De la ură la iubire
Mihai a urât câinii dintotdeauna. Totul începuse cu mulți ani în urmă, când era un băiețel grăsuț, roșcat, cu ochelari mari pe nas și ghiozdanul îndesat cu cărți și caiete. Într-o după-amiază, pe un teren viran din spatele blocurilor din Chișinău, a fost înconjurat de o haită de câini vagabonzi.
Liderul un câine negru, slab, cu pete ruginii pe bot îl privea drept în ochi. Mihăiță plângea și îi implora să-l lase să plece, le arunca sandvișurile cu salam rămase de la școală, dar câinii nu se lăsau înduplecați.
La fiecare încercare a sa de a se mișca din loc, liderul ridica buza din dreapta și, arătându-și colții galben-albi, mârâia încet dar amenințător. Au ținut băiatul captiv acolo mai bine de două ore, până când, de nicăieri, câinele negru și-a ciulit urechea dreaptă, a ascultat și a zbughit-o spre liziera parcului de lângă teren.
Haita s-a luat după el, dispărând una câte una printre copaci. Mihăiță și-a șters lacrimile, a strâns ghiozdanul la piept și a fugit spre casă.
Dar acasă n-a mai găsit nimic. Baraca veche din lemn, unde locuia cu familia și cu puținii vecini, era deja mistuită de flăcări explodase încălzitorul pe gaz. În incendiu și-a pierdut viața bunicul, pe care Mihăiță îl numea afecțuos Moșu. Bunicul fusese marinar, bătut de vânturile înțepătoare ale Dunării. Avea mustăți și barbă cărunte, pe care le tundea doar o dată pe an, după Sărbătorile de iarnă, apoi le creștea din nou și le împletea în codiță, prinsă cu elastic colorat sau, de multe ori, o dădea după ureche, în glumă.
După acea zi, Mihăiță a început să bâlbâie grav, mai ales de frica întâmplărilor cu câinii și de pierderea bunicului.
Anii au trecut, iar la șapte ani după incident, un câine de pe stradă s-a ținut din nou de el. Ajuns adolescent, subțiat, cu lentile moderne și lăsând în urmă ochelarii caraghioși, Mihai a decis într-o zi să o conducă spre casă pe cea mai frumoasă fată din clasa a șaptea Sorina Drăguț. După Sorina se dădea în vânt Vadim, un derbedeu din clasa a noua, elev rămas repetent, care îi teroriza pe toți. Mihai însă s-a încumetat să o însoțească pe Sorina, chiar dacă știa că îi riscă bătaia de la rivalul său.
Încurcătura a apărut când, dintr-o dată, un câine mare le-a ieșit înainte, mârâind fioros și despărțindu-i în mod clar: pe Mihai aproape că-l împingea înapoi cu labele, departe de fată. Tânărul a bătut în retragere, iar când Sorina a trecut de colțul blocului ei, amenințarea a dispărut pe aleea dintre scări.
Mihai a oftat și a pornit spre casă, mâhnit.
A doua zi, la ora de matematică, a primit un bilet cu doar trei rânduri:
Nu mă mai conduce acasă. Ieri, Vadim voia să te bată. Iartă-mă.
Prietenia cu Sorina s-a destrămat, iar disprețul lui Mihai pentru câini s-a adâncit.
Anii au trecut. Mihai a devenit adult, a absolvit cu rezultate excelente, apoi a pus bazele propriei firme în Iași, iar afacerile i-au mers din plin. Curând și viața de familie s-a așezat pe făgaș. Superba Sorina, fosta Drăguț, îi devenise soție, iar împreună aveau un fiu minunat bunul Minică, botezat după dragul său Moșu. Pruncul, abia de opt luni, nu știa încă să vorbească, dar din cărucior îi zâmbea tuturor maidanezilor din parc, bombănind încântat:
Ham, ham!
Într-o duminică, Mihai își plimba băiețelul prin Parcul Valea Morilor. Împingea agale căruciorul, îi povestea micuțului despre păsări și veverițele care veneau să ia semințe din palmele lor, iar una chiar a ciugulit miez de nucă direct din mâna copilului.
Era timpul să pornească spre casă. Mihai a îndreptat căruciorul spre trecerea de pietoni și, așteptând luminile verzi, l-a împins pe zebdă.
Nici nu știe de unde a apărut o cățelușă teckel complet nebună! Lătra cu disperare, sărea împotriva roților căruciorului, nu-i lăsa să traverseze în ruptul capului părea că o să-i crape corzile de-atâta lătrat.
Doar o clipă mai târziu, la câțiva centimetri de cărucior, o mașină a trecut ca vântul. S-a oprit abia când a izbit un stâlp dincolo de trecere. Din ea au țâșnit câțiva adolescenți și au dispărut dintr-un foc.
Inima lui Mihai bătea atât de tare, încât simțea că toată lumea o va auzi. Teckelul nici nu mai era de găsit, oamenii s-au grăbit la locul accidentului. Un domn l-a prins pe Mihai de braț.
Sunteți bine? Căruciorul e întreg, copilul n-are nimic? i-a zis bărbatul, ochii plini de spaimă.
Mihai a dat din cap, încurajator totul e în regulă, niciun pericol.
Nici nu-și amintea cum a ajuns acasă. N-a povestit nimic Sorinei, de ce să-și îngrijoreze nevasta, dacă totul se terminase cu bine? Totuși, ceva i se schimbase în suflet când și-a amintit de cățelușa roșcată care-i salvase copilul. De data asta, simțea recunoștință.
A stat tăcut toată ziua, rememorând cele trei întâmplări cu câini, și a priceput: animalele nu-l atacaseră niciodată cu adevărat, ci, într-un fel, îl apăruseră fiecare cum știau. Sorina îl privea pe furiș, mirată de gândurile ce-l frământau, dar nu l-a întrebat nimic.
Seara, toată familia a ieșit în fața blocului la plimbarea de dinainte de culcare. Lângă o bancă, vecinii se adunaseră la vorbă. Mihai, trecând pe lângă ei, a auzit discuții în șoaptă:
Dar ce mai facem cu el? Cine-o să-l vrea așa?
S-a uitat peste umărul unui vecin. Pe bancă era o cutie, iar în ea un cățeluș mic de tot. Nu avea ochi, săracul, probabil o greșeală la naștere. Vecinii discutau în surdină. Sorina împingea căruciorul puțin mai departe, așteptându-l.
Ce-o să ne facem cu el? De ce l-a vrut cineva pe bietul de el?
Cum să-l iei, așa? Șchiop și orb… Eu n-aș putea, ziceau câțiva în șoaptă.
Mihai s-a apropiat de bancă. Cățelușul, de culoare ciocolatie, scâncea, întorcea boticul dintr-o parte-n alta, căutând, parcă, mirosul cuiva drag. Dar mama lui nu era nicăieri.
S-a oprit pentru o secundă. Apoi hotărât, și-a dat jos eșarfa deși era primăvară, serile erau reci. Cu grijă, l-a luat pe micuț cu ambele mâini în plus, avea și lăbuțele din spate deformate.
O vecină a suspinat, aproape plângând.
Mihai a înfășurat cu grijă cățelușul orb în eșarfă, l-a așezat ca pe un sugar la piept și i-a șoptit cu blândețe:
Ei, puiule, pare că a venit și rândul meu… Hai să te prezint mamei noastre. E bună, sufletistă, și sigur o să găsească ceva lapte rece pentru tine în frigider.
S-a îndreptat spre femeia tânără și frumoasă care-l aștepta lângă cărucior, privindu-l cu ochi plini de dragoste…
