De ce oare Lenuței i-a trebuit să ajute o bătrână cu un sac uriaș? Nu-i ajunsese că-i smulseseră mânerele și sub un răsunător „Dumnezeu să-ți ierte păcatele”, femeia aduna de pe asfalt alimente aproape stricate. Probabil le scormonise din tomberoanele apropiate. Din cauza asta, Lenuța întârziase la serviciu.
Și toată vina o avea mila ei excesivă. Nu putea trece pe lângă suferință. Dacă zărea pe cineva întins pe o bancă, aproape fără suflu, alerga să salveze – poate e ceva grav. Chiar și când mirosul izbitor de alcool îi umplea nările, tot suna la Salvare. Ce urma? Medicii strigau că omul era doar îmbătat-mâlcit, de ce să fie deranjați? Iar polițiștii îl luau pe bietul flămând, care abia se târa, spre arest. Și ei se uitau urât. Aveau nevoie de așa ceva? Dormea mahmur, și-ar fi plecat singur de pe bancă.
În fond, Lenuța avea inima bună. Deși în spate o numeau „nebună cu capul în nori” și-și răsuceau degetul la tâmplă. Să-și lase apartamentul tatălui vitreg după ce mama ei murise. El nu lucrase niciodată, iar mama, pe lângă slujba obișnuită, mai spăla și scări de bloc. Până s-a prăbușit. Dar Lenuței i-a părut rău de el. „Bătrân e, unde să-și găsească adăpost? Eu sunt tânără, voi face rost.” Abia vecinii au convins-o să nu renunțe la acte și să nu-l doneze.
Lenuța hotărî să plece la Chișinău. Acolo erau locuri de muncă și chirii. Economiile i-au ajuns pentru o garsonieră. La început, a șters podele într-un supermarket, dar salariul abia acoperea chiria. Singurul avantaj: când aruncau produse expirate, primea și ea câte ceva. Măcar nu flămânzea. Dar hainele… Nu erau veșnice. Spălai de miaza, se uzeau într-o clipă. Pantofii? Doar lipici cumpărai.
Se decisese să devină menajeră. Fără experiență, nimeni nu o angaja. Până când o firmă dubioasă, cu salarii întârziate și șefi tiranici, a primit-o „pe perioadă de probă”. Prima clientă? O bunicuță ca un puf de păpădie, dar cu voce de general: „Ceaiul nu e fierbinte, baia n-ai curățat-o bine, vasele sunt unsuroase…” Așa i-a început cariera.
Dar Lenuța rămânea Lenuța. Se îndupleca, refăcea totul, în loc să plece cu ușa trântită. Cine angajează străini? Pentru babe singure ce varsă amărăciunea pe alții. Tocmai pe aștia o trimiteau agenția, mirându-se că după ea nu veneau plângeri.
În ziua când întârziase, n-au certat-o. Au trimis-o urgent la o femeie bolnavă la pat. Asistenta precedentă dăduse bir cu fugiții. Când Lenuța a intrat, a rămas șocată. Cum poți lăsa o casă în halul ăsta când stăpâna nu poate verifica? Eugenia Lavric a tresărit când fata i-a schimbat cu grijă așternuturile murdare, a îmbrăcat-o într-o cămașă proaspătă și i-a pansat escara. Apoi a zâmbit, ascultând cum Lenuța alerga prin casă – vase zornăind, mopul pocnind. Când tot strălucea și mirosul de ciorbă umplea aerul, Lenuța s-a oprit. I-a adus bătrânei o farfurie cu supă de pui și găluște, pe un tăvișor.
— M-am gândit când am aruncat gunoiul că v-ar prinde bine ceva făcut în casă. Pe aici numai pungi de la mâncări gata. Mâncați, apoi spăl vasele și plec. Astăzi n-am alte programări.
Eugenia a savurat supa și a rugat-o să stea. Voi
