Ai zburat din instituție din pricina acelei iubiri! Vă trimiseserăm să învățaţi, nu să vă căsătoriţi! Ne lipsea o fată de la ţară în familia noastră se înfuria tatăl. Dorinţa arzătoare a fiului lor a fost stinsă prin despărţire. La rugămintea părintelui, Victor s-a înrolat în armată.
Doina rămânea să pună ordine în casă. Schimbă tapetul, puse noi perdele la ferestre şi, apoi, începu să aranjeze podul de deasupra dormitorului. Doina iubea ordinea; cu ea şi sufletul îi era liniştit.
În colţul cel mai îndepărtat al căminului găsi o cutie cu scrisori de la Victor. Cât de mult nu le deschisese! Se uită peste ele, uitând de treburile gospodăreşti. Reciteşte o scrisoare, apoi a doua, a treia
Victor şi Doina s-au cunoscut la Universitatea Politehnică din Bucureşti. Victor era băiat de oraş, iar Doina venise de la o parte a satului.
Ea îl cucerise cu aparenţa ei de neuitat: păr lung negru, ochi strălucitori, siluetă zveltă.
Victor şi Doina au început să se întâlnească. Pentru Doina, timidă şi reţinută, zgomotul lui Victor era ca un uragan. În fiecare zi găsea o noutate, încercând să-i câştige inima frumuseţii. Lăsa flori pe uşita căminului ei şi apărea pe fereastră în miez de noapte să-i ureze somn uşor. Camera lor era la parter.
Petrecerile studenţeşti zgomotoase, plimbările prin parcuri şi sărutările primul an de studii trecu în viteză. Îndrăgostiţii erau mereu împreună.
Însă Victor lăsă studiile deoparte. De la început nu a avu dorinţa să se afunde în cărţi, iar iubirea lui cu Doina îl copleşea. Îl excluderă de la universitate. Această ştire nu-l întristă pe Victor.
Îmi voi găsi un loc de muncă, apoi voi continua la şcoala de noapte. Şi, în plus, mă voi căsători cu tine, fericirea mea îi explica Victor Doinei.
Se angajă la o uzină de maşini şi le spuse părinţilor că vrea să se căsătorească. Părinţii Doinei ştiau puţin din el; ea îi vizita pe curând, de câteva ori.
Victor ştia că părinţii lui nu vor să accepte vestea cu bucurie. Tatăl şi mama lui visau să-l lege cu fiica unui prieten. Dar nici Victor, nici fiica prietenului, pe nume Zina, nu doreau să-şi împlinească așteptările.
Victor credea că îi va convinge pe părinţi, că le va povesti despre iubirea lui pentru Doina. El spera că vor înţelege că fără ea nu poate trăi!
Dar așteptările nu se împliniră. Familia nu-l înţelegea. Reacţia lor fu aspră.
Ai zburat din instituție din pricina acelei iubiri! Vă trimiseserăm să învăţaţi, nu să vă căsătoriţi! Ne lipsea o fată de la ţară în familia noastră se înfuria tatăl.
Dorinta arzătoare a fiului lor a fost stinsă prin despărţire. La rugămintea părintelui, Victor a plecat la serviciu militar.
Doina era melancolică fără iubitul ei. Singura alinare îi venea din scrisorile pe care Victor le scrisese scrisori pline de tandreţe şi pasiune!
Într-o zi comunicarea lor se întrerupse brusc. Un lună, două, şase luni niciun rând. Doina nu găsea liniştea.
Se întâmplă astfel; sentimentele în despărţire se răcesc. Deci nu a fost dragoste, ci doar o pasiune o consolă colegul de facultate, Săndu.
Săndu era prietenul lor comun. Doina nu ştia că Săndu scrisese la Victor că o iubeşte pe Doina şi că acum este cu ea. El ceruse lui Victor să nu o mai deranjeze cu scrisori, pentru că plănuiau să se căsătorească.
Aşa că Doina se împăcăi, se afundă în studii şi începu să-şi facă prieteni. Săndu era mereu lângă ea. De multă vreme se îndrăgase de Doina, iar despărţirea de Victor îi deschidea calea să se apropie de ea.
Îngrijirea şi dragostea cu care Săndu o înconjura erau sincere.
Să fie şi Săndu fericit gândi fata şi acceptă propunerea lui.
Doina voia să arunce scrisorile lui Victor, dar mâna nu se ridică. Le aşeză în cutie şi le ascunse.
Doina începu o viaţă nouă.
Victor, la rândul său, fu anunţat de părinţi că Doina s-a căsătorit cu Săndu.
Timpul zbură.
Un deceniu altul. Victor şi Doina trăiau în acelaşi oraş, dar în vieţi paralele, fără să se mai intersecteze.
Doinei îi ajungeau zvonuri că Victor s-a căsătorit. Nu, nu cu Zina, ci cu altă femeie. Au avut un băiat.
Viaţa Doinei, liniştită şi monotonă, nu-i aducea fericire. Cu Săndu au născut două fete. Grija pentru copii şi munca deveniseră sensul ei. Nu mai rămânea loc pentru frământări de suflet.
Fiecare îşi trasă podul propriu, fără bucurie, şi uitau că viaţa poate fi luminoasă şi fericită.
Au trecut 35 de ani.
Familia Doinei se destrămuiă. Orice încercare eșua, căci relaţiile fără iubire stau pe loc. Soţul simţea că ea nu l-a iubit niciodată. El a găsit o altă femeie. Fetele au devenit adulte, cu propriile familii, şi nu mai exista niciun fir legător între ele.
După despărţire, bărbatul s-a mărturisit lui Victor cum a orchestrat despărţirea de Doina.
Şi familia lui Victor se destrămuă, lăsându-l singur.
Doina citise ultima scrisoare. Plânse şi zâmbi în acelaşi timp. Şi apoi înţelegea că dorinţa ei aprinsă era să ştie unde este Victor acum, cum is fost zilele, să-l vadă şi să vorbească cu el.
A hotărât să scrie o scrisoare la adresa veche a lui Victor, poate că acolo încă locuia? Sau poate rudele lui ar putea să-i dea mesajul. Doina era hotărâtă. Scrise fără să clipească şi îl invită la cafeneaua din faţa casei ei. Fără să stea pe gânduri, a pus scrisoarea în cutia poştală cea mai apropiată.
A doua zi se certă cu sine: De ce am fost așa de neînţelegătoare?
Victor, întorcânduse acasă, aruncă o privire în cutie. O scrisoare? O raritate în zilele noastre. Văzu numele pe plic şi nuşi putea crede ochii. Citise scrisoarea și timpul părea să se întoarcă înapoi.
În ora stabilită, intră în cafenea cu inima bătândui tare. Sala era goală, iar la un singur birou stătea o femeie.
Doina şoptì Victor, aproape în şoaptă.
Da ea se întoarse şi îi întâlni privirea.
Privirea ei îi rămăsese memorată toţi aceşti ani. Era ea, Doina, aceeaşi femeie. Şi apoi vorbiră, plânseră, râseră.
Ieşind din cafenea, bărbatul şi femeia pleară mână în mână, hotărâţi să nu se mai despartă.
P.S.
De când sau întâlnit au trecut aproape cinci ani. Victor şi Doina trăiesc cot la cot, fiecare zi fiind considerată o binecuvântare.
Adevărata iubire nu dispare fără urmă. În asta sunt acum pe deplin convinşi!
