Nu poţi fi serios, spuse Ana, privind cu ochii mari la Ion Popescu.
El dădu din cap.
Nu, nu sunt serios. Dar îţi dau timp să te gândeşti. Oferta nu e una obișnuită. Pot ghici chiar ce-ţi trece prin minte acum. Cântăreşte totul, gândeşte-l bine revin peste o săptămână.
Ana îl urmă prin uşă, nedumerită. Cuvintele lui păreau să se lipească de pereţi ca un vinil neînţeles.
Cunoscuse pe Ion de trei ani. Deţinea lanţul de benzinării Astra și alte afaceri. Ana lucra cu jumătate de normă ca menajeră la una dintre staţii. El salută mereu personalul cu căldură și le vorbi cu blândeţe. În esenţă, era un om bun.
Salariul la benzinărie era decent, așa că nu lipseau candidaţi. Două luni în urmă, terminând curăţa, Ana se aşeză afară schimbul ei abia se termina şi avea puţin timp liber.
Dintr-o dată, ușa de service se deschise și Ion apăru.
Pot să mă aşez?
Ana sări în picioare.
Desigur de ce să întrebi?
De ce te ridici deodată? Aşază-te, nu muşc. E o zi frumoasă.
Zâmbi şi se aşeză din nou.
Da, primăvara pare mereu să fie bună.
Asta pentru că toţi s-au săturat de iarnă.
Poate că ai dreptate.
Vreau să-ţi întreb ceva: de ce lucrezi ca menajeră? Lavinia ţi-a propus să fii operator, nu așa? Mai bine plăţi, muncă mai uşoară.
Mi-a plăcea. Dar programul nu-mi permite fiica mea e mică şi se îmbolnăveşte des. Când e bine, vecinul poate să stea cu ea. Când se agravează, trebuie să fiu eu. Aşa că Lavinia şi eu schimbăm ture când e nevoie. Ea mă ajută mereu.
Înţeleg Ce se întâmplă cu fetiţa?
Nu întreba Medicul nu înţelege prea bine. Are episoade nu poate respira, intră în panică, multe alte lucruri. Testele serioase sunt private. Spun că ar trebui să așteptăm, poate trece de una în alta. Eu nu pot să aştept
Ţineţi-vă bine. Va fi totul în regulă.
Ana îi mulțumi. În acea seară, Ion îi înmână un bonus fără explicaţii, doar îl aşeză în palmă.
Nu-l mai văzu până în ziua de azi, când apăru la casa ei.
Când îl văzu, inima i se opri în piept. Propunerea lui era şi mai sâcitoare.
Ion avea un fiu Ștefan, aproape treizeci de ani. Şapte dintre acei ani i-a petrecut în scaun cu roţi după un accident. Medici au făcut tot ce au putut, dar nu a mai revenit la mers. Depresie, retragere, refuz aproape total de a vorbi chiar şi cu tatăl său.
Aşa că Ion a avut o idee: să-l căsătorească pe fiul său. Pentru adevărat. Să aibă din nou un scop, o dorinţă de viaţă, de luptă. Nu era sigur că va funcţiona, dar a decis să încerce. Şi credea că Ana ar fi persoana perfectă pentru rol.
Ana, vei fi pe deplin îngrijită. Vei avea tot ce-ţi doreşti. Fiica ta va primi toate testele, tot tratamentul necesar. Îţi ofer un contract de un an. După un an pleci indiferent de ce. Dacă Ştefan se îmbunătăţeşte minunat. Dacă nu te voi recompensa cu generozitate.
Ana nu reuşi să scoată un cuvânt furia i se răspândi prin vene.
Parcă ar fi citit gândurile ei, Ion şoptă:
Ana, te rog, ajută-mă. E benefic pentru amândoi. Nu ştiu nici dacă fiul meu te va atinge. Şi lucrurile vor fi mai simple pentru tine vei fi respectată, căsătorită oficial. Imaginează-ţi că nu te căsătoreşti din dragoste, ci din circumstanţe. Îţi cer doar să nu spui nimănui despre discuţia noastră.
Aşteaptă, Ion Şi Ştefan este de acord?
Băiatul zâmbi trist.
Spune că nu-l interesează. Îi voi spune că am probleme cu afacerea, cu sănătatea Cel important e să fie căsătorit. Corect. Mereu a avut încredere în mine. Deci o minciună pentru binele cel mare.
Ion plecă, iar Ana rămase şezând, amorţită. Înăuntru, indignarea fierbe. Dar cuvintele simple şi sincere ale bătrânului îi temperau tăria propunerii.
Şi dacă se gândea la asta Ce n-ar face pentru mica Sonia?
Orice.
