Dacă bebelușul va semăna cu fostul renunț, dă-mi viață și renunț! spuse Lenuța, cu o voce fără culoare.
Păi, draga mea, ai înțeles prea târziu, acum nu mai rămâne decât să aștepți termenul, concluzionă medicul, altfel poți rămâne fără copii.
Lenuța părăsi cabinetul și se așeză încet pe canapeaua din holul clinicii, ca să-și recapete mințile. O durere de rușine îi strângea inima și îi venea să plângă. Ridicând privirea, zări pe fereastră cum vântul de toamnă scutură crengile goale, încă încărcate cu ultimele frunze.
Îi părea că și ea, în acel moment, este ca acea ramură lipsită de sprijin și fără rost. Copilul care fusese, cu trei luni în urmă, dorința ei cea mai aprinsă, părea acum să nu aibă loc. Cât de repede s-a schimbat totul!
Ieșea din cabinet când, în fața ei, un cuplu fericit se îmbrățișa; bărbatul strângea cu tandrețe brațele soției, amândoi zâmbeau larg. Privirea acelei scene-i amplifică durerea. Lenuța se îndreptă spre stația de autobuz.
Ajunsă în sfârșit la apartamentul ei, se închise în camera proprie și rămase tăcută aproape o oră. Mama, Gălăria Petrovna, o incita să mănânce ceva, dar fiica nu rosti niciun cuvânt. Gălăria se așeză la bucătărie, privind în gol; odată cu ea, tot apartamentul se umplea de un tăcere apăsătoare.
Când în cele din urmă Lenuța se așeză la masă în fața mamei, amândouă ședeau în tăcere pentru încă ceva timp.
Dacă va semăna cu el renunț, dă-mi viață și renunț, repetă Lenuța cu vocea ei lipsită de sâmbătură.
Gălăria tresări, iar cuvintele fiicei o treziră la viață:
Nu teaș fi așteptat nici așa! Valeria, trebuie să te gândești la ce spui! spuse Gălăria, adresânduse fiicei cu numele complet, cum obișnuia când voia să fie serioasă.
O tânără sănătoasă și harnică își aruncă copilul? De ce? Ceva vor spune rudele, colegii? Cum vei trăi fără de ei? Oamenii vor vorbi, iar copilul nu e vinovat că tatăl e un nerecunoscător.
Să nu-mi pasă de cei ce mă vor milita? exclamă Lenuța. În acel moment părea un prădător prins întrun colț. În ochii ei maronzi, mari, se citea frica, buzele tremurau, umerii cădeau.
Te voi milita și te voi ajuta, răspunse Gălăria. Și nu îți voi permite să lași în urmă propria nepoată sau nepot.
Tu trăiești la sărăcie, nu primești salariu, ce ajutor poți să-mi dai? replică Lenuța, cu vocea căzută.
Vom supraviețui, insiste mama. În vremurile grele oamenii se descurcau, și acum, în anii de pace 1989, să nu uităm învățăm să ne sprijinim.
Lenuța oftă adânc. Frica o înconjura, iar viitorul părea un necunoscut sumbru. Nu ştia încă că nouă ani vor arăta cu toate colții lor. Dar atunci ştia un lucru: Vasile o părăsise.
Se căsătoriseră cu jumătate de an în urmă, iar cu un an și jumătate înainte, se întâlniseră. Nimic nu prevestea nenorocirea ce avea să lovească cuplul frumos și tânăr.
Lenuța-și amintește, minut cu minut, ziua când Vasile întoarse acasă ca un străin. Încerca să fie la fel de cumpătat, ca în toate celelalte zile.
Totuși, neputința lui de a ascunde îndepărtarea, gândirea departe și privirea unui bărbat care își pierduse dragostea pentru Lenuța erau evidentă. El ştia că speranţa ei era tot ce-l chinuia; dacă nu ar fi renunțat, ar fi plecat pe moment.
Lenuța întrebă luni de zile ce se întâmplase, iar numai când Vasile plecă în cele din urmă, află adevărul.
Explozia ei de durere se declanșă când venise mama lui Vasile, iar și ea plânse, surprinsă de o întorsătură neașteptată din partea fiului.
Povestea începe încă din școală. Când Vasile termină clasa a XIIa, se înscrise la un tabără de turiști, unde se întâlneau adolescenţi din toate colțurile țării, făceau drumeții și trăiau în corturi. Acolo îl cunoaște pe Victor, pe Violeta, și se îndrăgostește imediat.
