Cătălina stătea deja de două ore în holul modestei case a babei Paraschiva, o vrăjitoare vestită dintr-un sat uitat de lume. Era ultima speranță a tinerei femei. De câțiva ani încerca să ducă la capăt o sarcină, dar fără succes, deși niciun medic nu-i găsea vreo problemă.
Nici nu știu ce să vă spun… Analizele sunt perfecte, nu apare vreo boală., ridicase nepăsător din umeri doctorița.
Dar trebuie să existe o explicație… Dacă sunt sănătoasă, de ce nu pot deveni mamă? Cătălina era disperată.
Nu știu… Medicina, aici, nu mai poate face nimic. Poate aruncați o lumânare la biserică… îi zise doctorița cu o voce stinsă.
***
Cătălina și Damian erau căsătoriți de cinci ani. Aveau de toate: un venit bun, propriul apartament în Chișinău, iubire și înțelegere… singurul lucru care lipsea era râsul unui copil ce să anime încăperile luminoase ale casei.
Femeia mereu bănuise că asupra lor ar fi un blestem, iar după cele spuse de medic, bănuiala devenise o certitudine.
Biserica e bună, dar tu ai nevoie de o vrăjitoare! îi sugerase prietena Ana, scrijelind pe-o hârtie o adresă din marginea satului Vatva. Du-te! Cu cât mai repede, cu atât mai bine!
Când a venit rândul Cătălinei, a pășit cu teamă pragul casei vechi. Înăuntru, o bătrână firavă, cu batic alb și rochie plină de flori, i-a zâmbit cald. În imaginația sa, vrăjitoarea trebuia să fie fioroasă și să aibă cel puțin un motan negru pe umăr.
Sărut mâna, mamă! Ia loc aici, lângă icoană, i-a vorbit blând bătrâna.
Să știți că am o problemă… și Cătălina izbucni în plâns, epuizată de atatea încercări.
Știu, draga mea, și cât pot, am să te ajut, i-a răspuns liniștit baba Paraschiva.
Femeia s-a așezat ascultătoare pe scaunul de lângă icoana Maicii Domnului. Vrăjitoarea a rostit rugăciuni și a înconjurat-o cu lumânarea. Totul a durat vreo douăzeci de minute, apoi Paraschiva a luat-o de mână:
Nu vei putea avea copii până nu va fi ridicat blestemul care te urmărește din copilărie.
Ce blestem? De ce mi-ar face cineva rău? Eu n-am greșit nimănui…
Tu, nu, dar mama ta a făcut un păcat greu, iar tu plătești acum, i-a spus grav bătrâna.
Dar nu e drept! Mama nu mai e de multă vreme… de ce să sufăr eu pentru păcatele ei?
Asta este legea firii, fata mea. Nu avem putere asupra ei.
Credeți că mă puteți ajuta?
Nu pot. Dacă era doar o boală sau cineva îți făcea de deochi, te ajutam… dar asta e altceva. Trebuie să afli cui a greșit mama ta și să îndrepți cumva lucrurile. Să nu uiți însă să te rogi din inimă, nu doar pentru tine, ci și pentru cei ce ți-au făcut rău.
Mulțumesc… a șoptit femeia.
A ieșit apoi pe ușă și a sunat la Damian.
Damian? Astăzi nu ajung acasă. Trebuie să ajung neapărat la mătușa. Povestim după…
Cătălina și-a urcat mașina și-a pornit spre satul bunicilor.
Catinca, de ce n-ai sunat? Făceam focul la sobă! a întâmpinat-o mătușa Eufrosina.
N-am venit de vizită, am venit să îmi spui adevărul! Ce a făcut mama? Ce păcat plătesc eu?
De unde ți-a venit gândul ăsta?
Cătălina i-a povestit pe îndelete despre vizita la Paraschiva și tot dialogul avut acolo.
Cine s-ar fi gândit… ascultă, atunci…
Mătușa i-a povestit că mama, Zenovia, fusese odinioară cea mai frumoasă fată din sat, cu mulți pețitori, dar s-a îndrăgostit de un bărbat însurat, Gheorghe. Fără rușine, Zenovia l-a rupt de lângă soția lui, Marina, care a rămas cu băiețelul ei abia născut.
Biata femeie nu și-a revenit din durere. A ajuns chiar să îngenuncheze, cerșind milă la poarta Zenoviei, cerându-i soțul înapoi. Cu inima împietrită, frumoasa a gonit-o cu dispreț și a râs de necazul ei.
Atunci, în pragul ușii, Marina a rostit un blestem cumplit asupra Zenoviei și a copiilor ce urma să îi aibă…
Și apoi? a rostit abia auzit Cătălina.
Zenovia s-a căsătorit cu Gheorghe, ai apărut tu, dar nu s-au bucurat prea mult de viață împreună. Amândoi s-au stins devreme. Parcă i-a ajuns blestemul… Și tu, sărmana, nu poți avea copii, a oftat adânc Eufrosina.
Mai trăiește Marina? Vreau să-i cer iertare, să încerc să spăl păcatul mamei!
Marina n-a avut parte de liniște, săraca… După vreme, a luat-o razna cu mintea. La început era doar retrasă și tristă, dar mai apoi a făcut scandal mare în sat și au dus-o la ospiciu. Băiatul, Ilie, a ajuns la casa de copii.
Ilie e mai mare decât mine, deci… e fratele meu vitreg? s-a luminat Cătălina.
Da, dar și el a avut o viață grea… suspină Eufrosina. După orfelinat, s-a întors în sat, dar s-a apucat de băutură și scandaluri. Într-o iarnă, a rătăcit prin pădure și l-au găsit înghețat. A scăpat cu viață, dar și-a pierdut picioarele. Acum stă la cărucior.
