Dărâmați cocioaba!, urla afaceristul, fără să știe că de casă deja se apropia un ofițer de trupele speciale.
Ilie nu-i avea drag de noiembrie. În noiembrie noroiul sub picioare se face cleios, ca smoala, iar cerul coboară atât de jos, încât atinge vârfurile plopilor de după casa babii. Autocarul l-a lăsat la răscruce, l-a acoperit cu un nor gros de aburi, apoi s-a pierdut pe șoseaua scufundată în ceață.
Până-n sat mai erau vreo kilometrul jumătate pe jos. Rucsacul apăsa cuminte pe umeri acolo erau bunătățile: un șal pufos, o cutie de bomboane Bucuria, de astea îi plăceau bătrânei Nina, și o cutie cu cafea proaspătă, tare. Ilie n-o anunțase. Voia să-i vadă ochii, când deschide poarta șubrede. Trei ani pe contract la armată, răni grele, stat prin spitale. Era sfârșit. Îi trebuia liniște, trosnet de lemn în sobă și bunătăți scoase din cuptor de mâinile babii.
Dar liniște nu era.
Chiar la intrarea pe strada Salcâmilor, Ilie a auzit vuiet greu, apăsat un motor diesel la relanti, ritmat, puternic. A grăbit pasul, sărind peste bălțile ce păreau fără fund. Gardul vopsit de el acum patru ani, verde ca iarba de mai, zăcea pe jos, un panou rupt de-a latul.
În poarta larg deschisă, trona un jeep negru, lucios. Lângă el, doi bărbați masivi în geci de piele, scuipau coji de semințe direct în noroaia galbenă, cu aceeași lene cu care schimbau priviri. Un pic mai departe, lângă treptele din lemn, un tip îmbrăcat într-un palton bej, ca lâna netoarsă, stătea aplecat peste o siluetă mică, adunată în haina jerpelită a bătrânei.
Tu, babă, ți-ai pierdut mințile de tot? vocea businessmanului suna ca o sfoară prea întinsă. Ți-am dat o săptămână! O săptămână ți-am spus! Țin utilajele pe loc, investitorii se impacientează!
Măi dragă, da unde să mă duc?… bătrâna Nina se clătina din voce, abia reținând plânsul. Vine iarna Aici mi-e bărbatul, aici am gospodăria
La azil te duci! a zbierat bărbatul, lovind cu vârful pantofului lăcuit o găleată veche, care s-a rostogolit zgomotos. Dărâmați cocioaba! a urlat el către cei care molfăiau semințe. Dacă binele nu-l înțelege, poate pricepe altfel!
Unul dintre asociați a zâmbit batjocoritor și a făcut un pas înainte.
Ilie n-a strigat. Nici n-a fugit. A pășit în curte, așa cum îl învățaseră ani de zile. Rucsacul a alunecat tăcut în iarba jilavă.
Băiatul în geacă l-a zărit abia când mai erau doi pași între ei.
Bă, tu cine a apucat să îngaime, dar nu a mai avut timp de final.
Ilie a făcut un pas scurt. O mișcare: precisă, rapidă, ca o halbă de sticlă la spate. Celălalt s-a prăbușit, gâfâind după aer. Al doilea ar fi vrut să intervină, dar privirea lui Ilie l-a lipit pe loc.
În ochii oaspetelui nu era mânie. Ci o oboseală de gheață, moartă, de om care-a văzut destule.
Pe loc, a șoptit Ilie.
Bărbatul cu paltonul s-a întors brusc, cu chipul lucios, tras de spaima neînțelegerii.
Dar tu cine ești? De unde ai ieșit?
Ilie s-a oprit la baba lui. Ea îl privea de jos în sus, strângându-și palmele la piept, necrezându-și ochilor.
Ilieșor… a răsuflat. Ești viu
A încercat s-o cuprindă. Era mai firavă ca niciodată, mirosea a picături de valeriană și lână veche.
Viu, bu. Intră în casă, punem apa la ceai.
Auzi, Rambo! bărbatul cu palton scuipa cuvinte și stropi. Cu cine te iei tu de piept, băiete? Eu sunt Eduard Crăciun! Ținutul ăsta e al meu! Ai să plătești pentru cherestegii mei!
Ilie s-a întors încet și a pășit către Crăciun, aproape atingându-l. Crăciun era mai înalt, dar a făcut un pas în spate, simțind o primejdie pe care mintea n-o putea măsura.
Ascultă bine, Edy, vocea abia vibra. Îți iei marionetele. Intri în jeep. Peste un minut, dacă mai miroase aerul a aftershave-ul tău, nu răspund de faptele mele.
Crăciun s-a îmbujorat subit.
