Vrei să glumești? spuse Sorina, cu ochii mari, privind spre Ionel Popescu.
El clătină capul.
Nu! Dar îţi dau timp să gândeşti. Propunerea nu e firească. Pot să ghicesc ce-ţi trece prin minte chiar acum. Pesează totul, gândeşte-l bine revin în şapte zile.
Sorina îl urmă în timp ce se îndepărta, confuză. Cuvintele lui nu se așezau în capul ei.
Cunoscuse pe Ionel de trei ani. El deţinea un lanţ de staţii de carburant şi alte afaceri. Sorina lucra cu jumătate de normă ca curăţătoare la una dintre staţii. El saluta întotdeauna cu căldură personalul şi vorbea cu blândeţe. În esenţă, era un om bun.
Salariul la staţie era decent, aşa că nu lipseau oamenii dornici să ocupe postul. Aproximativ două luni în urmă, terminând curăţenia, Sorina stătea afară tură lui se apropia de sfârşit şi avea puţin timp liber.
Deodată s-a deschis ușa de serviciu şi a apărut Ionel.
Pot să mă aşez?
Sorina sări în picioare.
Desigur de ce să întrebi?
De ce te ridici atât de repede? Aşează-te, nu muşc. E o zi frumoasă.
Zâmbi şi se aşeză din nou.
Da, primăvara pare să fie mereu bună.
Pentru că toţi s-au săturat de iarnă.
Poate ai dreptate.
Am tot vrut să te întreb: de ce lucrezi ca ştergătoare? Lavinia ţi-a propus să treci la operator, nu? spuse el. Mai bine plăţi, muncă mai uşoară.
Mi-ar plăcea, dar programul nu-mi permite fiica mea e mică şi se îmbolnăveşte des. Când e bine, vecinul o poate supraveghea; când se agravează, eu trebuie să fiu acolo. Lavinia şi eu schimbăm turele ori de câte ori e nevoie. Ea mă ajută mereu.
Înţeleg Ce se întâmplă cu fetiţa?
Nu întreba Medicii nu înţeleg deloc. Are episoade nu poate respira, intră în panică, multe alte lucruri. Testele serioase sunt private. Spun că ar trebui să aşteptăm, poate va trece de singură. Eu nu pot aştepta
Ţineţivă, va fi bine.
Sorina îi mulţumeşte. În acea seară, Ionel îi înmână un bonus, fără explicaţii, doar îl aşeză în mână.
După aceea nu mai o mai văzu. Şi azi, el apăru la casa ei.
Când Sorina îl zări, inima îi sări în gât. Şi atunci când auzi propunerea lui, totul părea şi mai întunecat.
Ionel avea un fiu Mihăi, în vârstă de aproape treizeci de ani. De şapte ani se trăgea pe scaun cu rotile, după un accident. Medicii făcuseră tot ce puteau, dar nul mai ridicau pe picioare. Depresie, retragere, refuz aproape total de a vorbi nici cu tatăl.
Aşa că Ionel a avut o idee: să-l căsătorească pe fetiţa lui. Real. Să aibă din nou un scop, o dorinţă de viaţă, să lupte. Nu era sigur că va merge, dar voia să încerce. Şi îi părea că Sorina ar fi perfectă pentru rol.
Sorina, vei fi bine îngrijită. Vei avea tot ceţi trebuie. Cătălina ta va primi fiecare test, tot tratamentul necesar. Îţi ofer un contract de un an. După un an pleci oricum. Dacă Mihăi se îmbunătățeşte minunat. Dacă nu îţi voi plăti cu generozitate.
Sorina nu mai scoatea niciun cuvânt furia o cuprindea.
Caşi citise gândurile, Ionel murmură:
Sorina, te rog, ajutămă. E benefic pentru amândoi. Nu cred că fiul meu te va atinge. Şi lucrurile vor fi mai uşoare pentru tine vei fi respectată, oficial căsătorită. Imagineazăţi că nu te căsătoreşti din dragoste, ci din circumstanţe. Cer doar să nu spui nimănui despre discuţia noastră.
Aşteaptă, Ionel Şi Mihăi e de acord?
Băiatul zâmbi trist.
Îi este indiferent. Îi voi spune că am probleme cu afacerea, cu sănătatea Ideea e că este căsătorit. Corect. Întotdeauna a avut încredere în mine. Aşa că o minciună pentru binele celorlalţi.
Ionel plecă, iar Sorina rămase nemiţă, cu indignarea înflăcărată în interior. Totuşi, cuvintele sale simple îi temperau puţin tăria propunerii.
