Diagnosticul trădare
Voi aveți deja o relație atât de serioasă, a ținut să spună dna Viorica Gheorghiu, uitându-se fix la posibil viitoarea noră. Când aveți de gând să faceți nuntă?
Cred că e prea devreme, a răspuns calm fata, forțând un zâmbet, încercând să nu o supere pe viitoarea soacră. Abia locuim împreună de o lună. Zic să mai așteptăm puțin, să ne cunoaștem mai bine în viața de zi cu zi… Cine știe, poate descoperim că ne certăm din nimicuri!
Dna Viorica a ridicat o sprânceană, dar nu a renunțat la planul ei de a lămuri lucrurile până la capăt. Oricum, Larisa îi plăcea infinit mai mult decât fosta iubită a fiului. Paula era de-a dreptul de nesuportat și obraznică! Slavă Domnului că Tudor a renunțat la ea.
Și cu Dănuț cum vă înțelegeți? a schimbat ea subiectul, fără să-și ia privirea de la Larisa. Băiatul a crescut, dar tot copil rămâne…
Larisa a simțit cum i se încălzește sufletul gândindu-se la fiul lui Tudor. Primele zile în casa lor îi reveneau mereu în minte. Avea emoții: cum va reacționa adolescentul? O va vedea ca pe o dușmancă? Va avea impresia că încearcă să-i ia locul mamei?
E minunat, sincer, a spus Larisa, zâmbind cu căldură. Am avut emoții la început, nu știam cum va primi toată această situație. Dar s-a dovedit a fi un băiat foarte deschis și prietenos.
A făcut o pauză, amintindu-și cum Dănuț, într-o zi, întors de la liceu, a gustat din plăcinta ei și a exclamat cu entuziasm că de-acum în casă nu va mai fi decât mâncare bună.
Ba chiar, a continuat Larisa zâmbind, zice mereu că e bucuros să mănânce ceva mai gustos decât ce gătesc bărbații. Uneori mă roagă să-l învăț și pe el câte o rețetă nouă.
Tudor, care ascultase până atunci fără să zică nimic, a încuviințat din cap, iar la colțul gurii i-a vibrat o umbră de zâmbet. Se simțea povara destăinuirii, dar și bucuria că băiatul lui și Larisa se înțeleg bine.
Dar nu vă cere și un frățior? a întrebat dna Viorica, cu subînțeles, fără să se ferească.
La întrebarea asta, Tudor i-a aruncat mamei sale o privire tăioasă, mirat că nu se lasă niciodată de discuții delicate. Știa obiceiurile ei, niciodată nu-i era rușine să bage degetul exact unde doare cel mai tare, uitând că poate deranja pe cineva.
Și care-i problema? a continuat Viorica vesel, aproape jucăușă, de parcă ar fi vorbit despre vreme. Dănuț iubește copiii, se ocupă mereu de verișorii lui. În plus tu, Larisa, ai doar treizeci și cinci de ani, încă mai ai timp pentru încă doitrei copii dacă vrei!
Larisa simțea o stânjeneală tot mai apăsătoare. Era vizibil incomodată să vorbească, în fața unei femei abia cunoscute, despre un subiect atât de personal și dureros. Și-a strâns mâinile sub masă, încercând să-și păstreze calmul.
Din păcate, nu se poate, a spus cât se poate de calm. Medicii mi-au spus clar: nu e indicat să am copii.
Tăcerea s-a lăsat o clipă peste bucătărie. Viorica a ridicat iar sprânceana, încercând să priceapă. Trăsăturile i s-au schimbat instant de la masca prietenoasă la una rece, aproape de dezaprobator.
Probleme de sănătate femeiască, așa-i? a tras concluzia, prefăcându-se îngrijorată, dar lăsând să se simtă puțină superioritate. Nu disperați, medicină modernă face minuni! Ce nu se putea înainte, azi se rezolvă ușor.
Larisa a oftat, simțind că trebuie să dea explicații, deși nu ar fi vrut. Se uita la Tudor sperând că o va ajuta, dar el doar a ridicat din umeri semn că trebuie să explice ea.
În cazul meu, nu-i posibil. Vorbea simplu, privind în gol. De ce să-și deschidă sufletul în fața unei, totuși, străine? Dar tăcerea ar fi născut și mai multe probleme. Am probleme grave cu vederea, de la optsprezece ani. Mi s-au explicat riscurile, am avut timp să mă obișnuiesc: nu pot avea copii.
