Copilul meu e un geniu! se lăuda Otilia, vecinele, în timp ce își aranja ciorapii la fereastră. A terminat semestrul cu cinci note de 10! Și încă găsește un pic de lucru suplimentar; nu ne ia niciun leu din buzunar!
Invidiez, Otilia! Copiii mei știu doar cum să ceară bani, suspină Maria, o mamă cu ochii în lacrimi. Nu vor să învețe deloc. Ileana spune că, de îndată ce termină colegiul, se va căsători ca să fie întreținută de soț. Iar fiul ah! flutură mâna, dezamăgită de propriii copii. Dar Anca ta e o fire deșteaptă; se gândește să trăiască cu capul pe umeri.
Așa e, murmură aproape pentru el Mihai, care se depărta cu câțiva pași de vorbă. Băiatul abia aștepta să plece acasă, dar mama încă nu terminase cumpărăturile. Dacă tatăl era la muncă, astăzi el ar fi purtat cu mândrie portofelul de familie. Dacă ai ști ce face sora ta în capitală, n-aș mai vorbi despre ea, să nu-mi mai dea de bâlbâit.
Spuneam ceva? îl privi Otilia, încruntată, pe băiatul care oftă. Părea că nu poate aștepta cinci minute.
Da, mamă, am zis. Mâine am prezentare de făcut și trebuie să scriu un eseu. Poate vei lăuda pe altcineva data viitoare? răspunse calm Mihăiță.
Ce? Tatăl! Nu ne lăsa să vorbim! Bine, haideți…
Mihăiță ridică din umeri, observând cum vecinele își slăbeau expresiile. Nu erau deloc fericite că au fost prinse în ochii mamei iubitoare. Otilia nu făcea decât să vorbească despre fiica ei, cu un ton de Anca e idealul suprem, toți ar trebui să se împace cu ea.
Doar el știa adevărul. Ştia, dar tăcea. Nu voia să-i aducă mamei lui griji…
***
Locuiește aici Anca Melciuc? întrebă o femeie cu o privire disprețuitoare, înarmânduse cu doi bărbați care stăteau în spatele ei.
Fiica mea locuiește în capitală, la universitate, răspunse Otilia mândră. Ce vă interesează?
La universitate? Anca? Serios? chicoti vizitatoarea. A plecat de acolo după primul semestru. Na promovat niciun examen, nu e de mirare: nu mergea la cursuri, căuta un bărbat.
Cum îndrumați pe fiica mea! Vă duc la judecată pentru calomnie! Otilia se opri brusc, temânduse că invocarea acelei femei ar însemna recunoașterea cuvântului ei.
Treceți pe lângă, o opri pe sine însăși fiul ei. Nu dați subiect de bâlbâi. Mamă, lasă-i să intre.
Dar, Mihăițe!
Lasă.
Băiatul părea să aibă deja șaisprezece ani, dar era serios, cu o urmă de neliniște. Îi ghidă pe oaspeţi spre sufragerie, gesticulând să se așeze pe canapea. Doamna se așeză pe un fotoliu puțin mai departe, iar bărbaţii rămaseră în picioare.
Mihăițe! Cum poţi să-i inviţi pe aceşti oameni în casă! Ai auzit ce a spus despre Anca!
Am auzit. De aceea am lăsat, replică el, cu vocea ușor iritată. Cât timp tatăl era la delegație, el prelua rolul capului familiei, încercând să diminueze pagubele.
Ce
Poate că ştii mai bine pe sora mea, glumi Otilia. Ştii unde e?
În Chișinău, mama nu te înșela. Nu locuiește la cămin, ci într-un apartament închiriat, pe care îl plătește soțul ei, spuse Mihăiță cu un zâmbet ușor ironic. Nu știu adresa, dar știu că bărbatul e căsătorit, cu douăzeci de ani mai în vârstă decât Anca și are trei copii adulți. Şi este extrem de bogat.
Bărbatul se numeşte Grigore, nu?
Încercaţi să ghiciţi, sunteţi soţia lui? Mihăiță se încordă uşor. Unde a ajuns, în sfârşit, această soră nebună?