Şi dacă se gândea la tot Ce nar face pentru mica Cătălina?
Orice lucru.
Şi el? Era şi el tată. Îi iubea pe fiul lui.
Schimbul ei nu se terminase când telefonul a sunat:
Sorina, repede! Cătălina are un episod! Unul grav!
Vin! Cheamă ambulanţa!
Ajunse exact când ambulanţa se opri lângă poartă.
Unde ai fost, mamă? întrebă doctorul cu voce aspră.
La muncă
Episodul era cu adevărat sever.
Poate ar trebui să mergem la spital? întrebă Sorina, şoptind.
Doctorul, prezent pentru prima dată, flutură o mână obosită.
Ce rost are? Nuo vor ajuta acolo. Vor doar să-i agite nervii. Mai bine mergeţi la capitală, la o clinică bună, la specialişti adevăraţi.
După patruzeci de minute, doctorii plecară. Sorina ridică telefonul şi sună la Ionel.
Sunt de acord. Cătălina a avut încă un episod.
A doua zi plecau. Ionel însuşi venise să-i ia însoţit de un tânăr cu faţa netedă.
Sorina, ia doar lucrurile esenţiale. Restul îl cumpărăm.
Ea încuviinţă.
Cătălina privea maşina cu curiozitate mare, strălucitoare.
Ionel se aplecă în faţa ei.
Îţi place?
Foarte mult!
Vrei să stai în faţă? Atunci vei vedea totul.
Pot? Vreau cu adevărat!
Fetiţa se uită la mamă.
Dacă poliţia vede, ne va amenda, spuse Sorina, severă.
Ionel chicoti şi deschise uşa.
Urcă, Cătălina! Şi dacă cineva vrea să ne dea amendă noi îi vom plăti noi!
Cu cât se apropiau de casă, cu atât Sorina devenea mai nelinişită.
Doamne, de ce am acceptat? Dacă e ciudat, agresiv?
Ionel observă anxietatea ei.
Sorina, respiră. Mai avem o săptămână înainte de nuntă. Poţi renunţa oricând. Şi Mihăi e un tip bun, deştept, dar ceva sa rupt în el. Vei vedea singură.
Sorina coborî din maşină, o luă pe fiica de jos şi, brusc, se opri în faţa casei. Nu era doar o casă era un conac adevărat. Cătălina, incapabilă să-şi reţină bucuria, strigă:
Mămică, vom locui ca întro poveste, nue aşa?!
Ionel chicoti, o ridică pe fetiţă în braţe.
Îţi place?
Mult!
Până la nuntă, Sorina şi Mihăi se întâlniseră doar la cină. Tânărul mânca puţin, vorbea mai puţin. Stătea la masă, prezent în corp, dar cu mintea departe. Sorina-l privea cu atenţie. Era frumos, însă palid, ca şi cum nu ar fi văzut soarele de multă vreme. Simţea că şi el trăieşte cu durere, ca şi ea. Era recunoscătoare că nu adusese în discuţie căsătoria iminentă.
În ziua nunţii, o mulţime de feţe se învârteau în jurul Sorinei. Rochia a sosit literalmente cu o zi înainte. Când o vedea, se așeză pe un scaun.
Cât a costat?
Ionel zâmbi.
Sorina, eşti prea uşor influenţabilă. Mai bine să nu ştii. Uite ce altceva am.
Scoase o miniatură a rochii de nuntă.
Cătălina, să o probăm?
Fetiţa ţipă atât de tare încât le-au trebuit săși acopere urechile. A urmat probă micuţa prinţesă se plimba prin încăpere cu demnitate, radiind.
Întrun moment, Sorina se întoarse şi-l zări pe Mihăi. Stătea în pragul camerei lui, privind Cătălina. În ochii lui o umbră de zâmbet.
Cătălina locuia acum în camera alăturată dormiului lor. Dormitorul lor. Nu cu mult timp în urmă, Sorina nu îşi imagina că va ajunge acolo.
Ionel propuse să meargă la casa de la ţară, dar Mihăi clinti capul.
Mulţumim, tată. Rămânem acasă.
Patul din dormitor era imens. Mihăi ţinea distanţa, nu făcea mişcări. Sorina, care planificase să rămână de veghe toată noaptea, adoarme repede, neaşteptat.
