Cum Ileana a devenit mamă datorită inimii sale bune
Îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri: Ileana tocmai ajunsese acasă, iar când a intrat în scara blocului din Chișinău, a văzut în fața ușii sale o cutie. Mirată, s-a apropiat și a privit înăuntru. Înfășurați unul în altul, doi prieteni un cățel și o pisică se uitau speriați la ea, tremurând din pricina spaimelor.
Dar ce e asta? Cine sunteți voi? a murmurat Ileana, de parcă micuții i-ar fi putut răspunde.
Chiar atunci s-a deschis ușa alăturată și a ieșit Tanti Margareta, vecina din față.
A, Ileano, bună seara! Să vezi minune Vera de la etajul doi s-a dus la Domnul, iar nepoata n-a găsit nicio casă pentru bietele animale.
Le-a oferit tuturor, dar nimeni n-a vrut. Eu am motanul meu bătrân, nu acceptă pe nimeni altcineva, iar altcineva are alergii Poate îi iei tu cu Sorin? Tineri sunteți, aveți de toate, iar copii n-aveți încă.
Ei, nu ne-am gândit să luăm animale, darămite două deodată s-a zăpăcit Ileana.
N-ar fi bine să-i desparți. S-au obișnuit unul cu altul, greu le va fi. Inclusiv dorm împreună Vera ieșea cu cățelul în parc, iar pisicul, Ionel, ieșea singur afară. Să știi că nu-i mare bătaie de cap cu ei.
Hai, Ileano, ia-i tu, nu-i păcat de sufletele astea? a rugat-o Margareta cu glas stins.
Și dacă nu îi luăm, ce se întâmplă cu ei? a întrebat abătută Ileana.
Vorbeau că o să-i ducă la adăpost sau, Doamne ferește, să-i adoarmă. I-au pus deja în cutie. Apartamentul e aproape vândut, noului proprietar nu-i trebuiesc a oftat Tanti Margareta.
La scurt timp a intrat în scară și domnul Ion, administratorul blocului. Și el a arătat spre cutie:
N-ați vrea să îi luați dumneavoastră? Sunt liniștiți, nu mănâncă mult, bătrâni deja N-au pe nimeni și e mare păcat. Vera i-a iubit din suflet.
Bine, hai că îi luăm. Nu pot eu să trăiesc cu gândul că ajung să-i adoarmă Cum îi cheamă? Noi stăm aici de doar doi ani, nu prea cunoaștem lumea a decis Ileana, plină de milă. Domnul Ion s-a luminat la față și a pus cutia în holul Ilenei.
Pe cățel îl cheamă Doru, iar pe motan Ionel. Mulțumesc mult a spus omul, lăsând pe dulap câteva bancnote de 500 lei moldovenești și zgarda cățelului, să aveți de cheltuială la început. Mulțumesc încă o dată
A închis Ileana ușa, și-a scos paltonul și s-a așezat pe podea lângă cei doi musafiri cu blană.
Ei, băieți, ce facem? Să vezi ce surprins o să fie Sorin când vine acasă. Sper să nu ne alunge amândoi Dar el e bun și generos, sigur o să fie de acord le șoptea Ileana blând.
Nu vă temeți, nu dau voie nimănui să vă facă rău. Să-i adoarmă, zici nici nu vreau să aud așa ceva!, a oftat tristă.
Pisoiul părea că a înțeles și a ieșit atent din cutie, să inspecteze apartamentul. Doru, cățelul, încă stătea nemișcat, mereu cu ochii pe Ileana și pe noul său tovarăș.
Ileana s-a dus în bucătărie și a deschis frigiderul. Firește, hrană specială pentru animale nu avea, dar a fiert niște terci, a pus deasupra bucățele de carne și a hotărât că amândoi se vor descurca așa, cel puțin pentru început.
Mare i-a fost bucuria când Ionel, după ce a cercetat casa, a venit la bucătărie atras de mirosul terciului. Ileana l-a chemat și pe Doru, dar acesta a stat un timp la distanță, privind cu tristețe.
Când a sosit Sorin, soțul Ilenei, a remarcat imediat schimbarea. Șocat la început, cei doi s-au gândit să caute eventual un cămin potrivit, poate cineva cu curte sau casă spațioasă să-i poată adopta.
Ileana și Sorin erau căsătoriți de patru ani, iar acest apartament îl cumpăraseră cu greu acu doi ani. Se iubeau, trăiau liniștit, fără certuri, dar lipsa unui copil le umbrea bucuria.
Tu, care ești mereu atentă la curățenie și n-ai vrut niciodată animale a zis de mirare Sorin.
Am sperat că o să avem un copil. Dar ei să-i adoarmă? Nu pot nici să aud. Iartă-mă ochii Ilenei se umpluseră de lacrimi.
Și eu iubesc bietele animale. O să avem grijă de ei. Mâine vorbesc cu colegii, poate cineva are loc pentru ei, a liniștit-o soțul, cuprinzând-o cu drag.
Din ziua acea, viața familiei s-a schimbat. Cățeii și pisoiul s-au acomodat repede apartamentul de dinainte era chiar deasupra, cu aceeași structură, același cartier.
Bravo, dragii mei, le spunea Ileana, parcă ați fi fost dintotdeauna cu noi!
Ea ducea cățelul afară de trei ori pe zi, iar Ionel ieșea din balcon, cum se obișnuise, și revenea la fel, spre mulțumirea Ilenei.