Multumesc lui Dumnezeu, nu. Eu sunt sora lui, obosită de nebuniile fratelui, răspunse femeia cu un zâmbet rece. Grigore are o soție superbă, o fiică din partea partenerului de afaceri. Dar el se supără când alte fete apar lângă el. Va cere divorțul.
Şi nu se poate permite așa ceva, nu?
Băieţelul înţelept, murmură doamna. Ai vreo idee unde e sorăta ta încăpânată?
Nu ştiu, dar prietena ei ar putea să ştie. Aș putea să o contactez, dar mai întâi vreau să aflu planurile voastre. Eu am o soră, ştiţi.
Mihăițe, ce înseamnă toate astea? Cine e Grigore? Ce apartament închiriat? Ce sa întâmplat cu fiica mea? Otilia se schimonosese de şoc. Mihăiță alergă spre baie, acolo unde mama îşi ținea pastilele.
Vrei să chemăm ambulanţa? părea că doamna se simţea vinovată.
Mihăiță flutură mâna. Desigur, a sunat la ambulanţă! Întrcinci minute, doamna Nina Vasile, cea mai bună asistentă din bloc, apăru. Se pare că era pe lângă.
Mihăițe De unde ştii toate astea? întrebă Otilia, refuzând să creadă. Fiica ei era… o amantă? Cum se poate trăi aşa?
Când Anca a cerut ajutorul său ultima dată, telefonul ia cedat, îţi aduci aminte? Mia dat laptopul să vorbească cu prietena ei, şi nu a ieșit din cont. Am citit mesajele ei, am rămas surprins şi am întrebat direct. Nu a negat, doar a cerut să nu-i spui nimic.
Mihăiță se simţea cu adevărat îngrijorat pentru mama lui. Era o femeie bună, cu un singur defect: îi plăcea să se laude cu copiii și cu succesele lor. El se înroșea tot timpul când Otilia povestea tuturor despre diplomele și medaliile lui.
Mai târziu, când Otilia fusese așezată în pat sub supravegherea specialiștilor, Mihăiță se întoarse la oaspeţi. Era curios de planurile acelei femei pentru sora lui.
Ce doriţi să faceţi?
Nimic grav. Voi da nişte bani şi o să o prezint unor oameni… necăsătoriţi. Să fie mai deşteaptă și să poată să se căsătorească bine.
Bine, acum sunt, oftă băiatul, anticipând o discuție neplăcută. Prietena lui Anca era… împotriva lui. Trebuia să găsească o scuză sestra a închis cu succes sesiunea. Poate fratele voia să-i facă un cadou? Dar, de la distanță, singurul ajutor era curierul.
Iată, luaţi, Mihăiță înmânează o hârtie oaspeţilor. Sper să respectaţi promisiunea.
Promit, nu-ţi face griji.
Ieșind din apartament, femeia strigă destul de tare, parcă pentru vecinii curioşi:
Îmi cer scuze că vam deranjat, nu am găsit altă cale să vorbesc fără urechi indiscrete. Sper să nu circule zvonuri rele. Dacă e cazul, îmi cer scuze personal Ancii. Dar cred că aici locuiesc oameni buni, nu vor bâlbâi.
Zvonurile circau totuşi, dar erau slabe. Otilia le combatea pe toate, cerând să nu se vorbească pe numele fiicei. În sfârșit, a început să se laude mult mai puțin și a ieșit din casă mai rar.
Mihăiță a discutat cu tatăl său și au luat o decizie comună să se mute. Otilia era rușinată să se uite în ochii vecinilor, căci se simţea că ia înșelat tot timpul.
Aşa că, întro zi senină, familia se mută. Mihăiță lespune vecinilor curioşi că vor merge la capitală, mai aproape de Anca, pentru că acolo sunt medici buni şi, în ultima vreme, mama nu se simţea bine.
Anca nu a mai venit niciodată; s-a căsătorit şi a uitat de familie.
Așa cum povestea se încheie, rămâne să învățăm: mândria fără modestie și bârfa neînfrânată pot rupe legăturile cele mai apropiate. Adevărata valoare a unei familii se măsoară nu în laude goale, ci în respect, încredere și sprijin reciproc.
