Doamna Valeria, pot să intru? s-a oprit în ușa biroului directoarei combinatului unul dintre adjuncții ei.
Da, Gheorghe, intră i-a răspuns, cât se poate de calmă, Valeria Stancu. Hai, spune, cum merg treburile azi?
Care treburi? Unde?
La secție.
Ah, la secție… E bine la secție, nimic deosebit. De ce?
Cum “de ce”? Dacă ai venit la mine, sigur ai vreun motiv. Ai venit să zici ceva despre probleme, nu?
Exact, am o rugăminte, a mormăit adjuncul, cu fața încruntată.
O rugăminte? Valeria s-a uitat atent la Gheorghe Iordache, un bărbat care părea cult, dar a și clătinat din cap: Măi, Gheorghe, tu mi se pare că în ultimul timp ești cam schimbat.
În ultimul timp?
Da, parcă tot mergi ca un năpăstuit. Parcă ai necazuri mari acasă. E totul în regulă la tine în familie?
Eh, cum să zic… a oftat adânc Gheorghe. Dacă nu mă ajuți cu o hârtie, în scurt timp va fi rău de tot.
Ce fel de hârtie? Valeria s-a înfipt în scaun, privindu-l suspicioasă. Ce vrei, mai exact?
Știu că sună ciudat, dar am nevoie de la dumneata de o adeverință. Pentru soția mea.
Ce fel de adeverință pentru soția ta?! și-a schimbat la față Valeria, nedumerită.
Una care să ateste că între noi doi n-a fost nimic niciodată. Nimic apropiat.
Nimic? La ce te referi?
Relații… cum au bărbatul cu femeia… Gheorghe s-a făcut roșu ca sfecla. Îți dai seama…
Ești nebun? Valeria a început să se facă palidă. Sau mă iei peste picior?
Din păcate, nu e nicio glumă, doamnă directoare. De această hârtie depinde soarta familiei noastre. Nevasta mea, Ana, și-a băgat în cap că noi suntem amanți.
Valeria a amuțit un pic cu gura întredeschisă și a întrebat pe șoptite:
E sănătoasă la cap soția ta? Să-i ceară bărbatului act oficial că n-are nimic cu directoarea și să semnezi tu… Nici în filme nu vezi din astea!
Știu, doamnă! s-a milogit Gheorghe. Dar ce pot să fac? Avem doi copii. Ana a zis că dacă nu vii cu dovada asta, ea bagă divorțul și pleacă la mama ei la Chișinău cu copiii. Știi cât de departe e asta pentru mine? E capătul lumii! Te rog din suflet, scrie tu prostia asta.
Gheorghe! Valeria abia își credea urechilor. Cum de-a ajuns Ana să creadă așa ceva? Nici nu suntem prietene, nu ne intersectăm. Nici urmă de ruj pe cămașa ta nu găsește! De unde imaginația asta?
Uite de aici… Gheorghe și-a scos telefonul din buzunar, a căutat o poză și i-a pus-o în față. Ana a văzut poza asta și nu mai poate scăpa ideea.
Și ce-i cu poza?! Valeria s-a uitat la fotografia unde toată administrația combinatului era adunată. Și eu am poza asta… Era de la ceremonia cu diplomele de merit de la Primărie!
Da, a schițat Gheorghe un zâmbet acru. Dar suntem unul lângă altul… și ți-am pus mâna pe umăr.
Era lumea înghesuită și trebuia să încăpem toți în poză!
Exact… dar uită-te la capul tău. Ana zice că numai femeile îndrăgostite se apleacă așa spre pieptul unui bărbat.
Ce-ai zis? A sărit Valeria, indignată. Unde a văzut ea femei iubitoare?! Să nu mă vadă florile Svetlanei Gavrilă, de asta am stat aplecată, nu ca să mă topesc de amor!
Și eu i-am explicat Anei treaba asta, oricât m-am chinuit. Cu cât mă justific mai mult, cu atât Ana mă bănuiește. Fără hârtia asta, s-a terminat cu mine, pe bune.
Nu se poate! a izbucnit Valeria. Chiar așa frică să-ți fie de nevastă-ta?
Da, sunt sub papuc, a recunoscut Gheorghe încet, dar să-l audă. Din cauza copiilor. Fără ei nu pot trăi, pricepi?
Doamne ferește… a mormăit Valeria, smulgând o foaie albă din teancul de pe birou. Bine… dacă tu zici că-ți trebuie hârtie, hai, zi ce să scriu.
Mhm, a mormăit el. Scrie așa: Subsemnata Stancu Valeria declar că pe adjunctul meu Gheorghe Iordache nu-l suport.
Valeria s-a uitat la el, mirată.
Scrie așa. Nu-l suport. Și adaugă: ba chiar îl detest.
Cum să-l detest?! Nu pot lucra cu cineva pe care-l detest așa, oricum!
Atunci scrie: îl detest ca bărbat și nu m-aș culca cu el nici măcar pentru un milion de lei moldovenești. Pune semnătura și ștampila, să fie clar.
Ștampila e la contabilitate, a răspuns Valeria automat, dar când a citit ce-a scris, a rămas șocată.
Asta e o nebunie, Gheorghe! Nu se poate așa ceva! după care a rupt foaia în două, apoi încă o dată și încă o dată.
Ce faci? s-a speriat Gheorghe. Era nevoie de actul acela!
Știi ceva, Gheorghe… Valeria, cu un zâmbet misterios: Mai bine divorțezi de Ana, departe de toate relele.
Ești nebună? Nu pot! Îmi ia copiii și pleacă la Chișinău! O știu…
N-o să poată, a zâmbit Valeria. Am un prieten avocat grozav, te ajută el. O să facă tot posibilul să rămâi cu copiii.
Dar…
Iar dacă nu te descurci, l-a oprit ea, vin eu personal să te ajut cu educația celor mici.
Tu? Tu să-mi ajuți? Personal?
Sigur! Îmi ești simpatic ca om, ca adjunct. Îți găsesc o bonă de excepție. Ai să te bucuri.
Și Ana?
Ana poate pleca la mama ei la Chișinău. Sau, dacă vrea, să vină la mine, vorbim femeiește, stăm la povești. E mai bună o discuție omenească decât o hârtie scrisă cu ștampilă aiurea.
