Iată povestea adaptată conform instrucțiunilor:
Dădaca pentru fiu
Ea purta o pălărie și ținea în brațe un cățeluș din rasa mops. Dar cel mai fascinant lucru era că atât femeia, cât și mopsul, când l-au văzut pe Alexandru, au zâmbit cu aceeași expresie, sau cel puțin așa i s-a părut lui.
Alexandru s-a simțit puțin jenat și le-a zâmbit înapoi.
— Câți ani are copilul nostru? — a întrebat femeia în loc de salut.
— Ce? — se miră Alexandru.
— Când am vorbit la telefon, nu mi-ați spus vârsta băiatului.
— Are trei… Aproape patru…
— Perfect…— femeia a lăsat mopsul pe podea. — Gruni, du-te și fă cunoștință.
Gruni, legănându-se amuzant pe piciorușele sale, s-a îndreptat încet să exploreze noul apartament.
— Dar el… ea… Gruni al dumneavoastră mușcă? — s-a îngrijorat Alexandru.
Însă, deja din camera fiului său se auzea cum chicotește fericit un copil…
Așa cum stabiliseră, exact la ora nouă seara Alexandru a revenit acasă.
Folosindu-și cheile, a deschis ușa apartamentului și a rămas surprins de liniște. Pășind pe vârfuri în camera fiului său, la lumina slabă a văzut o scenă ciudată – Ivan, cumva, dormea, iar la picioarele lui dormea cățelușa Gruni.
— Ați venit? — s-a auzit o șoaptă în spate.
Alexandru s-a întors.
— Așa cum am promis. Uite… — a șoptit el, înmânând femeii niște bancnote. — Mulțumesc… Dar de ce doarme Ivan? Înainte de zece nu adormea de obicei.
— Pentru că s-a simțit minunat — a spus obosită femeia. — Cu permisiunea dumneavoastră… — Ea s-a îndreptat spre patul copilului, a luat-o pe Gruni în brațe și a dus-o în hol.
— Dați-mi voie să chem un taxi, — a sugerat Alexandru. — Pe cheltuiala mea…
— Nu trebuie… Noi și Gruni încă nu am ieșit la plimbare înainte de culcare…
— Trebuie! — a spus ferm Alexandru. — Vremea e dezastruoasă. Ajungeți acasă, acolo vă plimbați cât doriți.
Ea a cedat, i-a spus adresa, el a sunat la dispecerat și, aflând suma comenzii, i-a dat femeii bani în plus.
— Mulțumesc… — a încuviințat dădaca. — Aștept mașina afară.
După ce ea a plecat, Alexandru și-a dat seama că a uitat să facă cunoștință cu ea. S-a îndreptat spre baie și, spre surprinderea lui, a descoperit că pe uscător era agățat un rând de haine de copil, spălate de dădacă – o grămadă întreagă de lucruri.
„Încă și asta mai lipsea! Așa nu am convenit!” — a gândit el cu enervare. Dar când a intrat în bucătărie, nervii i-au cedat și mai mult. Pe aragaz era o cratiță cu o notiță: „Mic dejun pentru Ivan!”
Mintea lui Alexandru a fost asaltată de gândul spus de sora sa despre dorința ei de a-l căsători, și a decis să nu mai cheme acea dădacă niciodată.
Dimineața următoare a început cu Ivan sărind în patul lui.
— Tati, când vine tanti Luba? — a întrebat vesel fiul.
— Care tanti Luba? — mormăi Alexandru neplăcut surprins. — Vania, lasă-mă să dorm.
— Ei, tanti Luba. Dădaca. Cea care a fost ieri.
Somnul i-a dispărut instantaneu.
— Ea nu va mai veni! — a spus el ferm fiului său. — Niciodată.
— Tati… — O privire înspăimântată a apărut în ochii lui Ivan, iar Alexandru s-a speriat puțin. — Și Gruni? Nici ea nu va veni?
— Nu…— a răspuns Alexandru încet, apoi și-a revenit și și-a îmbrățișat fiul. — Vrei să îți cumpăr eu un cățeluș? Astăzi! Un cățel mic de tot!
Dar Ivan, fără motiv aparent, s-a desprins din brațele tatălui și s-a retras în camera lui.
Au mâncat micul dejun în tăcere. Fiul privea absent în gol.
— Haide, Ivan, de ce te ofensezi? — spuse Alexandru cu blândețe. — Ce ai găsit la Gruni aia? Am trăit și fără ea și o să mai trăim. Cine e mai important pentru tine, eu sau un cățeluș?
