Cum să o iei de la capăt
Unde te duci tu așa frumoasă, la ora asta? a întrebat Mariana Gheorghe, încercând să-și ascundă iritarea. Privirea i-a fugit instinctiv spre ceasul de pe perete: era aproape opt seara. Ai văzut cât e ceasul?
Sorina a zâmbit ușor, fără să se desprindă de oglindă. Cu mișcări îndemânatice, și-a potrivit șuvița rebelă după ureche, apoi s-a întors încet spre mamă. O aștepta o discuție grea și neplăcută, dar era obișnuită învățase s-o ignore.
Mamă, nu mai am șaisprezece ani de mult, a spus calm, cu zâmbetul pe buze. Sunt femeie în toată firea și nu trebuie să dau raport. Cel puțin, nu ție.
Chipul Marianei s-a întunecat imediat. Sprâncenele s-au încruntat, buzele s-au strâns într-o linie subțire. Să-și permită fata așa ceva? Cum poate vorbi așa?
Dar tot în casa mea stai! glasul ei a crescut, indignarea fiind tot mai clară. Fata a avut tupeul să-i răspundă de neconceput. Și apropo… Cu cine rămâne copilul tău, hă? Dacă tu crezi că mă ocup eu de un băiat de opt ani, care mă ignoră total, te înșeli grav!
Femeia arăta clar cât e de nemulțumită. Fata a prins curaj și cine i-a dat voie? Nu era ea, cea care aproape târându-se s-a întors acasă după divorț, cerșind ajutor?
Vreau să mă uit liniștită la televizor, să-mi beau ceaiul, nu să alerg după el prin casă, nu să-l rog să-și facă lecțiile, nu să-i ascult mofturile! Știi tu cât de obositor e? Mereu aceleași plângeri: ba nu mănâncă, ba se plictisește, ba i se pare o nedreptate lecția de la școală. Și mie îmi revine totul?
Gata, ajunge! a tăiat Sorina, iar fața i s-a schimbat brusc. Calm și ironie dispăruseră, lăsând în urmă o hotărâre fermă. Radu doarme la Ilinca. Și, scuza-mă, dar tu ai fi ultima persoană din lume pe care aș ruga-o să stea cu fiul meu. Nu vreau să aibă parte de asemenea exemplu. Copiii, oricât n-ai crede, absorb tot.
Mariana a amuțit preț de o clipă, parcă nevenindu-i să creadă ce aude. Apoi și-a dus teatral mâna la piept, chipul i s-a scurs de o jignire atât de exagerată încât, dacă n-ar fi fost tensiunea momentului, aproape ar fi părut ridicol.
Așa vorbești? a exclamat cu glas tremurat, căutând să pară femeia cu sufletul rănit. Și eu ți-am întins o mână când ai venit cu copilul după separare! Ți-am oferit cameră, acoperiș… Totul ți-am dat, iar tu…
A făcut o pauză, așteptând măcar un semn de remușcare. Dar Sorina nu clipea. Îi cunoștea prea bine tertipurile mamei ca să mai cadă în plasa lor. Nu-i va merge!
Ai uitat că un sfert din casa asta e și pe numele meu? a tăiat-o, fără să o lase să continue mustrările. Nu ești singura stăpână aici, știi bine. Am perfect dreptul să stau aici, chiar fără voia ta.
Cu satisfacție și-a privit mama, surprinsă de tăria replicii. Nu se așteptase la așa reacție? Oare chiar credea că fiica va continua să-i ceară îngăduința?
Și, să știi, niciun drept n-ai să mă împiedici să folosesc locuința. Sorina a spus-o cu un ton triumfător, parcă eliberând ceva adunat în ani. De mânie, aproape și-a smuls fermoarul genții când a verificat dacă are totul la ea. Degetele îi tremurau, dar s-a stăpânit.
Și oricum, nu rămânem mult. A privit-o direct în ochi. Două-trei săptămâni, cel mult o lună. Așa că rabdă puțin; după aceea nu mai existăm pentru tine.
