Și de ce ai venit la mine, mamă? Ai ajutat-o toată viața pe Nadia, acuma mergi la ea să-ți dea o mână de ajutor! îmi aruncă fiul meu, Vitalie, cu o privire mai rece ca o salată de sfeclă ținută la frigider. Nici măcar nu m-a invitat să intru în casă, țipa la mine de pe prag, de parcă aș fi vreo colindătoare rătăcită pe la poarta lui.
Dragul mamei, chiar așa? Nici măcar în ogradă nu mă mai lași? am întrebat pe jumate supărată, pe jumate cu ochii în lacrimi.
Vitalie deja se pregătea să-mi trântească ușa în nas, dar, slavă Domnului, s-a auzit glasul nurorii mele.
Vitalie, cu cine mai stai la taclale acolo? ieși Marta, ușor mirată, pe hol, cu papucii pe dos.
Vai de mine, mamă, dumneavoastră sunteți? Ce tot stați pe frig? Poftiți în casă! m-a invitat Marta, de parcă tocmai am nimerit la vreo rudă bună.
Vitalie a ridicat din umeri și-a dispărut, iar eu ce m-am bucurat că noră-mea mi-a deschis ușa, căci aveam ceva serios de vorbit.
Recunosc, în fața băiatului chiar eram datoare, dar ce folos, doar acum mi-am dat seama cu adevărat. Am doi copii: pe Vitalie și pe Nadia. Și, ce să vezi, pe Nadia am ținut-o ca-n palmă, iar de fiu… m-am luat cu viața și mai mult l-am avut pe post de decor.
Credeam că Vitalie n-are nevoie de nimic, că e priceput, descurcăreț, nu ca soră-sa, mereu cu mâna întinsă. Dar uite că nu era chiar așa, că nici el nu s-a descurcat singur, doar că s-a încăpățânat și și-a făcut un scop să-mi arate că el poate și fără sprijinul meu și fără bănuții tăi de la Roma.
Că bani, Doamne ajută, am avut! Olteancă muncitoare, stam deja de 20 de ani prin străini, dar numai fiică-mea vedea de la mine vreun leu, de-mi venea să-mi dau cu capul de perete, atât de prostă m-am dovedit. Nadia, pe lângă că nu mi-a mulțumit niciodată, la greu m-a lăsat baltă, ca pe-o haină uzată.
Am plecat la Roma când Vitalie avea 18 ani, iar Nadia 16. Copiii i-am lăsat mamei mele bătrâne, bărbatul apă de ploaie, plecase demult. Trăiam dintr-un salariu de femeie la CAP, atât de săraci, că Italia îmi părea singurul colac de salvare.
Din primii euro, din banii aceia strânși cu trudă, am renovat casa mamă-mea era toată un zâmbet când le-a văzut: baie, apă la robinet, miracol pentru satul nostru.
Apoi, Nadia mi-a zis că vrea să se mărite. Ce să fac? M-am gândit că la 19 ani e cam devreme, dar nu i-am stat în cale. Ginerică era băiat de prin sat de pe lângă Fălești, dar tot la noi s-au mutat după nuntă.
N-au mers de la început, Vitalie cu ginerele se certau mai tare ca două babe la piață, așa că băiatul și-a luat nevastă și a plecat pe drumul lui. Marta, fata asta, sărmană, crescută la orfelinat, fără niciun sprijin, a primit de la stat o cameră la cămin, și acolo s-au așezat amândoi.
Nadia a tăiat în carne vie: Mamă, că eu am rămas acasă, mie să-mi trimiți tot! hotărâse ea. Vitalie? Tăcea, muncea pe unde apuca, și-și vedea de ale lui.
Toți banii strânși de mine ajungeau la Nadia, iar ea îi topea după bunul plac. Descurcăreață! Băiatul nici nu pomenea de bani și parcă totul era în ordine.
Pe urmă viața s-a pus pe glume mai proaste cu mine: mama a plecat la Domnul și Nadia mi-a spus că divorțează. Era sigură pe ea ca la licitație.
Și-acum ce-o să faci tu, fată? am întrebat-o.
Vin cu tine la Roma! răspunde ea de parcă era excursie la mare.
Am plecat amândouă, dar munca grea nu i-a plăcut. Ea făcea curățenie, banii i se duceau pe chirie și mâncare, iar eu, care dormeam la bătrânica unde munceam, nu cheltuiam nimic. Din salariul meu de 1000 de euro, Nadia își găsea mereu motive să-i ia pe toți ba să cumpărăm un apartament în Italia, ba să vindem casa din sat.
Ea nu mai voia înapoi acasă și, cu vorba ei gâdilată, m-a convins să vindem casa că, vezi Doamne, uite-așa vom strânge pentru locuință la Roma.
Banii n-au ajuns, evident. După ce-am vândut ograda, Nadia era gata să ia și credit, dar s-a recăsătorit și soțul ei a mai pus diferența pentru o garsonieră modestă, unde s-au mutat. Eu, cât am lucrat, n-am mai analizat viitorul, dar a venit și ziua în care m-am îmbolnăvit și n-am mai putut lucra.
Când m-am dus la Nadia să cer ajutor, a dat din umeri: Mamă, ne e strâmt, mai bine te faci bine și te întorci la serviciu! clar, scurt și la obiect.
N-am mai tras de ea, am venit acasă, dar ce să vezi, acasă nu mai era, că vânduserăm gospodăria! Mai am un pogon de pământ aproape un hectar la marginea satului, dar, vorba aia, ori îl vindem, ori ne apucăm să construim acolo, cu ce bani însă?
De-aia am venit la fiu-meu, să-l rog să mă ajute să vând terenul. El supărat foc pe mine, abia dacă scotea o vorbă. Dar noră-mea, Marta, nu doar că m-a primit în casă, dar mi-a și venit cu soluția:
Mamă, și noi cu Vitalie tot pământ căutăm, vrem să ne ridicăm casa noastră. Dacă sunteți de acord, acolo începem construcția, și când vom termina, locuiți cu noi, zice ea veselă, cu ochii sclipind.
Vitalie o mai bombăne puțin, dar spre seară uita supărarea la urma urmei, sângele apă nu se face. Marta m-a omenit cu cină, mi-a așternut pat, și din zori mă lua de mână la doctori.
Marta, da de ce faci toate astea pentru mine? o întreb eu cu miez de seară.
Pentru că eu n-am avut niciodată o mamă. Acum am, mi-a zâmbit ea.
Și uite-așa, dragă lume, fata mea mi-a întors spatele, dar noră-mea m-a primit ca pe sângele ei. Viața în stil balcanic.
