Dar de ce ai venit la mine, mamă? Toată viața ai ajutat-o doar pe Doina, acum du-te la ea să-ți rezolve problemele! mi-a spus fiul meu. Cătălin nici nu m-a invitat să intru în casă, vorbea cu mine la ușă, cu glasul rece și ochii străini.
Dragul mamei, chiar nu mă lași să trec pragul casei tale? n-am mai rezistat și-am izbucnit în plâns.
Fiul meu deja voia să-mi închidă ușa în nas, dar atunci s-a auzit glasul nurorii.
Cătăline, cu cine vorbești acolo? a strigat Maria, ieșind din hol.
Mamă, dumneavoastră sunteți? a zis ea mirată. Dar de ce stați afară în frig? Intrați în casă!
Cătălin a ridicat din umeri, s-a întors și a plecat, iar eu am început să mă descalț în hol, bucuroasă că măcar nora m-a invitat la ei, pentru că oricum aveam o vorbă serioasă de spus.
Da, recunosc, am greșit față de băiatul meu, dar abia acum am înțeles cu adevărat. Am doi copii: pe fiul Cătălin și pe fiica Doina. Și așa s-a întâmplat că întreaga viață i-am sărit în ajutor Doinei, iar pe Cătălin l-am neglijat.
Mi se părea mereu că el se descurcă singur, nu are nevoie de mine, dar s-a dovedit că nu era deloc așa. Tot ce a obținut a vrut să-mi arate că se poate descurca fără sprijinul și banii mei.
Adevărul e că aveam bani, pentru că eram plecată de 20 de ani la lucru peste hotare, dar toți banii i-am trimis doar fiicei mele, lucru pe care acum îl regret amarnic. Doina nu doar că nu a apreciat, dar atunci când mi-a fost cel mai greu, ea pur și simplu m-a lăsat baltă.
Am plecat în Italia când Cătălin avea 18 ani, iar Doina 16. Copiii au rămas cu mama mea, căci bărbatul mă părăsise demult. Trăiam cu toții greu, așa că străinătatea mi s-a părut singura salvare.
Cu primele euro câștigate în Italia, am început să repar casa noastră din sat la Orhei. Mama s-a bucurat enorm că, în sfârșit, am adus apă și grup sanitar în casă.
Apoi, la 19 ani, Doina mi-a spus că se mărită. Chiar dacă mi se părea că e devreme, n-am împiedicat-o. Ginerele era băiat din sat, și proaspeții însurăței s-au mutat la noi acasă.
Cătălin însă nu s-a împăcat deloc cu ginerele, așa că și-a luat și el fata și a plecat. Nora mea, Maria, a crescut la casa de copii, foarte săracă. Statul i-a dat o cameră la cămin în Chișinău, acolo s-au și mutat.
Fiica mea a decis simplu cui să trimit banii din Italia:
Mama, dacă eu am rămas acasă, totul trebuie să-mi rămână mie! a declarat Doina.
Cătălin nu a zis niciodată nimic de bani și pentru mine totul era firesc: trimiteam toți leii Doinei, și ea făcea ce voia cu ei. Fiul își vedea și el de treabă și-și întreținea familia cum putea.
Apoi lucrurile s-au complicat. A murit mama mea, iar la scurt timp, Doina și-a anunțat divorțul. Ea mereu a fost ambițioasă și, dacă și-a pus ceva în cap, nu mai renunța.
Și ce ai să faci acum? am întrebat-o.
Vin cu tine în Italia, a zis Doina hotărâtă.
Am plecat împreună, dar Doina nu voia să muncească prea mult, se ducea la curățenie, și tot ce câștiga dădea pe chirie și mâncare.
Eu, că am lucrat la o familie, nu am cheltuit nimic pe cazare sau masă. Salariul de 1.000 de euro îl lua Doina visa să cumpere locuință în Italia.
Fiica mea nu mai voia să revină acasă, așa că m-a convins că trebuie să vindem casa din Orhei, ca să putem lua ceva în Italia.
Bineînțeles, nu ne-au ajuns banii. Am vândut casa, am mai adunat ceva, iar Doina deja voia să facă credit pentru restul, când s-a recăsătorit rapid, iar soțul ei a achitat diferența. Astfel s-au mutat la ei.
Eu, cât am avut putere să muncesc, nu m-am gândit la ce va fi după, dar n-ar fi trebuit să las totul la voia întâmplării. Recent însă, am început să bolesc și nu mai pot munci. Am rugat-o pe Doina să mă primească, așa cum stabilisem, dar ea mi-a spus că nu are loc pentru mine și să-mi văd de sănătate și să mă întorc la lucru.
M-a durut, așa că m-am întors acasă dar acasă nu mai e, pentru că-l vândusem. Mai am doar o bucată mare de pământ în sat, aproape un hectar, dar eu nu am cu ce construi și nici bani de pe el nu pot scoate.
De asta am ales să merg la fiul meu, să-l rog să mă ajute cu vânzarea terenului, deși nici nu știam ce voi face apoi.
Cătălin era atât de supărat pe mine, încât nici nu voia să stea de vorbă, doar nora m-a primit cu inima largă și chiar mi-a găsit o soluție.
Mamă, oricum căutăm teren ca să construim. Dacă vreți, începem construcția pe pământul dumneavoastră, și, când terminăm, locuiți cu noi, mi-a spus Maria.
Cătălin, deși a boscorodit puțin, i-a plăcut ideea nevestei, iar până seara a uitat că era supărat pe mine.
Maria nu m-a lăsat să plec, m-a pus la masă, mi-a pregătit pat, și dimineața a zis că mergem la doctor.
De ce făcuți totul asta pentru mine? am întrebat-o.
Pentru că eu nu am avut niciodată mamă, iar acum am, mi-a zâmbit cu drag.
Așa mi-a fost dat fiica de sânge m-a uitat, dar nora a avut grijă de mine.