Mariana a izbucnit într-un râs aspru, aproape batjocoritor. Glasul i-a umplut casa, de-a dreptul făcând-o pe Sorina să tresară. Femeia a dat din cap, și-a încrucișat brațele, privindu-și fiica cu o combinație între dispreț și o mulțumire răutăcioasă.
Și unde o să te duci? a prelungit vorbele, cu o siguranță de om care crede că știe răspunsul deja. N-ai nimic! Nici de avans la credit n-ai bani, de unde să iei?
Se opri, lăsând rând pe rând cuvintele ca pe niște pironi într-o ușă deja încuiată. Sorina a strâns cureaua genții atât de tare că-i albisera degetele, dar s-a forțat să rămână egală.
Fostul tău soț a fost șmecher și a trecut apartamentul pe numele mamei. După divorț nu ți-a rămas nimic. Ai fost de o naivitate… Mă și rușinez că-ți sunt mamă. Înseamnă că n-am știut să cresc un copil cum se cuvine.
Sorina a simțit cum un nod i se pune în stomac, dar n-a dat niciun semn de slăbiciune. A tras aer adânc în piept, domolindu-și vocea:
Nu-i treaba ta, mamă a rostit printre dinți. Ochii îi scăpărau, dar și-a înăbușit furia. De mult nu mai sunt fata aia credulă. Gata. Și apropo, cea mai atentă și grijulie bunică, Radu deja a plecat de două ore la Ilinca.
Fără a aștepta altă replică, Sorina s-a întors brusc și a pornit spre ușă. Tocurile îi răsunau sec pe parchet, grăbindu-se să părăsească acel spațiu “primitor” doar cu numele.
Pe uliță era răcoare, dar nici nu simțea. Furia și necazul îi clocoteau, blurându-i privirea, tăindu-i respirația. Mergea fără să țină cont de drum, doar să se îndepărteze de acea casă și de acele cuvinte. O negură o acoperea; parcă toată lumea și-a pierdut culoarea.
Și de ce tocmai pe mine m-a nimerit cu așa mamă? repeta în sinea ei, strângând pumnii. Gândurile acestea îi răsunau în minte ca o placă stricată. Știa bine, unii ar fi acuzat-o de lipsă de recunoștință sau de respect. Dar nu-i păsa. Simțea tot mai sigur: uneori e mai bine să n-ai deloc mamă, decât una ca Mariana. Una care în loc de sprijin aduce doar reproș, în loc de milă ironie, în loc de dragoste calcul rece.
Oricine întâlnea prima dată pe Mariana Gheorghe, credea că e o doamnă extraordinară. Știa să se facă plăcută: zâmbea larg și cald, vorbea blând, asculta cu răbdare, aproba atent, de parcă chiar ar fi suferit pentru tine. Era respectată printre vecini; ajuta oricând cu sfaturi, te îndruma la acte, împrumuta una-alta, asculta și mângâia pe mână: Lasă, se rezolvă, nu te necăji.
Dar cei ce o cunoșteau mai bine vedeau cu totul alt chip. Sub masca amabilității stătea o femeie rigidă, autoritară, convinsă că doar opinia ei contează. Credea sincer că numai ea știe ce e mai bine pentru oricine și o spunea răspicat. Nu accepta contradicție atunci, privirea i se răcea, tonul i se făcea de metal.
Sorina a crescut după regulile măicușei: ce să poarte, ce cursuri să facă, cu cine să se împrietenească toate hotărâte de Mariana. Până și prietenii erau aleși pe sprânceană:
Cu fata aia nu ai ce căuta îi zicea, când afla de vreo colegă din familie dubioasă. Nu e anturaj bun.
Băiatul ăla e obraznic, adăuga despre vreun vecin năsdrăvan. Din cauza lor ajungi la necaz.