Vrei să mă ameninți, băiatu? Mâine venim cu tot cu utilaje, vă fac una cu pământul pe toți!
A chemat din mână echipa și s-a grăbit spre mașină. Cel prăbușit se ținea încă greu pe picioare. Jeepul a hârâit, a săpat brazde adânci în straturile cu crizanteme de lângă scară, și a dispărut în zgomot.
În casă era cald, dar căldura nu ținea de sigură. Pe masă se răcise cartof prăjit. Nina se agita, scotea murături, ciuperci, varză acră, dar-i tremurau mâinile rău de tot furculița lovea farfuria.
Au apărut de-o lună, ofta, privind spre stradă. Umbla cu zâmbete. Voiau să cumpere pământul pe nimic. Pe urmă a venit Crăciun. A spus că ridică resort de bogați aici, la râu.
Mulți au acceptat? Ilie sorbea ceai, dulce, tare, ca-n copilărie.
Mai toată ulița, a dat din cap bătrâna. La Petre a dispărut vaca, au găsit-o în pădure… la bejenie. La Semei casa a luat foc peste noapte și Toți s-au speriat, Ilie. Crăciun are frate la primărie. Nepot la poliție. Unde să ne ținem, noi bătrânii, cu d-ăștia?
Ilie asculta și simțea cum în el se strânge un arc vechi. Genul ăsta de oameni nu se opresc. Dacă Crăciun promisese că vine mâine, avea să vină. Și nu singur.
Actele casei unde-s, bu?
În lada din bufet. Totul e în regulă, băiatule.
Bine. Te culci. Azi e rândul meu să veghez.
Noaptea, somnul fuge de tot. Ilie a mers de jur-împrejur. Gardul o glumă veche. În spatele casei pădurea, poți să intri pe furiș. Casa bătrânească, de lemn uscat, ar prinde repede aripi de flăcări.
A ieșit pe prispă, și-a aprins o țigară. Semnalul la telefon prost, s-a cățărat pe pod, pe lut. A format numărul.
Da? vocea de la celălalt capăt era veselă, deși era trei dimineața.
Sashu, salut. Ilie Liniștitul la telefon.
Ilie! Frate! Te credeam tot la recuperare.
Sunt în Mălineni, la bunica. Aici urât tare. Un șef local a scăpat boii pe câmp. Vine mâine cu utilaj și bandă să dărâme casa. Face ce vrea, are spate la poliție.
Câți erau azi?
Trei pe zi. Mâine vine cu mai mulți. Pe lege, nu poți face nimic.
Trimite poziția. Noi suntem aproape de Iași, până la ziuă ajungem.
Sashu, atenție. Fără scene.
Stai liniștit! Suntem băieți politicoși
Ilie a coborât în tăcere. Mai era puțin de ziuă.
Dimineața s-a dovedit gri, înțepătoare. Ceața acoperea valea și ascundea apa Bârladului. Ilie stătea pe prispă, curățând cu briceagul un măr. Pe babă o convinsese să nu iasă din odaie.
Au apărut la fix la nouă. Crăciun nu mințea.
Întâi s-a auzit vuietul, apoi din ceață a ieșit un buldozer galben, cu cupa ca viziera coborâtă, urmat de două jeep-uri negre și un microbuz.
Lumea s-a oprit la poartă.
Crăciun a ieșit primul. Într-o scurtă geacă, azi. Lângă el, un bărbat masiv, cu un semn pe obraz evident, șeful gărzilor. Din microbuz, s-au revărsat oameni: vreo doisprezece. De tot felul: treninguri, haine militare, bâte și țevi în mâini.
Ei, apărătorule? zâmbea larg Crăciun. Ți-ai făcut bagajele sau ai nevoie de ajutor?
Ilie s-a ridicat. A mușcat din măr.
Ți-am zis de ieri, Edy. N-ai auzit?
Dărâmați gardul! a urlat Crăciun spre buldozerist. Iar pe tupeist, educați-l!
Buldozerul a scrâșnit, scoțând fum dens, și și-a încordat șenilele. Mulțimea cu bâte a pășit spre poartă. Ilie a rămas pe prispă. Singur. Într-o vestă groasă, tricotată de mâna babii.
Mercenarii au intrat curajoși. Simțeau puterea erau mulți, aveau arme, aveau bani și spate.
Băiete, mai bine culcă-te singur, zâmbi urât cel cu semnul pe obraz. S-ar putea să scapi nevătămat.
Chiar atunci, de la capătul străzii, dinspre pădure, s-a auzit vuiet altfel nu răcnitul buldozerului, ci râsul aspru de motor.
Toți s-au întors.
Două Dacii Duster săltau prin bălți, stropeau glod și au făcut zid de mașini în dreptul porții Crăciunului.
