Dragă, să-ți povestesc ce am pățit noi cu fiul nostru de când s-a însurat, că parcă nici nu mai e băiatul pe care l-am crescut. De când a pus pirostriile cu Otilia, parcă numai pe la familia ei îl găsești. Iar soacra lui, Lenuța, tot are nevoie de el, ba să îi repare ceva, ba să-i care nu știu ce… De parcă înainte să se mărite Otilia, femeia asta n-ar fi trăit!
E trecut de doi ani de când și-au făcut cununia, și de-atunci copilul locuiește separat, într-un apartament din Chișinău, pe care noi i l-am cumpărat când a intrat la universitate. Mereu i-am fost alături, din copilărie, cu tot sprijinul și răbdarea noastră. Nici nu s-a căsătorit și deja se obișnuise să stea singur, că avea apartamentul aproape de serviciu.
Eu cu Nicoleta, nora mea, n-am avut vreo supărare pe atunci, dar sincer, am simțit mereu că fata asta era, cum să-ți spun, cam copilăroasă, nu vedeam cum o să se descurce cu viața de familie, mai ales că fi-miu, Radu, de abia era cu doi ani mai mare ca ea. Ea era ca o copiliță, capricioasă, iar el prea bun și blând, și tot mă întrebam cum o să se dumirească el cu o așa nevastă.
Când am cunoscut-o pe Lenuța, mama Nicoletei, mi-am dat seama de unde vin toate. Femeia asta, de-o seamă cu mine, se poartă parcă ar avea tot timpul 18 ani copilăroasă, neajutorată, vai de ea! Parcă ai zice că n-ai mai întâlnit oameni așa, dar uite că există. Să mai spun că era divorțată a șasea oară când s-a măritat fica-sa cu Radu?
N-aveam deloc subiecte comune de vorbă cu ea. Trăia în lumea ei, nu se băga peste noi, iar comunicarea se limita la urările de rigoare la nuntă și atât.
Acum, hai să-ți spun, primele semne că nu e-n regulă au apărut chiar înainte de nuntă. Nicoleta îl tot trăgea pe Radu la maică-sa: ba robinetul curge, ba o priză stricată, ba a picat raftul din bucătărie. La început, n-am zis nimic, mi-am zis că n-au bărbat la casă și orice ajutor contează.
Numai că în loc să se rărească, problemele Lenuței s-au înmulțit. Radu nici la noi nu mai vine, iar când îl sunăm, Nu pot, mă duc cu Nicoleta la mama ei, are urgentă. A ajuns că și de Paște, și de Crăciun, și la orice sărbători numai la Lenuța stau, iar pe la noi dacă treceau era o raritate. Noi am ajuns să stăm doar eu, taică-său, și cu soacră-mea bătrână.
Cel mai tare m-a deranjat când, într-un an, am cumpărat un frigider nou și l-am rugat pe Radu să ne ajute să-l aducem. A zis întâi că vine, apoi ne sună c-o oră înainte să spună că nu poate că merge cu Nicoleta să-i repare Lenuței mașina de spălat, că-i curge apa în toată baia.
Când am sunat iar, a răspuns Otilia bombănind: N-au părinții tăi bani să plătească niște băieți s-aducă frigiderul? parcă ne aruncase apă rece-n cap! Până la urmă Radu a venit, dar era posomorât de numa.
Tată, zise, nu puteai chema niște oameni să-l aducă? Iar pe mine mă pui să-l târâi?
M-am simțit între ciocan și nicovală. Da de ce Lenuța nu cheamă ea un instalator, un băiat priceput să-i facă treaba? Poate femeia trăiește în altă lume, fără meșteri, cine știe. Dar Radu tot insista că acolo dacă aduci pe cineva, te păcălesc, iau bani și nu repară nimic.
Atunci, taică-su n-a mai rezistat și a zis că, ok, poate Lenuța nu se pricepe la scule, dar sigur s-ar descurca să păstorească o turmă, că la păcălit și mânat lumea-i pricepută. Vai, ce s-a mai supărat Radu, nici nu-l mai puteai opri. A plecat val-vârtej din casă și două săptămâni nici nu i-a mai răspuns lui taică-su la telefon.
Eu eram ruptă între ei. Știu că bărbatul meu poate că a zis-o cam dur, dar dreptatea tot cu el era; numai pe spinarea lui Radu stau noile rubedenii. Pentru noi, zici că nu mai există noțiunea de familie.
Acum niciunul nu cedează: Radu nu vorbește cu taică-su până nu-și cere ăsta scuze, iar bărbatul meu nu vrea nici el să fie primul care să bage mâna-n buzunarul cu scuze. Eu ce să fac? Îmi vine să le dau cu capul de masă pe amândoi, numai să-i împac iar. Între timp, Lenuța, cum necum, tot ea e cea mai câștigată.
Asta-i povestea noastră, prietene drag. Iar eu, să fiu sinceră, nu știu dacă o s-ajung vreodată să mi-l mai văd pe Radu așa des cum îl aveam odată. Poate să-i treacă pizma, poate să se împace ei, ori poate viața are alte planuri. Să țin pumnii, altceva nu-mi mai rămâne.