Singura acceptată total era altă fată:
Pe ea să o ai prietenă. Maică-sa lucrează la primărie, post bun. Poate te va ajuta cândva, rețea bună.
La alegerea profesiei, Mariana nici n-a întrebat-o ce o atrage. Hotărârea era luată: Sorina merge la asistență medicală, punct. Nu conta că la vederea sângelui, Sorina leșina; mama considera moft, o scuză să nu muncească.
Te prefaci, doar să te strecori de la treabă serioasă.
Sorina a încercat să-i explice că nu e teatru, dar nimic. Orice încercare era văzută ca slăbiciune.
Atunci a ales singura cale pe care o vedea: să se mărite. Abia împlinise optsprezece ani; când Tudor, un cunoscut, a cerut-o, nici nu a stat pe gânduri. Nu era timp de odihnă, de selecție voia doar să evadeze. Să fugă de controlul veșnic, de deciziile impuse, de senzația că viața îi aparține altcuiva.
Știa că mariajul aduce responsabilitate, dar la momentul acela părea singurul mijloc să capete libertate. Numai să fie departe de acasă, unde orice pas îi era judecat, fără loc pentru visurile și voința ei.
Căsnicia Sorinei cu Tudor după cum era de așteptat nu a durat. La început, câteva luni, părea promițător: se bucurau de independență, făceau planuri. Dar, după un an, greutățile au venit una după alta. Nu erau pregătiți pentru povara vieții împreună.
S-au certat la început pentru lucruri banale: vase nespălate, mersul la market, cheltuială. Apoi, totul a început să se adune: Tudor venea tot mai târziu, mirosea de multe ori a alcool, răspundea iritat la orice întrebare. Sorina încerca să vorbească, dar primea doar:
Lasă, nu inventa. Sunt doar obosit.
După nașterea lui Radu, totul s-a înrăutățit. Nopți nedormite, plânsul copilului, oboseală toate au tensionat situația. Scandalurile au devenit o rutină: uneori urlau unul la altul până răgușeau, alteori nu vorbeau cu zilele.
Curând, Sorina a aflat că Tudor nici nu-și ascunde aventurile. Într-o seară a spus, de-a dreptul:
Uite, am cunoscut o fată. Nimic serios, dar… Oricum, poți pleca dacă nu-ți convine.
Sorina l-a privit din hol, cu Radu dormind în brațe. Voia să țipe, să îi ceară explicații, dar nu a reușit decât să încline din cap și să meargă să culce copilul.
N-avea unde să plece. Tată n-avea de mulți ani doar mama, mereu încordată. Nici prieteni să o primească cu copilul nu a găsit. Așa că a rămas. A îndurat tăcerile, batjocura, venirea târzie, ironiile. Plângea noaptea, în pernă, să nu-l trezească pe Radu.
Chiar înainte de a se naște băiatul, Sorina a renunțat la colegiu. Stătuse abia o jumătate de an și, când a aflat că e însărcinată, a încercat să împace școala cu maternitatea, dar era imposibil. Curând a uitat complet de studii, epuizată să facă față cheltuielilor zilnice.
Când Radu a crescut suficient să meargă la grădiniță, Sorina a găsit momentul de a reveni la școală. După ezitări, a ales practicul: cursuri de contabilitate la un colegiu local. Nu era ce visase în adolescență, dar știa că asta îi poate da un salariu, o minimă independență.
A mers la cursuri după muncă, de multe ori adormind pe cărți. Dar fiecare notă bună îi dădea speranța că poate, totuși, va reuși.
Când, după niște ani, a simțit că se pune pe picioare, a cerut divorțul. Avea un serviciu, niște studii nu ce-și dorise, dar măcar asta. Radu intrase la școală, era deja destul de autonom. Mai rămânea problema locuinței.
De chirie nu putea vorbi: prețurile la Chișinău erau uriașe, salariul îi ajungea doar pentru minimum. Atunci și-a amintit de partea ei din casa părintească. Avea, prin lege, drept să locuiască acolo singura soluție accesibilă.
