Bona pentru fiu
Ea purta o pălărie, iar în brațe avea un cățel din rasa mops. Însă, ce era cel mai important era că atât femeia, cât și mopsul, la vederea lui Alexandru, zâmbiseră cu același zâmbet, sau asta i se păru lui.
Alexandru rămase uimit și zâmbi la rândul său.
— Câți ani are băiețelul nostru? – întrebă femeia în loc de salut.
— Pardon? – nu înțelese Alexandru.
— La telefon nu ați menționat vârsta fiului dumneavoastră.
— Are trei… Aproape patru…
— Perfect… — femeia puse cățelul jos. — Gruni, du-te și cunoaște locul.
Gruni, căzând comic pe lăbuțele ei, începu să exploreze noul apartament fără grabă.
— Dar Gruni… mușcă? – se neliniști Alexandru.
Însă din camera fiului se auzea deja râsul încântat al unui copil…
Așa cum stabiliseră, fix la ora nouă seara, Alexandru s-a întors acasă.
Deschizând ușa apartamentului cu cheia sa, a fost surprins de liniște. A pășit pe vârfuri în camera fiului, unde, la o lumină slabă, a văzut o priveliște stranie – Vanea dormea alături de cățelul Gruni, care se odihnea la picioarele lui.
— V-ați întors? – se auzi un șoaptă din spate.
Alexandru se întoarse.
— Așa cum am promis. Uite… — șopti și el, oferindu-i femeii niște bancnote. – Mulțumesc… Dar de ce doarme Vanea? De obicei nu adoarme înainte de zece.
— Pentru că s-a distrat de minune, — spuse femeia obosită. – Cu permisiunea dumneavoastră… — A mers la patul copilului, a luat pe brațe pe Gruni și a dus-o în hol.
— Permiteți să vă chem un taxi, — propuse Alexandru. – Din partea mea…
— Nu este nevoie… Încă nu am ieșit cu Gruni la plimbare înainte de culcare…
— E necesar! – zise ferm Alexandru. – Este vreme urâtă. Ajungeți acasă, plimbați-vă cât doriți acolo.
Ea cedă și îi spuse adresa, el sună operatorul și, auzind suma, o completă pentru femeie.
— Mulțumesc… — zise bona, făcând un gest de plecare. – Voi aștepta mașina afară.
După ce ea plecă, Alexandru își aminti că uitase să se prezinte. Intrând în baie, observă cu surprindere că pe suportul de uscat erau întinse hainele copilului, spălate de bonă – un morman întreg de lucruri.
„Asta mai lipsea! Așa ceva nu era prevăzut!” — gândi el cu supărare. Dar, când intra în bucătărie, furia îi crescuse și mai mult. Pe aragaz era o cratiță, pe care era lipită o notiță: „Mic dejun pentru Vanea!”
Deodată, în mintea lui Alexandru îi răsări fraza surorii sale, legată de dorința ei de a-i aranja o căsătorie, și decise că nu o va mai chema niciodată pe acea bonă.
Următoarea dimineață începu cu Vanea sărind în patul lui.
— Tată, când vine tanti Lyuba? — strigă vesel fiul.
— Ce tanti Lyuba? — murmură nemulțumit Alexandru. – Vanea, lasă-mă să mai dorm.
— Ei bine, tanti Lyuba. Bona. Cea care a venit ieri.
Somnul se risipise instantaneu.
— Nu va mai veni! – zise ferm către fiul său. – Niciodată.
— Tată… – Uimirea se citi în ochii lui Vanea, și Alexandru chiar se sperie puțin. – Dar Gruni? Nici ea nu mai vine?
— Nu… — răspunse Alexandru încet, apoi realizând situația, își îmbrățișă copilul. – Vrei să îți cumpăr un cățel? Astăzi chiar! Un cățeluș mic!
Vanea, pentru un motiv necunoscut, se desprinse din îmbrățișarea tatălui său și se retrase în camera lui.
Au luat micul-dejun în tăcere. Fiul privea absent.
— Hai, Vanea, ce e cu tine?… – îi vorbi Alexandru cu blândețe. – Ce vezi tu la această Gruni? Am trăit fără ea, și vom trăi mai departe. Cine îți este mai drag, eu sau un cățel?
— Tu, — răspunse copilul cu o voce moartă, se ridică și plecă în camera sa.