Viorica a rămas pe moment fără cuvinte, clar încerca să proceseze ce a auzit, îngrijorarea ei fiind dublată de neînțelegere.
Și ce legătură are vederea cu copiii? s-a mirat ea. Chiar nu-i venea să creadă explicația, era convinsă că e doar o scuză.
Larisa a tras aer în piept, alegându-și cu atenție cuvintele:
E o șansă de 90% să orbeasc. O sarcină înseamnă stres pentru corp. Nu am voie să risc! La ce bun să am un copil pe care nu am să-l pot vedea vreodată?
S-a oprit, lăsând-o să digere. Și-a mutat ochelarii pe nas, determinată ca Viorica să înțeleagă că nu e vorba nici de vanitate, nici de moft.
Se simțea din ce în ce mai clar dezamăgirea soacrei. Viorica nu prea mai avea chef de vorbă, doar arunca scurte priviri încărcate de reproș. Era limpede că nu-i ajunsese noră pe suflet. Femeia își imaginase probabil o noră sănătoasă, voioasă, care să-i aducă rapid nepoți.
Larisa însă n-avea niciun regret și nici chef de justificări. Deja vorbise cu Tudor despre asta, se sfătuise cu medici, citise articole, discutauseră deschis. Prea mult risc, nu merita. Eventual, la nevoie, se puteau gândi la adopție sau la o mamă surogat azi nu mai e ceva complicat.
La plecare, atmosfera era mai relaxată, dar gesturile reci: Viorica l-a îmbrățișat pe Tudor, i-a dat Larisei doar un scurt semn din cap. Cât se încălțau, Larisa i-a prins privirea lui Tudor era clar îmi pare rău.
Când au ieșit pe stradă, amândoi au răsuflat ușurați. Aerul serii părea mai curat după discuția tensionată. S-au luat de mână. Niciunul n-a pomenit de seară, dar ambii știau: întâlnirea cu părinții a fost un dezastru. Dar nu conta: deciseseră să rămână împreună, indiferent de așteptările altora.
***
Trei luni mai târziu.
Larisa simțea tot mai des că ceva nu e în regulă cu ea. La început n-a dat importanță poate era surmenaj la muncă sau o viroză. Dar când nu a trecut, a început să-și pună întrebări; simțea mereu o stare de oboseală, dimineața i se făcea ușor greață, mirosurile n-o mai suportau.
A încercat să-și revină a luat antivirale de la farmacie, a băut mai multă apă, s-a pus la somn devreme. Niciun rezultat; era neatentă la job, iar seara cădea lată, chiar dacă nu făcuse nimic special.
Într-o seară a sunat-o mama. Pe jumătate cu vocea stinsă, Larisa i-a spus de starea ciudată.
Lari, măi, după o pauză, mama a întrebat cu grijă ești sigură că nu ești însărcinată?
Larisa chiar a fost surprinsă de întrebare. A rămas o clipă pe gânduri și a răspuns ferm:
Sigură! Nu am ratat niciodată pastilele. Le-a recomandat doctorul, urmate la fix după program.
Mama n-a insistat, dar i-a sugerat:
Totuși fă un test pentru liniștea ta.
Voia să protesteze, dar tonul mamei a pus-o pe gânduri. E simplu, nu strică să verific.
Bine, mamă. Mă duc acum la farmacie. Tudor e la serviciu, am timp.
S-a îmbrăcat repede și a ieșit. Farmacia, la blocul de vizavi. A ales două teste nici ieftine, nici scumpe; n-a avut răbdare să caute branduri. A plătit în lei moldovenești și a grăbit pașii spre casă.
O dată ajunsă, a stat un minut pe hol să-și liniștească bătăile inimii. A urmat instrucțiunile și a așteptat.
Minutul părea o oră. Când s-au arătat clar două linii pe test, a verificat și al doilea: la fel.
Cum e posibil?! a scăpat printre dinți, brusc cuprinsă de confuzie. Am fost atentă la tot!
Chiar atunci a sunat cineva la ușă cu insistență. S-a speriat brusc. Era Dănuț; el își uita mereu cheile dacă se grăbea de la liceu.
A aruncat testele la gunoi, s-a pieptănat, și a mers să-i deschidă.
Iar ai uitat cheile? i-a zâmbit ea, primindu-l înăuntru.