Tanti Margareta era fericită că Ileana a luat animalele la ea și ajuta cu ce putea: aducea oase pentru Doru, iar lui Ionel îi dădea resturi de mâncare.
Seara, Sorin și Ileana râdeau văzând cum pisoiul se joacă prin casă, iar cățelul dormea liniștit pe pernuța lui.
Cei doi prieteni blănoși dormeau împreună, nedezlipiți. Era clar că nu puteau fi despărțiți, iar soții au ajuns repede să se atașeze prea mult de ei ca să-i mai poată lăsa altcuiva.
Duminicile, mama Ilenei care locuia nu departe venea în vizită. Și ea ajunsese să se atașeze de animăluțe, deși la început s-a speriat de această moștenire.
Aș lua pisoiul, dar stau la etajul trei, iar el e obișnuit să se plimbe liber îi spunea mamei.
Nu, mamă, lasă-i la noi. Tu să vii când o să mergem noi în concediu, să ai grijă și de flori, și de ei, i-a răspuns Ileana hotărâtă.
Când a venit vara și au plecat la mare la Zatoka, Ileana telefona aproape zilnic să întrebe de prieteni și mama o liniștea:
Toți sunt bine, mănâncă și dorm împreună, ieșim cu Doru în parc. Să nu vă faceți griji, bucurați-vă de vacanță!
La întoarcere, reacția lui Doru și Ionel a emoționat-o: cățelul o învârtea de coadă și sărea de bucurie, iar pisoiul venea la Sorin, toarcea și se freca de picioarele lui.
Uite, Ileano, cât ne iubesc animalele astea i-a spus Sorin fericit. Ileana i-a mângâiat și s-a apucat de treabă, fără oboseală.
S-a deprins să se trezească devreme pentru plimbare cu Doru și să-i hrănească după aceea.
După vreo două luni, Ileana, cu inima bătându-i nebunește, i-a dat vestea cea mare soțului: așteptau un copil. Bucuria a fost fără margini, pentru toată familia.
Mama Ilenei concluziona adesea:
Nu degeaba ți-au ieșit în cale Doru și Ionel. Dumnezeu ți-a dat să-ți încerce bunătatea. Ți-a răsplătit-o cu ceea ce-ți doreai mai mult, dragă mamă. Să te pregătești acum pentru ce-i mai frumos.
Ai dreptate, mamă. Eu nu cred în superstiții, dar parcă așa pare Și tare bine m-am antrenat pentru maternitate de când am grijă de blănoșii mei.
Totul: curățenie, grijă, afecțiune Animalele chiar sunt ca niște copii!
Dacă vrei, îi iau la mine cât vezi de greu cu copilul, s-a oferit mama.
Nu, mamă! Nu-i nevoie, ne descurcăm cu toții. Mai bine vii să te plimbi cu căruciorul când băiatul doarme, să-mi fii de ajutor.
Și s-au îmbrățișat amândouă.
Sarcina Ilenei a decurs fără probleme, iar la vreme a născut un băiețel sănătos. Sorin era în culmea fericirii, și împreună cu Ileana își strângeau familia sub același acoperiș.
Doru, bătrânelul, nu lătra aiurea, iar Ionel era atât de cuminte și mai toată ziua stătea la umbra teiului din fața blocului sau în grădină, mulțumit cu soarele și libertatea sa.
Astfel, casa era plină, familia fericită, iar povestea Ilenei era istorisită prin tot cartierul de Tanti Margareta și prietenele ei. O poveste, spuneau ele, despre cum un suflet bun ajunge să fie binecuvântat de Dumnezeu.
Și eu mă întreb acum, a fost oare adevărat ce spunea Tanti Margareta? Scrieți și voi dacă credeți în astfel de minuni și nu uitați să dați un like, dacă povestea v-a atins sufletulPoate că-n lumea asta grăbită și pragmatică, răsplata nu vine mereu sub formă de miracole vizibile sau întâmplări de poveste. Dar, privind la Ileana, la fericirea ce i-a umplut casa, la râsul copilului care începea să se amestece vesel cu lătratul și torsul blănoșilor, parcă îți venea să crezifără ezitarecă bunătatea atrage minuni mici, dintr-acelea care schimbă destinele pe tăcute.
Iar într-o seară liniștită, în timp ce Ileana punea copilul la culcare și Doru se ghemuia la picioarele ei, Ionel a urcat în brațele lui Sorin, iar peste toți plutea o tihnă dulce ce nu poate fi cumpărată sau cucerită altfel decât cu sufletul. Cei ce-au ascultat povestea spuneau mereu că Ileana a fost mamă nu doar pentru băiețelul ei, ci și pentru tot ce-i neajutorat și bun sub soare.
Poate că aceasta e adevărata binecuvântare: să simți că te-ai făcut casă pentru iubire, ori de unde ar veni ea. Iar când afară vântul bătea a toamnă, iar pe la ferestre bântuia câte-o amintire, Ileana zâmbea liniștită, știind că nu greșise: bunătatea chiar aprinde lumina în casele oamenilor.
Și așa, în micul său apartament, cu familie, animale și vise împlinite, Ileana a învățat adevărul simplu al poveștii: binele nu se pierde niciodată, doar trece mai departe, de la inimă la inimă. Iar asta, odată ce ai simțit-o, nu mai poți niciodată să n-o crezi.
