Jurnalul meu, ziua 1
Mă numesc Florica și am crescut într-un centru de plasament din Chișinău. Întotdeauna am simțit lipsa unei familii adevărate, așa că la optsprezece ani, fără prea multe cunoștințe despre viața de familie sau despre ce înseamnă căsătoria, m-am măritat cu Ion. Nimeni din cercul meu nu era căsătorit, nici n-aveam vreo prietenă apropiată să-mi povestească cum e să fii nevastă. Ajunsă în apartamentul lui Ion, voiam să fiu soția ideală și absorbeam orice sfat, mai ales de la mama lui, doamna Paraschiva, care părea singura expertă pe aceste teme.
Tot timpul auzisem pe la televizor sau de la copiii din centru despre soacrele urâte, dar speram că Paraschiva va fi ca o mamă pentru mine, fiindcă nu am avut-o niciodată pe a mea. Paraschiva n-a avut intenții rele față de mine, dar așa s-a nimerit De la entuziasmul ei de a mă învăța reguli, până la certitudinea că o nevastă e vinovată de adulterul bărbatului.
De ce?, m-am întrebat eu. Mereu credeam că vinovat e cel ce alege să înșele, dar pentru Paraschiva, problema era nevasta, adică dacă nu ai grijă de tine și nu ești atractivă, bărbatul pleacă. Să ai talie subțire și la bătrânețe, Florica, să nu te îngrași!, mi-a zis cu seriozitate. Mi-am notat în caietul meu cu inspirații: Nu te îngrașa niciodată. Și m-am înscris la un club de fitness din oraș. Eram slabă, dar de teama să nu ajung vreodată la volan de mămăligă, am ajuns să slăbesc și mai mult.
Într-o zi, Paraschiva mi-a spus: În familie adevărată, muncesc amândoi, nu doar bărbatul. Am fost de acord, era și dorința mea. Acceptam orice muncă, nu conta. Când am întrebat despre cum să te descurci când ești în concediul de maternitate, Paraschiva mi-a spus direct: Concediul e treaba ta, tu trebuie să știi cum te descurci!
Nu am scris asta în caietul meu, dar când am intrat în concediu, după câțiva ani, am început să lucrez cu jumătate de normă, ba chiar am fost și bonă la niște vecini. Mă simțeam fericită, dar Ion și Paraschiva nu erau mulțumiți de banii mei, câștigam mult prea puțin. Fără să mă gândesc prea mult, am folosit o parte din leii câștigați pentru un coafor modest. Parcă văd și acum, cum a venit o altă înțelepciune de la soacră: Când ești în concediu, n-ai de ce să te îmbraci frumos. Strânge banii! Te vei îmbrăca și te vei aranja când te întorci la serviciu.
Tot salariul meu îl puneam la Ion, așa e bine în familie, ca nevasta să dea banii la soț. Altă regulă ce s-a instalat permanent: O nevastă bună poate face singură toate treburile casei. Așa că făceam totul, și mâncare, și curățenie, și spălat, și creșteam și copiii. Îmi venea câteodată să cad de oboseală, iar leșinurile au devenit, de la un timp, ceva obișnuit pentru mine.
De multe ori, după ce îl adormeam pe cel mai mic la ora nouă, începeam să fac curat și pregăteam mâncarea pentru ziua următoare. Ion deja dormea de mult, că el muncește și e obosit, îmi spunea mereu Paraschiva. Faptul că am ajuns la spital a fost logic. Nu aveam timp să mă gândesc la durerile care apăreau prin corp și n-am sesizat începutul unei boli grave. Am stat internată două săptămâni la Spitalul Municipal. Nici Ion, nici Paraschiva n-au venit nici măcar o zi. Noroc că aveam telefonul la mine și i-am sunat pe Niculina, prietena mea, care m-a ajutat cu tot ce aveam nevoie.
După externare, am mers direct la Tribunal și am depus actele de divorț. Nu mai aveam nimic de zis, nici de stat lângă oamenii care nu m-au văzut nici măcar ca om, că soție și mamă, ce să mai zic
Asta-i povestea mea, oare câte fete ca Florica sunt prin Moldova?…