Nu-mi vine să cred… Mama nu doar că a destrămat o familie, dar a distrus și vieți nevinovate.
Așa e… a aprobat mătușa.
Mătușo, du-mă la el, trebuie să îl văd, zise hotărât femeia.
Ești nebună? E pus pe scandal, bea tot timpul! N-ai ce discuta cu el, mai bine întoarce-te acasă!
Dacă nu mergi tu cu mine, întreb oamenii și tot îl găsesc, zise Cătălina ridicându-se.
Fie… Dar vezi să nu-mi cazi de vină! oftă Eufrosina, îmbrăcând paltonul.
Au pornit împreună pe ulița acoperită de zăpadă spre casa lui Ilie. Cei doi au ajuns la o cocioabă ruinată. Gardul era căzut, prin geam licărea abia lumina unei lămpi cu petrol, curent nu mai era demult. Pe masă trona, strâns ghem, un motan alb, singura ființă vie din odaie.
Aveți o pisică frumoasă pe masă, spuse Cătălina emoționată.
Nu-ți pasă de casa mea! “Albică” e stăpânul aici, răspunse Ilie, abia deslușit, cu voce răgușită, privind tulbure spre nou-venită. Cu ce treabă?
Nu sunt de la asistența socială… Sunt Cătălina, sora ta după tată.
Asta-i bună! A venit surioara, încuviință ironic Ilie. Vrei moștenire? Nu am nimic, casa e a mamei!
Ilie, am venit să îmi cer iertare. Cum aș putea să te ajut?
Bărbatul a râs strident, fixând-o plin de dispreț, cu durere și resemnare. Chipul său îi amintea Cătălinei de Gheorghe.
Ai o sută de lei? întrebă din senin.
Fără cuvinte, Cătălina scoase cinci sute de lei moldovenești din geantă și-i puse pe masă.
Mulțumesc! Gata, te-am iertat! Dacă mai vrei iertare, mai treci pe la mine! râse Ilie.
Poate ai nevoie de doctor sau medicamente?…
Nu, mulțumesc! Gata! Du-te, merg să dorm!
Cătălina a ieșit tăcută, înghițindu-și lacrimile. Șocantă îi părea situația fratelui său, nu crezuse că lucrurile erau atât de grave.
Și, ai vorbit cu el? a întrebat-o mătușa Eufrosina.
Da… M-a iertat, așa a zis… Mulțumesc că m-ai ajutat. Eu mă întorc acasă.
Dar stai peste noapte, e deja târziu!
Trebuie să merg în oraș, mă așteaptă Damian, minți ușor femeia.
Avea nevoie de liniște, să proceseze povestea cutremurătoare din familia ei.
O săptămână întreagă nu-și mai găsi locul. Gândurile despre Ilie nu-i dădeau pace. Nu știa ce să facă, dar într-o duminică a plecat la biserică. La sfârșitul slujbei, s-a rugat cu tot sufletul pentru toți vrăjmașii, așa cum o sfătuise și baba Paraschiva.
Îți e greu, fiica mea? o întrebă preotul, rămânând singur cu ea în altar.
Iertați-mă, mai țin pe cineva ocupat, am să plec…
Poate vrei să te spovedești?
Lacrimile i-au năvălit din nou și a rămas să îi mărturisească totul părintelui fără să ascundă nimic.
Nu înțeleg, ce am de făcut cu fratele meu? Vreau să îl iau la mine, dar mi-e teamă că soțul nu va fi de acord…
Să faci ce-ți dictează sufletul, și să nu uiți niciodată de rugăciune! Niciun copil nu trebuie să plătească pentru păcatele părinților, dar binele și iertarea vindecă ce nu vindecă trecutul.
A doua zi, Cătălina s-a pornit iarăși spre sat. De data asta era hotărâtă.
Ai venit iară, vrei bani? se burzului Ilie, văzând-o.
Nu, nu-ți dau niciun ban! Hai, te adună că mergi cu mine la oraș! N-am să las fratele meu să se piardă! Dacă mie nu-ți pasă, mie îmi pasă. Doar tu mi-ai mai rămas…
Ilie rămase buimac de hotărârea surorii.
Hai să facem așa: dacă nu te simți bine, pe cuvânt că te aduc înapoi. Să nu ți se pară că te ține cineva cu forța.
Un singur lucru cer: Albică vine cu noi! își ridică bărbia Ilie, mângâind motanul.
Nicio problemă, mereu mi-a plăcut să am o pisică, zâmbi Cătălina.
***
Au trecut trei luni. Ilie s-a obișnuit în casa spațioasă a surorii sale, cu grădină mare și soare cât pentru o viață de om. S-a apucat de studiat informatica și începuse să viseze la o viață decentă.
Ilie, mâine vin protezele de la București. În câteva luni, umbli ca lumea! îi spuse Damian, bătându-l pe umăr.
Nu am crezut c-o să pot merge vreodată murmură Ilie, cu ochii în lacrimi.
Totul i se datorează Cătălinei… E sora care chiar s-a bucurat să te găsească.
Peste jumătate de an, Damian și Ilie așteptau la fereastra maternității din Chișinău. Catălina le arăta zâmbind celor doi copilași, abia născuți.
Cred că va fi veselie mare la noi acasă! râse Damian.
Ești pregătit, unchiule, pentru două nepoate?
Oricând! i-a răspuns Ilie, zâmbind cald. Nu există rană care să nu se poată vindeca acolo unde sufletul e deschis spre iertare și iubire.
Așa s-au lecuit, în sfârșit, răni vechi, și fiecare a învățat că iertarea și bunătatea rezolvă ceea ce blestemul nu poate rupe niciodată.