Apetitul lui Alexandru dispăruse. Se apropie încet de ușa camerei copilului și ascultă atent. Din spatele ușii se auzea plânsul ușor al copilului.
Alexandru mergea din nou în bucătărie, reflectând, și apucă mobilul, formând numărul bonei.
Telefonul suna mult fără răspuns, apoi se auzi o voce stinsă:
— Vă ascult…
— Sunt tatăl lui Vanea, băiatul de ieri, — începu Alexandru, dar, brusc, în conversație interveni o voce masculină, îmbibată de alcool:
— Cine te sună?! – Și Alexandru auzi o serie de cuvinte triviale.
— Ce se întâmplă acolo?.. – întrebă el îngrijorat. — Cine este acela?
— Nimic… — răspunse bona cu o voce tristă… — A venit fostul meu soț, nu vrea să se liniștească… Scuzați-mă… Vă sun eu înapoi…
— Te sun eu! – zbieră imediat vocea beată.
Apoi se auzi un lătrat isteric de câine, un țipăt de femeie și un scheunat prelung, îndurerat al lui Gruni.
Conexiunea se întrerupse. Alexandru simți că inima îi bătea dintr-un motiv necunoscut. În casa “femeii cu cățelul” se întâmpla evident ceva groaznic.
Adrresa bonei îi veni repede în minte, adresa la care chemaseră taxiul ieri. Numărul apartamentului nu-l știa, dar ceva trebuia să facă…
Spunându-i copilului: „Mă întorc repede”, Alexandru se îndreptă spre ieșire. Într-un minut era deja în mașină, iar în cincisprezece minute ajunse în fața blocului.
— Bunică, — îi spuse rapid primei bătrâne întâlnite. — În blocul dumneavoastră locuiește o doamnă cu un cățel. Cu o pălărie. Ne puteți spune la ce apartament?
Câteva minute mai târziu, Alexandru se afla la etajul cinci, în fața unei uși de unde încă se auzea o voce isterică masculină.
Alexandru apăsă pe sonerie și nu ridică degetul până când ușa nu se deschise, arătând o figură masculină.
— Cine ești? – întrebă figura cu obrăznicie și, imediat, căzu la un pumn bine țintit…
Alexandru, încordându-se să-și rețină furia, așteptă răbdător ca tipul, ștergându-și sângele de pe față, să se ridice singur de pe pardoseala holului.
— Mai vii aici, te arunc pe fereastră. Acum – ieși afară. — Alexandru îi arătă cu mâna către ușă. — Și să nu te urnească s-o mai faci…
Fostul soț dispăru. Alexandru intră în camera întunecată. Bona stătea într-un fotoliu și plângea încet, la fel ca și Vanea, ținând strâns cățelul.
Inima lui Alexandru se strânse de durere.
— Sunteți bine? – îi adresă lui bona. Văzând-o privindu-l confuz, adăugă: — Vreau să întreb, cățelul dumneavoastră este bine? Am auzit cum scheuna…
— E bine, — aprobă ea, extenuată. Apoi șopti: — Cât îl urăsc…
— Nu va mai veni. Vă promit.
— Va veni… — spuse ea cu disperare. — Nu îl cunoașteți…
— Și dumneavoastră nu mă cunoașteți! – îi zâmbi el, se apropie și îi luă pe Gruni care tremura, mângâind-o stângaci. – Ce blândă la atingere… De aceea Vanea o adoră… Hai, Lyuba…
— Ce? – nu înțelese ea. — Unde?
— La Vanea, unde altundeva… El și Gruni vă așteaptă. Cu nerăbdare.
— Glumiți?.. — Îl privi ea atent.
— Nu… Nu glumesc… — răspunse Alexandru, privindu-o în ochi. Nici el nu înțelegea ce se întâmpla cu el, dar știa cu siguranță că face ceea ce trebuie.
— Nu aveți voie să rămâneți aici. În plus… micul dejun pe care l-ați pregătit pentru Vanea, refuză să-l mănânce fără dumneavoastră…
Alexandru, cu Gruni în brațe, se întoarse și mergea către ușă.
— Urmați-mă, Lyuba. Apropo, eu sunt Alexandru. Vă aștept la mașină.
— Bine… — zise ea, fără să se ridice. — Îmi pun gândurile în ordine… Și voi veni…