Da, a spus el vinovat, m-am grăbit tare…
A plecat imediat să-i facă ceva de mâncare, sub stres fără să vadă că un test rămăsese pe jos…
***
Tudor, o să plec la mama câteva zile, nu se simte prea bine, a zis Larisa, evitând privirea logodnicului. O durea să-l mintă, dar acum nu putea altfel: nu era loc de riscuri, decizia era luată.
Tudor a ridicat din ochi serioasă, cu grijă și empatie.
Ai nevoie de ajutor? Te pot conduce… Sau să-i duc medicamente?
Zâmbetul a ieșit involuntar, cu vină. Bunătatea lui complică totul acum.
Deocamdată nu-i nevoie, dar mulțumesc. Dacă e ceva, te sun eu.
A întors spatele și a început să-și facă rapid bagajul. Pulover, două perechi de blugi, câteva tricouri, lenjerie, periuța de dinți… Verifica ceasul obsesiv, mai erau mai puțin de 60 de minute până la autobuzul de Chișinău, iar la gară trebuia să ajungă.
Ai grijă de tine, și scrie-mi, da? Oricând ai nevoie, vin.
Da, promit, și l-a strâns repede în brațe. Mă întorc repede, nici nu apuci să observi.
Drumul până la autogară l-a parcurs cu mintea goală, focusată pe ajung văd ce fac mă întorc vorbim.
A doua zi a mers la o clinică privată. Avea programare online, și-a ales doctoriță după recenzii, a făcut să nu bată la ochi nici o mișcare. Consultația a fost rapidă: ecograf, analize, discuție.
Da, sunteți însărcinată, a confirmat doctorița, cumpătat. Vreo 5-6 săptămâni.
Larisa a dat din cap mecanic; mai spera să fie o greșeală, că testele au mințit. Dar era clar acum.
Dar am luat anticoncepționale prescrise! Cum s-a putut întâmpla?
Doctorița a încuviințat:
E rar, dar se poate ca pastilele să nu fi acționat cum trebuie poate ați luat și ceva antibiotice, sau digestia, sau… preparatul nu și-a făcut efectul. Se poate întâmpla.
Nu s-a grăbit, i-a citit reacțiile și a întrebat simplu:
Vreți să păstrați sarcina?
Larisa a tăcut o clipă lungă. Își amintea vorbele medicilor din adolescență, toate riscurile. A inspirat adânc:
Șansa de orbire e una la zece. Dvs ce-ați face?
Doctorița a dat din cap cu înțelegere, știa fișa medicală. Era cea mai înțeleaptă alegere.
Vă voi da trimiteri la alte analize. Reveniți mâine, să discutăm pas cu pas. Dacă simțiți orice nelămurire sau teamă, sunați-mă.
Larisa a luat documentele, le-a netezit reflex. Și-a tras sufletul pe hol: Mâine, orice ar fi, o să trec și de asta.
***
Larisa! Tudor radiază la telefon, poate prea entuziast, încât ea simte brusc neliniște. De ce nu mi-ai spus?
Un nod i s-a pus în stomac.
Ce anume? a răspuns calm, forțat, încercând să nu-i iasă vocea tremurată.
Că ești însărcinată! vesel, fără pic de îndoială.
A închis ochii. Cum să știe?!
De unde ți-a venit? reușește să mascheze ezitarea.
Am găsit testul pe jos, cel cu două liniuțe. Am și făcut programare la specialist, mergem împreună dacă vrei…
Larisa a tras aer greu.
Nu te bucura prea devreme, i-a tăiat avântul, prietenește, dar ferm. E imposibil. Am luat mereu tabletele ca la carte. N-are cum să fie real.
O secundă tăcere.
Despre asta… a bâiguit Tudor. Mama a trecut recent pe la noi. A văzut pastilele, a zis că exagerezi, că diagnosticul nu-i chiar atât de grav… a început cu exemple, cu sfaturi babesti… a tot insistat… și, recunosc, m-a convins.
S-a oprit. Larisa asculta, indignarea îi creștea: se băgase cineva peste decizia ei medicală.
Vrei să spui că ai umblat la pastilele mele? vocea neutră, dar furia creștea.
Nu, nu! a sărit repede N-am pus nimic suspect. Doar… când ți-au căzut odată, le-am pus deoparte și am înlocuit câteva cu vitamine. Am zis să încercăm. Mama m-a convins că e mai bine pentru noi…
Larisa s-a blocat. I se părea ireal. De zeci de ori le explicase cât de esențiale sunt medicamentele, de ce contează fiecare pastilă…
Ești serios?! vocea tremura de furie Ai știut tot, ai riscat conștient, tot din sfatul mamei?!
