– Sonia, ești acasă?
– Nu, vin acum. De ce întrebi?
– Trebuie să vorbim. În cât timp ajungi?
– În vreo jumătate de oră. Ce s-a întâmplat, mamă?
– O să afli mai târziu.
Acest schimb de replici a avut loc între Sonia și mama ei, Valentina.
Nici nu a reușit Sonia să se schimbe și să despacheteze cumpărăturile, că deja sună cineva la ușă.
– Mamă, ce s-a întâmplat?
Valentina a aruncat o privire suspectă prin apartament și a intrat înăuntru.
– Văd că v-ați luat televizor nou.
– Da.
– Trăiți bine, a mormăit mama și a trecut în bucătărie.
– Ceai, cafea?
– Nu, am venit pentru altceva.
Însă în acel moment Valentina a observat salamurile fine și un morman de fructe.
– Uite cum trăiți. Câte ați cumpărat!
– Da, mamă. Ne permitem.
– Noi cu tatăl tău am lucrat o viață în fabrică, iar voi v-ați apucat de afaceri. Norocul vostru!
Sonia și soțul ei, Pavel, și-au clădit propriul business de la zero. Nu i-a ajutat nimeni, nici finanțare n-au primit.
Au realizat totul prin munca lor. Au riscat și au luat un credit. Oricum, exista riscul să eșueze și să rămână cu datorii. Nici atunci și nici acum, nimeni nu i-a susținut, însă i-a criticat pentru că trăiesc mai bine decât restul familiei.
Din tonul mamei, Sonia și-a dat seama că nu era momentul pentru cereri sau reproșuri.
– De fapt, voiam să discut ceva cu tine. Sora ta, Elena, lucrează de luni bune pe bani puțini. Știi că e vânzătoare.
– Da, știu – a dat Sonia din cap.
– M-am gândit că ar fi bine să o angajezi la firma voastră.
– Cum adică? – s-a mirat Sonia.
– Literalmente. Nu aveți nevoie de personal?
– Nu, avem echipa completă.
Valentina a privit-o critic pe fiică.
– Deci, nu mai sunt posturi?
– Îți spun, nu avem locuri disponibile.
Dar mama nu se dădea bătută și insista în continuare.
– Am impresia că nu vrei să o ajuți pe sora ta. Cauți scuze.
Sonia înțelegea perfect de ce mama ei inițiase discuția. Nu era prima oară.
Încă din copilărie, Valentina i-a arătat Elenei mai multă dragoste. Așa că Elena s-a obișnuit să primească totul de-a gata. Spre deosebire de Sonia, care mereu a muncit pentru tot și a vrut o viață mai bună.
Cât timp părinții lucrau, sora cea mică nu se dădea forțată să muncească. Însă când a fost nevoită, a fost prea târziu, pensia nu ajută prea mult.
Fără studii și experiență, nu a fost bine primită pe nicăieri. Pe când Sonia muncea deja de la 18 ani și studia în același timp.
Încet, și-a construit business-ul împreună cu soțul ei pentru a trăi cum își dorea. Iar Elena nu era mulțumită deloc, dar nici nu voia să facă vreo schimbare.
Ar fi fost mai bine ca altcineva să facă asta pentru ea: mama sau sora. Iar Valentina credea că Sonia ar trebui să-și ajute sora mai mică.
– Mamă, ți-am explicat deja.
– Drept urmare, preferați să luați străini la muncă decât să o ajutați pe a mea.
Dar Sonia și Pavel aveau un principiu: să nu angajeze rude sau cunoștințe. De ce? Pentru că ajung să profite de relație.
Au făcut deja o astfel de greșeală și nu vor să repete. În business, nu poți amesteca relațiile.
Însă, nu era doar aceasta cauza pentru care Sonia nu dorea să o ajute pe sora sa. Relațiile lor erau tensionate încă din copilărie.
Din momentul în care mama a început să le trateze diferit, stabilind această distanță.
– Mamă, am spus că nu pot ajuta. Nu o concediez pe nimeni și nu o iau pe Elena la noi în firmă.
– Ești o egoistă! Bineînțeles! Voi aveți bani, noi, oamenii simpli, nu suntem înțeleși.
Valentina s-a îndreptat spre ieșire. În ciuda caracterului și ofensei, a plecat cu sacoșa de alimente luată de la Sonia.
Sonia nu a oprit-o, știind că n-are rost. Un astfel de gest ar fi fost perceput ca o slăbiciune de mama ei.
Când Pavel s-a întors acasă și a văzut-o pe Sonia, a înțeles că fusese tristă.
– Ce s-a întâmplat, Sonia?
– A fost mama.
– Înțeles. A cerut iar pentru sora ta?
– Da.
Pavel a strâns-o în brațe, arătând că este alături de ea.
– Sper că nu ai luat cuvintele ei la inimă?
– Nu, m-am obișnuit demult cu ieșirile ei – a spus Sonia dând din cap.
– E bine. Știi foarte bine că dacă le faci o favoare, o să profite la maximum.
– Da, știu, dar tot îmi lasă un gust amar.
Atunci a sunat telefonul, arătând numele Elenei.
– Da? – a spus Sonia fără prea multă implicare.
– Nu înțeleg, chiar nu îți pasă deloc?
– La ce te referi? Elena, ce vrei să spui?
Inițial, Sonia a crezut că era vorba despre job, dar era vorba de altceva.
– Am văzut că mama a plecat cu cârnați și fructe. De ce ai dat așa puțin? Puteai da mai mult, la câți bani faceți.
Sonia a respirat adânc și a răspuns:
– De ce crezi tu că îți datorez ceva?
– Pentru că sunt sora ta și trebuie să mă ajuți.
– Nu, dragă mea. Nu-ți datorez nimic. Fiecare trăiește cum își permite. Vrei mai mult? Atunci caută și muncește. Nu aștepta de la alții.
Credea că după asta, Elena va închide telefonul, dar a avut un răspuns.
– E ușor să vorbești, când ai afacerea ta și te bucuri de toate. Dar eu?
– Atunci, încearcă să-ți clădești propria afacere, ce te oprește? Hai, arată că poți!
Sonia nu mai dorea să audă reproșuri. Știa bine că sora și mama ei erau de neînduplecat. Să le convingă ar fi fost o pierdere de vreme.
Trebuie să prețuim cei care ne prețuiesc și să nu cedăm doar că sunt parte din familie.