Timp de două săptămâni nu se despărți de ea. Când se despărți, schimbară adrese, dar Vasile, mutânduse întrun apartament nou, pierdu adresa ei. Niciunul dintre ei nu mai scrise.
Mai târziu, Vasile se supozi și încercă să uite fata, dar îşi dădu seama că e singura iubire a lui. După trei ani, întâlnea pe Lenuța, crezând că Violeta rămâne în trecut; în doi ani, cei doi se căsătoriră și așteptau un copil.
Violeta reapărut din senin. Nici ea nu-şi amintea adresa, dar ştiind în ce oraș locuiește Vasile, puse un anunț în ziarul local. Vasile lvăzu și o invită în orașul său, rezervândui un hotel.
Dorinţa lui era să se întâlnească cu fata pe care nu o putuse uita zeci de ani. Însă întâlnirea îi aduse din nou apropiere. Decizia fusese grea, dar el o acceptă: să-și lase soţia Lenuța, care aştepta copilul, şi să plece cu Violeta.
La muncă, toţi îl susțineau pe Lenuța. O colegă nouvenită, cu tristeţe, remarcă:
Un copil e fericire, iar noi cu bărbaţii noştri nu reuşim de cinci ani.
Exact, cu bărbatul, răspunse Lenuța, nemulţumită. Nu mai are bucuria de a aştepta primul copil, tot timpul o macină durerea că a fost abandonată.
Acasă, Gălăria încerca să alinţe durerea şi dezamăgirea Lenuței. Întro zi, intră peuputin, plângând. Îşi dorea cu ardoare ca fiul Vasile şi Lenuța să rămână împreună.
Noua soţie a lui Vasile, Violeta, nu ia păsat; așa cum credea, el plecase de la o mie de kilometri, nu mama ei. De fapt, Vasile plecase singur, după cum îşi dorea.
Gândul la două viitoare bunici, ale copilului ei, o înălța dar o apăsa în același timp. Cea mai mare temere îi era cum va întâlni copilul.
Ce dacă ochii, nasul, buzele îi vor semăna cu Vasile? Atunci săl privească toată viaţa şi să-și amintească trădarea? Asta îl înspăimânta.
Când Lenuța se externă din spital, nu se aştepta să fie întâmpinată de atâţia oameni. Era mama ei, Gălăria, fosta soacră Vera Sergheevna, o prietenă apropiată cu soțul ei, sora mai mare cu verișoara şi tot micuțul colectiv al ei.
Toţi vroiau să ţină copilul în braţe. Toţi îi urează sănătate mamei și bebelușului. Când, în sfârșit, deschiseră micuțul, fosta soacră îl ridică,-l privea, zâmbea, plângea, apoi şopti:
Vasilelui.
Credea că Lenuța nu va auzi, dar ea auzi. Se apropie,-l ridică și spuse:
Nul vei chema Vasile, ci Ioan, așa îl vei numi.
Soacra şi mama suspiră uşor: totul este bine.
Au trecut douăzeci de ani. În 2010, Vasile era la al treilea an de studii la Universitatea Alexandru Ioan Cuza. În casă îi creşteau două surori mai mici, pe care le iubea cu toată fiinţa. Când erau mici, ajuta pe mamă, fiind o adevărată bonă.
Valeria se căsătorise de cinci ani, după ce Ioanul năştea: soțul ei devenise un tată vitreg blând, aproape ca un părinte, şi un tată pentru alte două fete.
Lenuța iubea copilul, dar nuşi simţea inima la fiul Ioan. Acel moment când ameninţa, fierbinte, să lase nounăscutul la spital dacă ar semăna cu fostul soţ, încă îi înfioră amintirea. Gândul la asta îi este dureros.
Vasile cu Violeta, la care ia fost o iubire nebună, sau despărțit după cinci ani. Violeta pleacă în străinătate cu fiica. Vasile se căsătoreşte a doua oară, trăieşte decent și se întâlnește ocazional cu fiul Ioan.
Valeria nu se opune, dar faţă de fostul soţ rămâne impecabilă, fără nicio emoție. Singurul bărbat care încă are un loc în inima ei este tatăl biologic al fiului ei, Ioan
Mulțumim, dragi cititori, pentru likeurile și comentariile voastre! Citiţi cu plăcere.