Tudor s-a foit rușinat.
Am vrut să încercăm… să avem și noi o familie normală…
O familie?! nu s-a mai putut abține. Decizia nici măcar nu m-ai consultat-o cu mine! Ai pus riscul sănătății mele pe seama unui sfat de la mama?
S-a oprit brusc. Simțea că explodează.
Eu doar mi-am dorit și eu un copil… murmura Tudor.
Larisa și-a strâns pumnii.
Nu pot discuta acum, a zis tăiat. Vorbim poimâine. Ne vedem la Valea Morilor, la prânz.
O să vin! O să fie bine…
Ea a închis. Plină de nervi. Îi revădea la nesfârșit gestul cu pastilele, vorbele lui Tudor am încercat doar…, atitudinea Vioricăi, mereu deasupra tuturor. Cum să pui așa în pericol sănătatea cuiva? Simțea că în climatul ăsta de lipsă de respect și empatie, nu mai poate rămâne. Știa deja ce are de spus.
Tudor venise în parc cu jumătate de oră mai devreme, cu un buchet de trandafiri albi preferații ei. Stătea neliniștit, se uita la ceas. Încă spera că Larisa va ierta, c-or să poată discuta și totul se va rezolva cu bine.
Larisa a apărut fix la 12:00, de braț cu fratele ei, Petru. Avea o față de gheață, nici nu s-a uitat la flori. I-a întins o hârtie.
Ce-i asta? Nu înțeleg… Tudor, complet derutat.
Înseamnă că nu o să fie copil, a zis clar Larisa. Știai despre problema mea. Totuși ai riscat voit sănătatea mea, influențat de altcineva. Nu pot să te iert. Mâine vin să-mi iau lucrurile, și nu singură o să-l am cu mine pe Petru, să nu existe discuții.
S-a întors și a plecat. Tudor a încercat s-o oprească.
Larisa, stai! Hai să discutăm!
Nu s-a întors; a grăbit pasul. Petru a rămas între ei, hotărât să-i blocheze accesul.
Tudor voia să treacă, dar Petru l-a oprit scurt cu privirea:
Tu minți! a strigat Tudor, rănit și disperat. M-am consultat cu doctori, am întrebat! La nivelul medicinii de azi, riscurile sunt mici! Inventezi motive ca să nu ai copil!
Larisa s-a oprit, privirea rece, neînduplecată:
Ai fost la doctori fără mine? Cu cine ai discutat, ce ai spus exact? Știi ce diagnostic am? Sau doar ai povestit soția mi-a zis că poate orbi?
Tudor era pierdut. Pumnul strâns, cuvintele nu ieșeau.
Eu doar am vrut un copil, să fim o familie…
Larisa a respirat adânc, rănirea apăsa greu. În sfârșit i-a tremurat vocea:
Asta nu e o joacă, Tudor! E viața mea, sănătatea mea! Dacă ajung să nu mai văd? Cum o să mă descurc, ai idee? Ai gândit măcar o secundă?
El a vrut să riposteze. Ea l-a tăiat scurt:
Despre ce doctori vorbești? Ai întrebat statistic, ai văzut ce înseamnă de fapt riscul?
Tudor a tăcut, deja realizând că a greșit enorm.
Mi-ai trădat încrederea, a zis Larisa încet, dar hotărât. Ai știut despre medicamente, despre diagnostic, despre tot. Ai crezut mai mult în sfaturi decât în mine, cea pe care pretinzi că o iubești.
Petru a făcut un pas amenințător, reținându-se cu greu să nu zică ceva dur. Larisa s-a redresat.
N-are rost să mai continuăm. Eu nu vreau să trăiesc zilnic cu teama că vei mai încerca ceva pe la spatele meu.
Tudor o privea stins, cu disperare. Dar în ochii ei nu mai era urmă de caldură.
Ea s-a întors, a plecat cu Petru, printre copacii parcului Valea Morilor, fără să privească înapoi. Tudor a rămas cu buchetul neatins: nu a pierdut doar copilul mult visat, ci și femeia pe care credea că o iubește.
Se gândea numai la un lucru: Dar dacă ea avea dreptate? Dar era deja prea târziu…