Gândul de a sta iar cu mama îi stârnea sentimente amestecate: aici crescuse, dar n-a fost niciodată tratată ca adult.
Dar nu avea alte variante. Și-a făcut curaj și a sunat-o…
*********************
O să iei razna acolo, o avertiza Ilinca, prietena ei, agitându-se la masă. Și gândește-te la Radu! Mama ta nu-i deloc ușoară iar Radu îl va face zob! Îl va sufoca, va cere ascultare și el e încăpățânat, nu va suporta.
Sorina privea pe fereastră. Dincolo de geam începea prima zăpadă, ca și cum ar fi avut un mesaj aparte. A tras aer, s-a întors spre Ilinca:
Nu stăm mult, câteva luni, a spus, ușor strâmbând din nas. Vocea îi era obosită, dar hotărâtă. Știu, Ilinca, nu am de ales. Mama… asta e. După ce plecăm, vor fi rare și reci discuțiile și exclus să o sun eu prima.
Ilinca și-a lăsat spatele pe scaun, studiind-o atent. Linia Sorinei ascundea un soi de certitudine nefirească pentru situația dată.
Și după acele luni? a întrebat, aplecând capul. Parcă ai deja totul pus la punct, ceea ce nu-i chiar stilul tău, mai ales acum.
Sorina a zâmbit misterios. Și-a ridicat ceaiul, a sorbit o gură cât să câștige timp.
Nu-s așa naivă cum mă crede mama, a spus, fixându-și prietena cu privirea. Pentru binele lui Radu aș face orice. Știi, cineva mă curtează. Clar, cu intenții sincere.
Ilinca a tresărit curioasă, gata să întrebe cine, dar Sorina i-a făcut semn să nu insiste.
Nu te supăra, dar nu-i spun încă numele. Nu pentru că nu am încredere, doar că… mai bine să nu fac planuri înainte de vreme.
Ilinca a dat din cap, chiar dacă curiozitatea nu-i dispărea.
Și, a adăugat Sorina, ridicându-se nițel, cu un foc în ochi. Nu-mi voi rata șansa, orice ar fi! Nu mai pot trăi sub presiune, nu pot suporta să-l văd pe Radu chinuit de observațiile mamei. Vreau să-i ofer o viață normală, să aibă o casă unde nu există doar ceartă, ci și mângâiere. Dacă trebuie să risc… risc!
Vorbea încet, dar în fiecare vorbă era o siguranță adânc muncită, nu bravură goală.
Ilinca i-a strâns mâna peste masă.
Am încredere în tine, a zis blând. Dar ai grijă.
Sorina a simțit o undă caldă răspândindu-i-se în suflet. Da, necunoscutul o aștepta, dar n-ar mai da înapoi.
Îți place de el, măcar puțin? a întrebat după o clipă Ilinca, cu sinceră grijă. O dată ai fugit de acasă pentru un mariaj la repezeală. Poate ar fi mai bine să stați la mine o vreme? E strâmt, dar prietenii se ajută. Radu va avea unde se juca, vecinul are băiat de vârsta lui.
Sorina a privit ceașca de ceai răcit. Întunericul căzuse; în casă era cald și primitor. I-a zâmbit cu adevărat prietenei:
E un om bun, a rostit sigur. Îi plac copiii, are băiat puțin mai mare ca Radu. Ne-am cunoscut la locul de joacă. El și Radu se joacă des în parc și de acolo am pornit să vorbim, la început doar despre copii, apoi despre orice…
Și-a amintit de primele întâlniri cum Mihai o asculta răbdător, cum râdea de năzbâtiile lui Radu, cum o ajuta fără să comenteze. În ochii lui nu era judecată doar interes sincer și bunătate.
