră, Aurelia, îi scria el târziu, noaptea oamenii caută de fapt căldură, nu foc de artificii. Vreau să fiu cu o femeie care să mă înțeleagă fără vorbe.
Fără vorbe fie, doar să nu fie cu vorbe de genul care te fac să-ți iei tălpășița, zâmbea ea, fardându-și genele. Important e ca acele câteva vorbe totuși rostite să nu-ți lase poftă de fugă pe geam.
Întâlnirea a fost fixată într-o cafenea mică, plăcută, cu lumini blânde și parfum de scorțișoară. Aurelia a ajuns la timp: adunată, încrezătoare, cu chef de o seară reușită. S-ar fi putut filma la vreo reclamă de creme antirid.
Viorel a apărut peste vreo cinci minute. În realitate era cu o palmă mai scund decât în poze, iar privirea lui de director de bancă examina totul ca și cum tocmai descoperise o lovitură în bugetul firmei.
S-a așezat, a zâmbit scurt și a dat bună seara.
Complimente? Vreun mă bucur să te văd? Nici vorbă.
Din prima a privit-o pe Aurelia de parcă făcea inspecție la uniformă. Apoi a propus să comande cafea cu desert s-au înțeles repede la capitolul acesta.
Aurelia, zise el tonul sec de diriginte la consiliu, am analizat mult conversațiile noastre. Patru luni, totuși. Și-acum, văzându-te față în față, simt nevoia să clarific cinci aspecte importante. Am cinci obiecții.
În interiorul Aureliei ceva a clinchet precum un bibelou spart. S-a sprijinit în palmă, răbdătoare.
Cinci obiecții? Sună promițător. Sunt toată urechea.
Lui Viorel i-a scăpat ironia. Și deja ridica primul deget.
Prima obiecție: fotografiile
În poza aia cu rochia albastră pari altfel decât în realitate. Acum te văd și ești mai cu forme. Bărbatul poate fi indus în eroare. La vârsta noastră, femeia ar trebui să fie sinceră.
Aurelia abia s-a abținut să nu râdă. Cu forme chiar elegant, a trecut testul limbajului politețuri, noroc că nu m-a catalogat bucălată.
A doua obiecție: viteza răspunsurilor
Uneori răspunzi prea încet. Uite, cu trei săptămâni în urmă, ți-am scris la ora 14:15, ai răspuns abia la 16:40. Bărbaților nu le place să aștepte. E lipsă de respect.
Parcă eram la ședință atunci a încercat ea, dar Viorel deja trecuse la degetul următor.
A treia obiecție: locul întâlnirii
De ce ne-am întâlnit aici? Locul ăsta e prea sofisticat. Eu am propus o cafenea mai simplă. Alegerea aceasta spune multe despre tendințele tale de consum ostentativ.
Aurelia s-a uitat la latte-ul ei și un gând obraznic s-a furișat: ar merge turnat peste freză, dar curiozitatea a câștigat.
A patra obiecție: ținuta
De ce te-ai îmbrăcat așa? Doar beam cafea. E prea elegantă rochia pentru ora asta. Bijuteriile sunt de prisos. Femeia trebuie să atragă prin profunzime, nu prin sclipici. Eu caut conținut, nu vitrină.
A cincea obiecție: independența
Ai ales singură localul, spui des eu hotărăsc. Nu mă lași să simt că sunt bărbatul în relația asta. Eu am nevoie de o femeie care cere sfat, nu de una care-și etalează independența. Dacă vom continua, va trebui să-ți revizuiești atitudinea.
A terminat și a încrucișat brațele, așteptând probabil o plecăciune sau măcar mulțumiri pentru onestitatea lui.
Aurelia s-a uitat la el și, dintr-o dată, a înțeles tare clar: patru luni de discuții online au fost doar masca perfectă pentru un mic dictator casnic. El nu voia căldură, ci teren sigur pentru propriul ego.
Știi, Viorel, i-a zis, calmă, aproape duios și eu am analizat treburile. Mi-au trebuit fix cinci minute să ajung la concluzii.
Care anume? s-a încruntat.
Ești un exemplar rar. Te-ai târât până în celălalt capăt al orașului ca să prezinți nota de plată unei femei pe care o vezi prima oară pentru gust, aspect și dreptul de a fi ea însăși. Încrederea ta e remarcabilă.
Viorel s-a bosumflat:
Eu doar spun adevărul.
Nu, a clătinat din cap Aurelia, nu spui adevărul. Ești doar nefericit și încerci să măsori lumea cu o riglă stricată. Nu-ți plac pozele mele? Mergi la muzeu, acolo exponatele nu se schimbă. Îți răspund prea încet? Fă-ți un tamagotchi. Nu-ți place rochia? Am îmbrăcat-o pentru mine, nu pentru tine.
S-a ridicat, și-a aranjat geanta și s-a uitat liniștită la el:
Și încă ceva. Dacă ego-ul îți crapă de la un simplu eu hotărăsc, nu-ți trebuie iubire, ci recuperare. La patruzeci și cinci de ani îmi prețuiesc prea mult timpul ca să-l investesc într-un om care începe cunoștința cu controlul defectelor mele.
Dar unde mergi? Cafeaua? a bâiguit Viorel.
Bea-o singur. Te va ajuta să faci economie, îți place ideea, nu? Și un sfat: dacă vrei să ți se urmărească fiecare cuvânt, fă-ți programare la dentist.
Ajunsă acasă, Aurelia l-a blocat pe Viorel peste tot. La vârsta ei, liniștea nu înseamnă doar pătură și ceai, ci și un telefon fără indivizi care încearcă să te înghesuie în calapoadele lor strâmbe.
Dar voi ce ziceți: a fost un flirt ratat sau o piesă de teatru prost regizată? Și, sincer: merită să continui cu cineva care, din minutul unu, scoate nota de plată pentru cine ești?
