Scena zgomotoasă se opri brusc, iar ușa de la intrare se închise cu putere, lăsând în urmă o tăcere asurzitoare. Pisica mare și gri ciuli urechile neliniștită, sări de pe fotoliu și începu să inspecteze apartamentul. Ceea ce descoperi nu îi plăcu deloc. Maria zăcea pe canapea, plângând încet.
Măriuca era foarte preocupată când stăpâna ei dragă era tristă, așa că se urcă lângă ea și începu să o alinte în toate modurile pe care o pisică le cunoaște. Miora încetișor, își apăsa lăbuțele, îi gâdila fața cu mustățile și își freca boticul de ea. Dar Maria rămase indiferentă și continua să plângă.
Măriuca era uimită, căci de obicei alinturile ei nu rămâneau fără efect. În casă se simțea un aer de necaz…
Maria și Ion își adorau pisica, iar blănoasa frumoasă le răsplătea iubirea pe măsură. Ea era centrul micii lor familii și simțea că e datoria ei să îi apere și să îi facă fericiți pe cei care reprezentau universul ei.
Cu ani în urmă, într-o seară ploioasă de toamnă, Ion venise acasă cu un pisoi ud la piept. Nu putuse trece pe lângă ghemotocul cenușiu, tremurând pe scările blocului. Mâinile delicate ale unei femei au primit micul vagabond și au început grijile: să-l hrănească, să-l spele, să-l încălzească…
Pisicuța, pentru că într-adevăr se dovedi a fi o fetiță, dormise aproape întreaga sa primă zi în casa nouă, așa că fusese numită solemn Maria. Măriuca. Ea era răsfățata casei, i se treceau cu vederea toate năzdrăvăniile și micile indiscreții. Avea cele mai delicioase mâncăruri, jucării interesante și un adevărat palat pisicesc. Ea prefera să doarmă în patul stăpânilor, lângă cei pe care îi iubea din tot sufletul.
După câteva zile în care Ion nu se mai întorsese acasă, iar Maria continua să plângă pe canapea, Măriuca înțelese că ceva foarte rău se întâmplase cu oamenii ei dragi. Pisica stătea pe pervaz, privind gânditoare la afară, unde ploaia de toamnă cădea neîncetat. Vremea îi aduse aminte de ziua când Ion adusese drăgălașul miorlăitor acasă. Și de cum împreună îi purtaseră de grijă…
“Trebuie să îmi salvez familia. E timpul să rezolv eu lucrurile!”, gândi pisica gri și luă o hotărâre.
Maria nu reușea să-și amintească de câte zile era în această stare amorțită. Ziua se schimba cu noaptea, noaptea cu ziua, și tot lacrimi, lacrimi… Ion plecase… Se despărțiseră… Și totul dintr-un lucru neînsemnat… Gândurile se amestecau, se înghesuiau și se risipeau.
Înțelegând că nu mai putea continua așa, Maria coborî de pe canapea și se îndreptă către bucătărie. Privirea ei rătăcitoare descoperi bolurile pisicii. Mâncarea fusese neatinsă.
— Măriuca! Măriuca! Dumnezeule, fata mea! Unde ești?
Apatia dispăru de pe Maria în clipa următoare. Blestemându-se, începu să caute pisica.
Picuța blănoasă zăcea pe fotoliul preferat al lui Ion, nici măcar nu-și intorsea privirea la chemările stăpânei sale. Coada ei minunată era căzută, blănița își pierduse strălucirea, iar ochii verzi priveau impasibil. Maria o ridică în brațe pe slăbănoaga jigărită și se agită prin apartament.
— Draga mea, ce-i cu tine? Iartă-mă! Cum am putut să fac asta?
Ținând pisica în brațe, apucă telefonul.
— Ion! Ascultă… Măriuca… se simte foarte rău… nu știu ce e cu ea. O duc la clinică. Da, te rog, vino.
Veterinarul înțelept o examină pe micuța pacientă, cercetă analizele și își mângâia mustața.
— Sincer să fiu, nu știu ce să vă spun. Nu văd nici o anomalie la animal. Rezultatele analizelor arată că pisica este sănătoasă. Ecografia nu indică nimic. Totul e în parametrii vârstei.
— Dar ce se întâmplă cu ea? Vedeți în ce stare e, doctore!
— Da, văd… Aș putea să vă întreb ceva…
— Da, doctore, desigur!
— Spuneți-mi, în ultima vreme au avut loc schimbări în casă, în familie? Am impresia că pisica dumneavoastră nu a acceptat aceste schimbări și refuză viața. Gândiți-vă la asta. Momentan, doar vă pot recomanda să-i urmăriți alimentația și să-i oferiți vitamine.
Cu grijă, Ion o așeză pe Măriuca înapoi în fotoliu și se lăsă pe podea lângă ea, mângâindu-i blănița delicată.
— Iartă-mă! Sunt un prost, nici nu am cuvinte, atât de prost!
Pisica își ridică capul, se uită atent la stăpân și își lipi boticul de mâna lui.
— Mă ierți? Mulțumesc! Acum trebuie să cer iertare și de la Maria.
Vocile se domoliră, iar liniștea se așternu în apartament. Pisica gri sări cu grijă de pe fotoliu și se duse către canapea. Farnă într-un ghem de blană, Maria dormea lipită de Ion…
“Așa vă vreau! — gândi pisica, — Ce actriță extraordinară sunt! Dar o asemenea dietă forțată nu face bine siluetei mele!”.
Cu coada falnic ridicată și ochii blânzi sclipind șiret, foarte mulțumită de sine, Măriuca se îndreptă spre bucătărie. Străjerul căminului avea nevoie de puțină hrană.