Şi el? Era şi el tată. Îi iubea pe copilul său.
Schimbul ei nu se terminase când telefonul suna:
Ana, repede! Sonia are un episod! Unul grav!
Vin! Sună la ambulanţă!
Ajunse chiar când ambulanţa se opri la poartă.
Unde ai fost, mamă? întrebă doctorul, sever.
La serviciu
Episodul era cu adevărat sever.
Poate mergem la spital? întrebă Ana timid.
Doctorul, la prima vizită, flutură o mână obosită.
Ce rost are? Nu vor ajuta acolo. Vor doar să-l agite pe copil. Ar fi mai bine să mergem la capitală la un clinic bun, la specialişti adevăraţi.
Patruzeci de minute mai târziu doctorii plecară.
Ana luă telefonul şi apasă pe Ion.
Sunt de acord. Sonia a avut din nou un episod.
A doua zi plecau.
Ion însuşi vino cu ei însoţit de un tânăr cu barbă curată.
Ana, ia doar lucrurile esenţiale. Restul le cumpărăm.
Ea încuviinţă.
Sonia privea maşina cu curiozitate mare şi strălucitoare.
Ion se aplecă în faţa ei.
Îţi place?
Mult!
Vrei să stai în faţă? Atunci vei vedea totul.
Pot? Vreau tare mult!
Fata se uită la mamă.
Dacă poliţia ne vede, ne dă amendă, spuse Ana, strictă.
Ion râse şi deschise ușa larg.
Urcă, Sonia! Şi dacă cineva vrea să ne amendeze noi le dăm noi amenda!
Cu cât se apropiau de casă, cu atât Ana devenea mai neliniştită.
Doamne, de ce am acceptat? Dacă e ciudat, agresiv?
Ion observă anxietatea ei.
Ana, relaxează-te. Mai avem o săptămână înainte de nuntă. Poţi să renunţi oricând. Şi Ştefan e un tip bun, inteligent, dar ceva s-a stricat în el. Vei vedea singură.
Ana coborî din maşină, ajută fiica să iasă, şi deodată îngheţi, privind casa. Nu era doar o casă era un conac impozant. Sonia, neputincioasă să-şi reţină bucuria, strigă:
Mamă, vom trăi ca întro poveste acum?!
Ion râde, o ia pe fetiță în braţe.
Îţi place?
Mult!
Până la nuntă, Ana şi Ştefan se întâlneau doar la cină. Tânărul mânca puţin şi vorbea rar. Stătea la masă, prezent în corp, dar cu mintea pierdută în depărtare. Ana îl privea cu atenţie. Era frumos, deşi palid, ca şi cum nu ar fi văzut soarele de mult. Simţi că şi el, ca şi ea, trăia cu durere. Şi îi era recunoscător că nu aducea vorba despre căsătoria care urma.
În ziua nunţii, părea că o sută de oameni zumzăie în jurul Anei. Rochia a fost livrată chiar a doua zi. Când o văzu, căzu în scaun.
Cât a costat?
Ion zâmbi.
Ana, eşti prea uşor de impresionat. Mai bine nu ştii. Uităte ce altceva am.
Scoase o miniatură a rochiei de nuntă.
Sonia, săo probăm?
Fetiţa strigă atât de tare încât au trebuit să-şi acopere urechile. Urmăriţise apoi probăarochiilor micuţa prinţesă străbătea camera cu demnitate și zâmbet.
Întrun moment, Ana se întoarse şi o văzu pe Ştefan. Stătea în pragul camerei, privind Sonia. În ochii lui o umbră de zâmbet.
Sonia locuia acum în camera alăturată dormitorului lor. Dormitorul lor. Nu demult, Ana nu şiși imagina că va ajunge aşa.
Ion propuse să meargă la casa de la țară, dar Ştefan clinti capul.
Mulţumesc, tată. Rămânem acasă.
Patul din dormitor era imens. Ştefan ţinea distanţa, nu făcea mişcări. Ana, care plănuise să vegheze toată noaptea, adormi repede.
O săptămână trecu. În serile târzii începeau să vorbească. Ştefan se dovedi a fi extrem de inteligent, isteț, pasionat de cărţi şi ştiinţă. Nu încerca să se apropie de ea. Treptat, Ana se relaxă.
Întro noapte se trezi brusc, cu inima bătând nebuneşte.
Ceva nu e în regulă
Aleargă la camera fiicei. Era exact cum se temea Sonia era prinsă întrun episod.
Ştefan, ajută! Sună la ambulanţă!
Era la uşă în clipă şi apucă telefonul. La un minut, intră un somnoros Ion.
Voi suna eu pe Alexandru.
