Dar de ce e borcănelul ăsta, dragul mamei?
Fetița nici măcar nu s-a uitat la ea.
Ca să-i cumpăr tort bunicului el niciodată n-a avut unul.
A rostit cu o sinceritate atât de curată, încât gâtul mamei s-a strâns de emoție, cu mult înainte să priceapă cele auzite cu adevărat.
Pe masă, doar câțiva lei și câteva monezi aranjate cu grijă, ca niște comori răsfirate pe-o farfurioară veche. Nu banii au emoționat-o
Ci inima acestui copil, care nu știa încă adevărata valoare a lucrurilor, dar înțelegea deja recunoștința.
Bunicul avea să-și serbeze ziua într-o săptămână.
Om cu mâini crăpate de muncă, tăcut, învățat să ofere, să ia puțin și niciodata să nu aștepte nimic în schimb.
N-a cerut niciodată ceva.
Dar într-o după-amiază, poate mai mult râzând, a zis:
Eu n-am avut niciodată un tort făcut doar pentru mine
O glumă pentru adulți dar pentru copilă, vorbă a devenit menire.
De-atunci:
a strâns fiecare bănuț, nu-i mai cheltuia pe dulciuri după școală;
a vândut două desene, mândrie a sufletului ei;
și, seară de seară, mai punea o monedă în borcănelul care zăngănea a speranță.
Duminica aniversării a venit.
Pe masă un tort modest, cumpărat de la cofetăria din colț.
O lumânare pusă stângaci.
O copilă tremurând de emoție.
Și un bunic ce s-a topit într-o clipă.
N-a lăcrimat pentru gust.
Nici pentru măsură.
Nici pentru preț.
A plâns pentru că, pentru prima oară-n viață
cineva se gândise la el
cu-o dragoste neajutorată la chip,
dar nemărginită în inimă.
Căci, uneori, cel mai mare gest de iubire
într-o pușculiță prăfuită încapă.
Și dragostea adevărată vine, nu din prea-plin,
ci de la cine are puțin,
dar simte totul.