Ușile s-au deschis.
Șapte bărbați, cuminți, fără să strige. S-au aşezat la linie. Băieți tari, trecuți de treizeci de ani, cu priviri limpezi, fără ego gol. Haine de munte, bocanci de armată. Stăteau umăr la umăr, ca niște stejari vechi.
Sasha mic de stat, cu păr arămiu și un zâmbet șugubăț a pășit primul.
Bună ziua, domni turiști! Ce petrecere avem aici? N-ați dat anunț la lume?
Crăciun a prins a tremura. Simțea el că i-a zburat norocul.
Asta-i proprietate privată! Facem treabă… voi ce căutați?
Noi? Sasha zâmbi larg. Suntem asociația Ajută bătrânii la lemne. Dar voi, se pare, tulburați ordinea.
Dați-i la o parte! urla Crăciun, scăpând stăpânirea de sine. Afară cu toții!
Dandana a pornit.
S-a dat luptă scurtă, seacă, de nici două minute.
Camarazii lui Ilie lucrau sec, fără grabă, fără răutate. Orice adversar era dezarmat cu propria lui iuțeală. Fără circ.
Cel cu semnul pe obraz a ridicat țeava spre Sasha. Acesta a făcut un pas, l-a prins de încheietură, și l-a pus ușor la pământ blocat, neputincios.
Culcați-vă jos! a tunat unul. A fost atât de tare, că și buldozeristul a tăcut și a ridicat mâinile.
După nici două minute, grupul lui Crăciun era întins în noroi, abia conștient. Crăciun stătea rezemat de mașină, alb ca varul. Ilie s-a apropiat.
Edy, scoate telefonul.
D-d-dar pentru ce? gângurea Crăciun, rătăcit.
Ia și citește știrile. Regional.
Crăciun, cu mâini tremurânde, și-a căutat smartphone-ul.
Sasha s-a strecurat în spatele lui și a tras cu ochiul.
Uite, deja au postat. Rapizi de tot!
Pe ecran sclipea titlul: Legea încălcată în Mălineni: afaceristul Crăciun și administrația locală hărțuiesc pensionarii. Probe VIDEO.
Sub titlul secvențe: Crăciun lovind găleata, amenințând baba, urlând să-i fie dărâmată casa.
Edy, am prieteni care nu doar trag la sală. Am unul la televiziuni, iubește poveștile astea. Filmulețul a ajuns deja la Inspectoratul Județean. Și la cabinetul președintelui Consiliului Județean.
Telefonul a căzut în glodul greu.
Putem vorbi? a bâiguit Crăciun. Plătesc! Cât vrei!
Negociem, a dat din cap Ilie. Acum iei oamenii, utilajul și pleci. Dacă bunica sau vecinii mei pățesc ceva nici buldozerele n-o să te scoată de sub rădăcini.
Crăciun dădea din cap mereu, ca o păpușă stricată.
Peste o oră a venit poliția. Nu cea locală, ci o trupă trimisă de la municipiu, după ce președintele județului a văzut scandalul în știri. Echipa lui Crăciun a fost urcată în dube, fără cuvinte.
Seara, casa Ninei era plină.
Masa trasă în mijloc, miros de carne, murături și fum de sobă caldă. Sasha povestea de-ale lui, băieții râdeau, Ilie turna ceai, baba Nina împărțea cu mâna caldă plăcinte cu cartofi.
Mulțumesc, copii dragi, ofta, cu ochii în lacrimi. Fără voi…
Hai, doamna Nina, își făcea vânt Sasha, de mult voiam un sejur la țară. Aer aveți cât pentru două vieți!
Când s-a lăsat noaptea, au ieșit în tindă. Ceața dispăruse, cerul era plin de stele aspre de noiembrie.
Tu ce faci mai departe? întrebă Sasha, fumând.
Ilie privea ograda, gardul strâmb, gata să-l repare mâine.
Rămân. Acoperișul trebuie schimbat, poate ridicăm și un șopron. Și merii…
Și cu merii?
Baba zice că nu s-au prins vechi. Trebuie puși alții. De Antoaneta.
Sasha a bătut pe umăr.
Muncă bună asta. Ce-i făcut cu rădăcini, rămâne!
A doua zi, prietenii s-au întors la Iași. Ilie a rămas în poartă privind după ei. Apoi s-a întors spre casă. Lumina din fereastră palpita, umbra babii se mișca aievea printre borcane.
A ridicat sapa. Pământul era rece, dar Ilie știa: dacă-i pui suflet, prinde orice răsad, chiar și-n noiembrie. Doar să aibă rădăcina puternică. Iar aici, rădăcinile n-aveau să cedeze nici în fața cuiva cu buldozer.