Ambulanţa sosise repede. Doctorii erau străini costume albe, echipamente moderne. Apoi venise medicul de familie. Vorbeau mult după ce episodul se linişteşte. Ana aşeză lângă fiică. Ştefan era aproape, ţinând mâna fetiţei.
Tatăl meu, spuse încet, a avut ea aceste episoade de când sa născut?
Da Am fost la spital de nori, am făcut toate testele, dar nimic nu a ajutat. De aceea fostul meu partener mia zis să nu îi stea în cale.
Ai iubitl?
Probabil. Dar a fost demult
Aşa că ai acceptat oferta tatălui meu
Ana ridică sprâncenele, surprinsă.
Ştefan zâmbi.
Tatăl crede că nu ştiu nimic. Dar lam citit ca pe o carte deschisă. Mă temeam ce ar găsi pentru mine. Când te-am văzut am fost surprins. Nu eşti genul de persoană care ar face aşa ceva pentru bani. Şi acum totul pare să se aşeze.
Se uită la ea.
Ana, nu plânge. O să vindem pe Sonia. E luptătoare. Nu sa stricat spre deosebire de mine.
De ce teai stricat? Eşti deștept, frumos, bun
Îşi flutură un zâmbet şiret. Fii sinceră: mai fi căsătorit dacă lucrurile ar fi altfel?
Ana gândi o clipă şi încuviinţă.
Da. Cred că aş iubi să fiu cu tine mai uşor decât cu toţi bărbaţii care pretind că-s eroi. Dar nu e chiar asta. Pur şi simplu nu pot săl explic.
Ştefan zâmbi.
Nu trebuie să explici. Dintrun motiv cred în tine.
Câteva zile mai târziu, Ana îl surprinse pe Ştefan la o activitate ciudată. Asamblase un aparat complicat şi îl ajusta.
E un antrenor, explică el. După accident trebuia să-l folosesc cel puţin trei ore pe zi. Dar am crezut că nu mai contează. Şi acum îmi este ruşine. În faţa Soniei. În faţa ta.
Se auzi o bătaie la uşă. Capul lui Ion aparut în prag.
Pot intra?
Intră, tată.
Băiatul îngheţi când văzu ce făcea fiul. Înghiţi şi se întoarse spre Ana.
Spunemi cum au fost naşterea şi travaliul?
Da, de ce?
Doctorul a zis că probabil ia tras brusc capul Soniei şi a deteriorat osul temporal. Din afară totul pare vindecat, nimic nu se vede. Dar înăuntrul apasă un nerv.
Ana căzu pe scaun.
Asta nu poate fi Ce facem acum?
Lacrimile îi curgeau pe obraji.
Fă un liniștit, nu plânge, spuse Ion. Doctorul a zis că nu e condamnare. Are nevoie de operaţie. Vor scoate ce apasă, şi Sonia va fi sănătoasă.
Dar e capul ei e periculos
Ştefan luă mâna Anei.
Ascultăl pe tată. Sonia va trăi fără aceste episoade.
Cât va costa?
Ion se uită uimit.
Nu mai e treaba ta. Acum eşti familie.
Ana rămase în spital cu Sonia. Operaţia fu un succes. După două săptămâni erau gata să se întoarcă acasă.
Acasă.
Dar Ana nu ştia unde-i casa adevărată.
Ştefan suna în fiecare zi. Vorbeau mult despre Sonia, despre ei, despre lucruri mărunte. Parcă se cunoşteau din totdeauna.
Timpul trecea. Contractul de un an se apropia de sfârşit. Ana încerca să nu se gândească la ce va urma.
Seara se întoarseră. Ion veni să-i ia serios, tensionat.
Sa întâmplat ceva?
Nu ştiu cum să spun Ştefan băut două zile.
Ce? Nu bea deloc!
Aşa credeam. Lucrase o lună la exerciţii, făcea progrese şi apoi a cedat. Spune că nimic nu merge.
Ana intră în cameră. Ştefan stătea în întuneric. Aprinse lumina şi începu să scoată sticlele de pe masă.
De ce le iei?
Nu mai bei.
De ce nu?
Pentru că eşti soţia mea. Şi nu-mi place să te văd bea.
Ştefan rămase uimit.
Nu va dura mult Sonia e sănătoasă acum. Deci nu ai niciun motiv să rămâi cu un om cu dizabilităţi.
Ana se înălţă.
Vrei să spui cu un idiot? Ştefan, am crezut că eşti puternic şi inteligent, că vei face faţa. Am greşit oare?
El plecă capul.
Îmi pare rău nu am reuşAna, cu inima încă sfâşiată, își întoarse privirea spre lumina orașului și înţelegi că, în final, speranţa era singurul contract pe care îl semna.
