Mama mea are o casă la marginea Iașului, într-un sat liniștit cu aer curat. În fiecare vară, la îndemnul ei, ne strângem acolo: zugrăvim, reparăm și săpăm pământul din grădină. De curând, soțul meu, Ion, a pus o piscină mică în curte. Avem chiar și un foișor unde ne adunăm la povești. De când fratele meu, Călin, s-a căsătorit cu Domnica, n-a mai dat pe acolo. Domnica nu suportă locul, zice că n-are chef de muncă la țară și că familia lor și prioritățile lor sunt mai importante decât orice altceva. Dacă trebuie rezolvat ceva, să angajeze mama muncitori.
Mama nu se supără, încearcă să se pună în pielea ei. Vara aceasta, însă, a muncit prea mult la serviciu și n-a mai putut merge la casa din sat. Era neliniștită, gândindu-se că pământul se neglijează, că nimeni nu mai vine să se ocupe de grădină.
A încercat să-l convingă pe Călin să planteze ceva, dar Domnica l-a sucit și el n-a vrut. Eu și Ion ne-am gândit că ar fi bine să mergem noi, să respirăm aerul proaspăt și săptămânal să facem curat și să îngrijim grădina, ca mama să fie liniștită.
Am cumpărat puieți și răsaduri din Piața Mare, am curățat brazdele, am reînnoit straturile de flori, am reparat sera. Duminica ne relaxam la umbră, în foișor. Am lucrat exact cum ne-a învățat mama.
Weekendul trecut am plecat cu Ion la părinții lui, la Vaslui, și nimeni n-a rămas la casă. Dar, firește, atunci au venit Călin și Domnica.
Când am revenit după o săptămână, ne-a izbit ceva straniu. Cineva ocupa casa. Am bătut la ușă și nu ne-a deschis nimeni. Domnica s-a uitat pe geam și a spus cu răceală:
Ne-am hotărât să închiriem apartamentul nostru din oraș, să strângem bani pentru concediu, așa că locuim aici. Nu v-am chemat, mergeți pe drum, nu vă uitați la noi.
Știe mama? am întrebat eu. Normal că știe! De unde crezi că avem cheile? a râs Domnica.
Am sunat-o pe mama. Da, i-am dat cheile lui Călin, a zis că vine să vă ajute… Mamă, ei locuiesc aici, nu fac nimic pentru casă! Domnica nu ne lasă să intrăm, nu face nimic.
Cum adică locuiesc acolo? s-a mirat mama. Exact așa, și-au închiriat apartamentul din oraș și s-au mutat aici, să economisească pentru vacanță, fără să facă nimic în grădină. I-am zis adevărul.
Dacă îngrijesc grădina, adică dacă sapă și udă, pot rămâne, dar dacă nu dau afară, să nu se mai fofileze! Sunt isteți și numai la cules se prezintă toamna, când e belșug. Spune-le că e rândul lor să se ocupe de casă! a hotărât mama. Am bătut din nou la ușă.
Ce vrei acum? Domnica era vizibil iritată. I-am transmis ce a decis mama. Eu nu fac nimic aici, am programare la manichiură! Ce-s eu, sluga ta? Și dacă eu cultiv ceva, de ce crezi că vreau să mă împart cu tine? Dacă vrei, poți cumpăra, altfel totul rămâne al nostru. a spus cu răutate.
Am început să mă enervez, dar mama a intervenit, vorbind personal. Le-a zis să plece. Fratele meu, Călin, era supărat.
Unde să mai mergem? Apartamentul nostru e închiriat! a răcnit Călin.
Dă-le banii chiriașilor! i-am propus.
N-avem de unde. I-am cheltuit pe cercei pentru Domnica. Și la amanet nu primim nici jumate din preț. Ce să facem? s-a plâns Călin.
Nu-i treaba mea! Trebuie măcar să-i spui mamei despre planurile tale, să ceri acordul înainte de a face ceva. E tare nepoliticos! am zis.
Domnica și Călin au plecat spre mama ei, boscorodind pe drum, aruncându-mi vorbe urâte. Nu mai venim aici! Descurcați-vă singuri!
Dar simt eu că la toamnă se vor întoarce cu sacii la cules de mere, prune și cartofi…