— Tu, — a răspuns fiul cu un glas stins, s-a ridicat și s-a dus în camera lui.
Alexandrului i-a pierit pofta de mâncare. S-a apropiat încet de ușa închisă a camerei fiului său și a tras cu urechea. Dinăuntru se auzea plânsetul slab al unui copil.
Alexandru a intrat din nou în bucătărie, a reflectat puțin, a luat telefonul mobil și a format numărul dădacei.
La celălalt capăt al firului nu răspundea nimeni mult timp, apoi se auzi o voce slabă:
— Vă ascult…
— Vă sună tatăl lui Ivan, știți, băiețelul de ieri, — a început Alexandru, dar, dintr-o dată, în conversație a intervenit o voce masculină, îmbibată de alcool:
— Cine îți tot dă telefoane?! – Și Alexandru a auzit cuvinte urâte.
— Ce se întâmplă la dumneavoastră?.. — a întrebat el cu îngrijorare. — Cine este acolo la dvs.?
— Nimic…— a răspuns cu teamă dădaca… — Fostul meu soț a venit, nu reușește să se liniștească… Scuzați-mă… O să vă sun înapoi eu…
— Te sun eu înapoi!.. — se auzi imediat încordat glasul bețivului.
Apoi se auzi lătrat isteric de câine, un țipăt de femeie și un scâncet lung și plin de jale al lui Gruni.
Conexiunea s-a întrerupt. Alexandru a simțit cum inima îi bate amețitor în piept. La „doamna cu cățelul” ceva oribil se întâmpla.
Adresa dădacei, la care chemase taxiul ieri, îi reveni în minte. Numărul apartamentului nu îl știa, dar trebuia să facă ceva…
Strigându-i fiului său: „Plecase puțin”, Alexandru se grăbi către ieșire. Într-un minut motorul mașinii sale duduia, iar în alte cincisprezece minute era la adresa dorită.
— Bunică, — se grăbi să întrebe el prima femeie în vârstă întâlnită. — La dvs. în bloc locuiește o doamnă cu un cățel. Cu pălărie. Nu știți care este apartamentul?
După câteva minute, Alexandru era deja la etajul cinci, în fața ușii de unde se auzea încă o voce masculină isterică și beată.
Alexandru apăsă cu degetul pe sonerie, și nu se opri până când ușa nu se deschise și în spatele ei nu apăru o figură masculină.
— Cine ești? – întrebă cu obrăznicie figura și imediat căzu după ce primi un pumn bine țintit…
Stăpânindu-și ură cu greu, Alexandru a așteptat răbdător până când individul, murdărindu-și fața cu sânge, nu se ridică singur de pe podea.
— Dacă mai vii o dată aici, te scot pe fereastră. Acum – afară. — Alexandru îi arătă cu mâna spre ușă. — Și nu îndrăzni să faci altfel…
Fostul soț dispăru. Alexandru intră în camera întunecoasă. Dădaca ședea pe un fotoliu și plângea încet, aproape ca Ivan, strângând în brațe cățelușa.
Inima lui Alexandru se strânse.
— Ești bine? — se adresă el dădacei. Văzând chipul ei confuz, clarifică: — Întreb de Gruni, e bine? Am auzit-o țipând…
— E bine, — aprobă dădaca obosită. Apoi șopti: — Cum îl urăsc…
— Nu va mai veni. Promit.
— Va veni…— spuse ea cu deznădejde. – Nu-l cunoașteți…
— Și dvs. nu mă cunoașteți pe mine! – El zâmbi, se apropie de ea, o luă pe Gruni tremurândă din brațele ei, o mângâie neîndemânatic. – Ce catifelată este… Acum înțeleg de ce Ivan este fascinat de ea… Haideți, Luba…
— Ce? – întrebă ea nedumerită. — Unde?
— La Ivan, unde altundeva… El și Gruni vă așteaptă. Foarte mult.
— Glumiți?.. — Se uită atent la el.
— Nu… Nu glumesc… — răspunse Alexandru, privindu-i direct în ochi. Nici el nu înțelegea ce se întâmplă cu el, dar știa un lucru sigur — tot ce face este corect.
— Nu puteți rămâne aici. Mai ales că… micul dejun pe care l-ați pregătit pentru Ivan, nu vrea să-l mănânce fără dvs…
Alexandru, cu Gruni în brațe, se îndreptă spre ușă.
– Prindeți-mă din urmă, Luba. Apropo, mă numesc Alexandru. Vă aștept la mașină.
— Bine… — încuviință ea fără să se ridice. — Doar să mă dezmeticesc un pic… Și vin…