O săptămână trecu. În serile târzii, începeau să vorbească. Mihăi se dovedi a fi incredibil de inteligent, isteț, pasionat de cărţi şi ştiinţă. Nu încerca să se apropie de ea. Treptat, Sorina se relaxa.
Întro noapte se trezi cu inima bubuind.
Ceva nu e bine
Aleargă spre camera fiicei. Era exact ce se temea Cătălina era în mijlocul unui episod.
Mihăi, ajută! Cheamă ambulanţa!
El era la uşă în clipă şi apucă telefonul. Un minut mai târziu, un somnoros Ionel intră.
Eu îl sun pe Alexandru.
Ambulanţa sosise repede. Doctorii erau necunoscuţi costume albe, echipamente moderne. Apoi venise medicul de familie, şi discuţia se prelungea după ce episodul se domoli. Sorina rămase lângă fiică. Mihăi era lângă ei, ţinând mâna micuţei.
Sorina, spuse el încet, a avut asta de la naştere?
Da Am fost la spitale de nenumărate ori, am făcut toate testele, dar nimic nu a funcţionat. De aceea fosta mea prietenă mia spus să nu intru în calea lui.
Îl iubeaţi?
Probabil. Dar era demult
Aşa că ai acceptat oferta tatălui meu
Sorina ridică sprâncenele, surprinsă.
Mihăi zâmbi.
Tată crede că nu ştiu nimic. Dar lam citit ca pe o carte deschisă. Mă temeam de cineva pe care-l va găsi pentru mine. Când te-am văzut am fost surprins. Nu eşti genul de persoană care ar face asta pentru bani. Şi acum totul pare să se alinieze.
Privi spre ea.
Sorina, nu plânge. O să vindecăm Cătălina. E o luptătoare. Nu sa stricat spre deosebire de mine.
De ce tea stricat? Eşti inteligent, frumos, bun
El zâmbi şiret.
Fii sinceră: ai fi căsătorit cu mine dacă lucrurile ar fi fost altfel?
Sorina gândi o clipă, apoi încuviinţă.
Da. Aş crede că teaţi iubi cu multă mai multă uşurinţă decât pe bărbaţii care se prefac a fi eroi. Dar nu e doar asta. Pur şi simplu nu pot să explic.
Mihăi zâmbi.
Nu trebuie săţi explici. Dintrun motiv cred în tine.
Câteva zile mai târziu, Sorina îl surprinse pe Mihăi întro activitate ciudată. Construi o maşină complicată, încercând să o pună în funcţiune.
E un antrenor, explică el. După accident trebuia să-l folosesc cel puţin trei ore pe zi. Am renunţat, crezând că nu mai contează. Şi acum îmi este ruşine. În faţa Cătălinei. În faţa ta.
Un ciocănit la uşă. Capul lui Ionel apăru în prag.
Pot intra?
Intră, tată.
Băiatul îngheţi când văzu ce făcea fiul său. Înghiti şi se întoarse spre Sorina.
Spunemi a fost dureros la naştere?
De ce întrebi?
Doctorul a zis că probabil au tras brusc Cătălina, rănind osul temporal. Pe exterior totul sa vindecat, nu se vede nicăieri. Dar înăuntru apasă pe un nerv.
Sorina căzu în scaun.
Nu poate fi Ce facem acum?
Lacrimile curgeau pe obrajii ei.
Stai, nu plânge, spuse Ionel. Doctorul spune că nu e o condamnare. Are nevoie de intervenţie chirurgicală. Vor scoate ce apasă, şi Cătălina va fi sănătoasă.
Dar e capul ei e periculos
Mihăi îi luă mâna.
Ascultăl pe tată. Cătălina va trăi fără acele episoade.
Cât costă?
Ionel, uimit, răspunse:
Acum nu mai e treaba ta. Eşti parte din familie.
Sorina stă în spital alături de Cătălina. Operaţia reuşi. În două săptămâni trebuiau să se întoarcă acasă.
Acasă.
Dar Sorina nu ştia unde este adevăratul ei cămin.
Mihăi o suna zilnic. Vorbeau ore întregi despre Cătălina, despre ei, despre lucruri mărunte. Parcă se cunoşteau de o viaţă întreagă.
Timpul trecea. Contractul de un an se apropia de sfârşit. Sorina încerca să nu se gândească la ce va urma.
Se întorseră seara. Ionel venise să-i ia serios, tensionat.
Ce sa întCe sa întâmplat cu contractul și cu viitorul lor rămânea un mister în aerul nopții, dar Sorina simțea că, în sfârșit, găsise un loc unde să aparțină.
