Despre faptul că va veni Ilie, știa de mult tot satul. Fetele se pregăteau de zor, ba își făceau bucle, ba își împleteau codițe. Numai Mădălina, săraca orfană, la ce bun să se încurce cu toate șmecheriile astea fetelor? Ea era așa cum o lăsase Dumnezeu, naturală. Și tocmai așa, fără dichis, Ilie s-a îndrăgostit de ea pe loc.
Și s-au găsit destule guri rele să o invidieze pe Mădălina, de parcă ea ar fi prins peștișorul de aur la balta din spatele grădinii. Că Ilie, când a apărut prima dată în sat, le-a dat peste cap pe toate cu umerii lui lați, cu statura de brad tânăr și cu fața de băiat de oraș. Mai și era educat, pe la Cluj a studiat, și părinții cu dare de mână.
Bunicul Petru fusese om cu vază în sat, a scos toți copiii la liman, pe toți i-a făcut oameni mari. Acum nu are decât să-și aștepte nepoții și să se mândrească cu ce-a crescut.
Deci, când s-a auzit că Ilie vine în sat, s-a pornit iureșul. Fetele, toate mai ceva ca la bal, aranjate, coafate. Doar Mădălina, săraca, nu avea nici apucături de domnișoară, nici rude cu bani. Dar Ilie taman în ea s-a îndrăgostit.
Fetele îi dădeau roată, încercau tot felul de șiretlicuri să-i atragă atenția, dar degeaba. După concediu, Ilie a luat-o cu el la oraș. Bunicul Petru i-a spus hotărât: Fată asta a avut viață grea, să n-o necăjești. Că n-avem nevoie de băieți de oraș cu apucături urâte. Ilie a promis.
La oraș, viața era alta, totul în mișcare, lume multă, gălăgie. Mădălina spera că Ilie rămâne același băiat grijuliu și atent, dar când se pregăteau de nuntă mai era încă bine, se simțea și ea iubită, nu era singură-n lume. După luna de miere, parcă Ilie nu mai ştia nici cine e. Se ruşina cu nevasta de la ţară, vorba mamei lui.
Soacra, doamna Mariana, abia dacă-i arunca o vorbă și tot cu superioritate. Mădălina simțea că nu e bună de nimic în ochii ei: Nu pui sare destulă în ciorbă, nu calci bine cămășile băiatului, nici podeaua n-o speli ca lumea. Nici de lucru nu a apucat să se angajeze, că Ilie avea altă părere:
Ce să mai iei tu la salariu cu școala ta? Stai acasă, că e mai bine.
Și stătea. Când a aflat că e însărcinată, Ilie a fost în extaz, parcă câștigase la Loto la București. Soacra nu mai avea de ce să-i facă observații, ba chiar îi ținea partea: Ai grijă, Ilie, fata-i însărcinată, să nu-i faci supărare. Dar necazul s-a ținut de ea: a pierdut sarcina. Și a fost și mai rău.
Vai de capul tău, nimic nu-i de tine; nici minte, nici sănătate Doar fața ta drăguță, dar la ce folosește? oftează soacra, iar Ilie nici nu mișca, doar zâmbea că și cum vorbeau de altcineva.
A doua sarcină n-a mai adus niciun chef de viață. Nu mai era grijuliu, nu o mai aștepta acasă, ba chiar îl deranja că Mădălina nu mai arată ca la început. Soacra îl tot dojenea să fie cuminte, că un copil nu se face fără iubire.
Dar iubire era doar în reviste, Mădălina simțea că Ilie a uitat de ea complet. Au ajuns să doarmă separați, el venea acasă după ce ea adormea, nu mai dădea nici bună seara.
Mădălina plângea în fiecare noapte, dar n-avea cui să spună necazul. Părinți nu avea, pentru copilul ei trăgea să nu-i știe soarta tristă. Se chinuia să salveze familia, să nu lase cuiva motiv de reproș.
La spital n-a avut cine s-o ducă, că Ilie nu mai dădea pe acasă de o săptămână. Ea și-a chemat singură ambulanța. A născut, nu l-a anunțat pe Ilie, nici nu știa dacă are unde să se întoarcă. În fața maternității o aștepta o mașină cu baloane și flori. S-a bucurat ca un copil. Dar Ilie nu era. O așteptau doar soacra și bunicul Petru, frumos îmbrăcați cu flori și baloane.
Mulțumesc, nepoțico, că mi-ai dat așa un dar. Mai bună strănepoată nu cred că are cineva! a exclamat bunicul Petru. Și soacra, deși abia o recunoșteai, se înmuia văzând mica nepoată.
Acasă masa era întinsă. O prăjitură, favorita Mădălinei, făcea casa să miroasă ca în copilărie.
Nici nu-mi imaginam că Ilie o să iasă așa nenorocit, a spus direct Mariana. Și-a găsit el de lucru, fata a rămas singură cu copilul. Nu-i nimic, mai răzbim și fără el. Să vedem cât ține fără noi. Că de pe-acum obârșia-i e gata; îl scot din apartament, că și-a găsit vasta, la oraș se descurcă el. Poate-și mai aduce vreo nevastă pe aici.
Cum o să o cheme? a întrebat bunicul Petru, Poate îi dai numele mamei tale, Gherghina?
Mădălina a izbucnit în lacrimi, demult n-o mai făcuse. Și Mariana o mângâia pe cap:
Lasă, că o să-ți fie și ție bine. Vezi cum te prinde rolul de mamă? El n-a știut ce-a pierdut.
Eu mă întorc în sat, aici nu mai stau, a spus Mădălina.
Foarte bine! a aprobat bunicul Petru. Creștem împreună nepoata.
***
După doi ani înapoi în sat, a venit la cerut Andrei, băiat de-al locului, cuminte și muncitor. Până la povestea cu Ilie, nici nu s-ar fi uitat Mădălina la el, dar acum altfel vedea viața. Nu banii sau faima, ci să o apere cineva, să o iubească sincer.
Hai, fă-te mireasă, că din ăștia nu găsești pe toate drumurile. Îl știi din copilărie, nu-ți trebuie poveste cu oraș și străini. Și dacă se întoarce Ilie?
Mădălina nici nu lăsă să termine:
Nu vine el. Și nici nu-mi pasă: nici să-l văd nu vreau.
Foarte bine, a zis bunicul Petru încântat. Ne apucăm de pregătirile de nuntă!
***
La nuntă, bineînțeles, a venit și doamna Mariana.
Cum te porți cu Mădălina? i se adresă ea lui Andrei, cu un aer nemulțumit. Azi a venit pe jos de la lucru, acasă e dezordine, colanții Gherghinuței nu-s călcați.
Dar dumneavoastră cine sunteți? s-a mirat mirele.
Soacră.
Fostă! a precizat Andrei.
Ei, hai, gata cu supărarea! râse Mădălina. Soacră, tot soacră rămâne, chiar dacă e fostă.
Așa, măi dragă, m-am agitat, dar doar că nu știam dacă mă mai lăsați să văd nepoata, oftă Mariana.
Veniți când doriți! a zis Andrei, doar că familia noastră o facem noi, fără dirijori de pe margine.
Mădălina îl privi cu mândrie pe Andrei: Asta da bărbat, pe mâna lui pot să-mi las inima! și zâmbi cu toate lacrimile risipite.
