Da cine te mai vrea pe tine, Cătălina? Fără dinți, fără copii, fără neam!
Da cine te mai vrea pe tine? urlă Petru, scuipă cu dispreț și ieși pe ușă.
Cătălina se grăbi la geam și privi cum pășea omul cu care împărțise două decenii. Crezuse că trăise în armonie, dar el îi deschisese ochii fusese doar comoditate.
Ani de sesiuni foto de familie
Avea Cătălina apartament frumos în Chișinău, gătea de parcă era ziua națională, gospodină de miros sărbătoresc, totul pentru el.
Gândi să deschidă geamul și să-i strige să nu o lase singură. Era gata de orice sacrificiu, chiar dacă ar fi fost să accepte să stea cu ea, să lipsească zile întregi, petrecute cu cealaltă femeie Era mai bun chinul decât să rămână singură la patruzeci și cinci de ani. Își întinse mâna spre fereastră, dar privirea i-a căzut pe fotografia tatălui: uniforma militară, bărbia ridicată sfidător, ochi de bronz.
Dintr-o dată, se rușină de gând. Pentru slăbiciunea sa.
Mai aruncă o privire: fostul ei soț, mereu elegant, se urca în masina scumpă cu bagajele.
Trecând prin hol spre bucătărie, privi trumeaua moștenită de la bunica: o femeie obosită, cu părul cenușiu și ochi sleiți.
Știa că nu-i frumoasă. Sănătatea o trăda, dinții se rupeau, bani de alții deloc. Petru voia mașină nouă, haine scumpe la muncă, iar pentru Cătălina rămânea doar puloverul întins, fusta din alte epoci, două bluze, pantofii tociți și ciuboțica în loc de cizmă.
Dar ce e cu tine, Cătălina? Petru se îmbracă ca actorul popular, iar tu te-ai veștejit. El cere meniu ca la restaurant: cotlete, sarmale, clătite cu brânză, fripturi. N-ar fi momentul să-l lași să plece? Nu poți să trăiești doar la cheremul bărbatului! îi spunea Livia, colega ei de serviciu.
O asculta, dar tot cu inima plină de frică. Apoi, Petru a hotărât: pleacă. La o fată de douăzeci și șapte de ani, cu patru copii.
E tânără oftează Cătălina.
Dar colega ei, și cea mai apropiată prietenă, sapă pe Facebook, întrebă vecinii, și aduse vești:
Păi, să-i cauți origine la fată! Tu ești din familie bună, iar ea nici nu a muncit o zi. Copii cu bărbați diferiți, pe la opt luni tot beată, mama scandalagioaică. Despre tinerețe mai bine să taci! Pe bărbați îi ademenește ușor, dar casa nu se clădește pe așa ceva. Ține-te tare, Cătălina!
Cătălina se ținu. Din partea părinților are apartament mare, în buricul orașului.
Tatăl, prevăzător, notase totul pe numele ei, Petru n-are niciun drept pe metrii ei. Hotărî să dea în chirie o cameră. O soluție pentru bani.
În Cartierul Telecentru se construiau blocuri. Inginerul-șef, Vlad Vasilevici, un domn cu barbă, galant, se mută la ea. O privea atent, apoi i-a zis brusc:
Aveți nevoie de bani pe avans? Mergeți și vă faceți dinții, doamnă Cătălina! Așa femeie frumoasă să sufere așa!
Se rușina Cătălina, dar la gândul că ar putea rezolva problema dinților, se aprinse.
Vlad îi dădu și mai mulți lei moldovenești. Zicea că o să-i dea înapoi. Apoi veni fratele lui: o apariție. Sacou galben canar, pantaloni mov, coafură sofisticată, se prezintă: Constantin. Lucrează stilist.
Își vizitează fratele. O ia sub ocrotire pe Cătălina. O servea cu plăcinte și-i propuse transformarea.
Și într-adevăr, o transformă. Părul vopsit, machiaj impecabil, dinții refăcuți, pasi spre muncă, kilogramele în minus, alergări matinale prin Parcul Valea Morilor.
Acum era zâmbitoare, cu gropițe calde, ca un fluture ieșit din cocon.
Într-o zi, sună cineva la ușă. Chiriasul strigă:
Cătălina, te caută cineva!
La prag, se chinuia să stea fostul soț. Petru îmbătrânit, palid, slăbit, confuz. Lustrul de altădată dispăruse.
Ce vrei? întreabă Cătălina.
Își aminti de seria de apeluri la care Petru nu răspundea. Ba chiar ajunsese să o bage pe lista neagră.
Acum iată-l, tocmai acolo.
Ce-ai reușit să devii! îngână Petru.
Cătălina rămase rece la complimente. Îi răsunau în minte nopțile amare, gândurile negre, lacrimile fără capăt, atacuri de panică.
Vai, Cătălina, cât am suferit! Cealaltă, numai bani să sugă. Copiii păreau cuminți, dar urlau tot timpul. Nu îi crește, stă toată ziua cu telefonul în mână, nu gătește, doar pachete de mâncare ieftină. Mi-a spălat toate cămășile la grămadă, au decolorat. N-am putut să-mi iau nici măcar un lucru nou, totul pe ei! Mă uit la tine tu erai viața mea! Hai să încercăm din nou, te implor! bâiguia.
Dar vocea lui îi răsună iarăși în urechi:
Dar cine te mai vrea pe tine, fără dinți, fără copii și fără neam!
Îl privi pentru ultima oară. Atunci ieși Vlad Vasilevici din birou, îngrijorat:
Cătălina, ai nevoie de ajutor? Dumneavoastră, domnule, ce doriți?
Petru se răsti:
Tu cine ești?
Soțul meu, Vlad! Nu mai veni niciodată aici! și îi închise ușa în față. Petru rămase cu gura căscată.
Se scuză față de chiriaș. Că-l numise soț, chiar dacă nu era încă Dar el oftă și rosti:
Cred că e timpul pentru adevăr. Te iubesc, Cătălina! Cum să pierzi așa femeie minunată? Vrei să fii nevasta mea, oficial?
Era văduv Vlad. În două luni au făcut nunta. O copleșea cu buchete de trandafiri, au cumpărat și o căsuță la țară.
Cătălina încă nu știa că, din colțul blocului, fostul soț urmărește cum se plimbă fericită cu Vlad, blestemându-se pentru ziua când a ales iluzia în locul unei femei deosebite, rămânând singur, cu nimic.
Iar Cătălina și Vlad se țineau de mână pe sub teii orașului, îndrăgostiți și fericiți. Și ea aștepta un copil.