Cu el e ușor, a continuat, privind în gol. Nu mă forțează, nu încearcă să ne schimbe, nici pe mine, nici pe copil. Din contră, mereu e dispus să ajute. Și cu băiatul lui e un tată minunat: nu țipă niciodată, explică, se joacă, citește…
Ilinca asculta fără să intervină. Era evident că fața Sorinei se luminează ca niciodată în ultimii ani.
Și da, n-am să regret, a spus tare. Am ales atent, de data asta. Vreau o viață mai bună pentru mine și pentru Radu. Nu fug de trecut, fac un pas spre ceva adevărat. Spre o familie unde chiar contăm.
A oftat profund, ca și cum ar fi aruncat o povară.
Înțeleg ce mă sfătuiești și îți mulțumesc. Dar trebuie să încerc. Dacă nu acum, atunci când?
Ilinca a acceptat, deși încă părea neliniștită.
Bine. Dacă ești sigură, te sprijin. Și să nu uiți, orice s-ar întâmpla, poți veni oricând la mine.
Sorina a simțit liniște în suflet.
Mulțumesc… Înseamnă mult…
********************
Sorina a avut dreptate: n-au rămas decât câteva săptămâni în casa mamei. Viața a adus rapid o schimbare fericită Mihai a cerut-o de soție. Era exact șansa la care visase să poată începe altundeva. Strânsul bagajelor a mers uimitor de rapid: haine, jucăriile și cărțile lui Radu, câteva strict necesare. Au fost gata în două ore, ca și cum soarta însăși le grăbea fuga.
Cel mai fericit a părut Radu. Băiatul niciodată nu și-a ascuns antipatia pentru bunica despotică. Regulile ei stricte, permanentele observații și mania de control îl exasperau. Acum, în sfârșit, putea fi el însuși.
Când Mariana Gheorghe a aflat că fiica ei are gânduri de măritiș a doua oară, a reacționat exploziv. Mai întâi voia să-l cunoască pe Mihai, cu un glas strident:
Trebuie să-l văd! Dacă nu-mi place, nu îți permit nunta! Nu te las să mai greșești încă o dată!
Sorina nu a cedat.
Mamă, e decizia mea. Nici vorbă de prezentare.
Refuzul a pus paie pe foc. Mariana s-a dus în mijlocul străzii, să audă tot satul. A izbucnit cu voce tare, aruncând cuvinte grele despre iresponsabilitatea și lipsa de recunoștință a fiicei.
Cei care o știau ca doamnă liniștită, respectată, au rămas fără cuvinte. Câțiva vecini au încercat s-o liniștească, dar s-au ales cu ceartă și insulte. Toți s-au retras, șușotind: Cine ar fi crezut… mereu atât de cumsecade…
Ulterior, Mariana s-a căit. Suna vecinele, explicând că i-a fost prea greu, că are inima strânsă pentru fata ei. Dar imaginea nu mai putea fi schimbată: rămăsese în ochii lor femeia care a făcut scandal pe uliță.
Cât despre Sorina… Ea, în sfârșit, era fericită. Noul cămin era exact ce-și dorise: călduros, stabil, cu sprijin și înțelegere. Mihai era nu doar bun și atent, dar și pilon pentru ea și pentru Radu. Nu trebuia să se ascundă, să-și justifice fiecare gest.
Și-a împlinit și alt vis s-a înscris la facultate. Era greu îmbina studiul, serviciul, casa dar fiecare dimineață cu cartea pe genunchi i se părea o reușită, un pas spre ceea ce-și dorise cândva. Nu mai era vorba de medicină impusă învăța ceea ce-i plăcea cu adevărat.
Și-a găsit de lucru nu ceva deosebit, dar stabil, cu șefi buni și șanse de creștere. S-a învățat să-și administreze bugetul, să pună deoparte pentru zilele grele. Banii aceia nu erau doar siguranță ci libertate, sentimentul de control asupra propriei vieți.
Uneori își amintea ziua când a fugit de acasă și surâdea. Acum avea tot ce altădată îi era interzis să-și imagineze: un soț iubitor, un copil fericit, serviciu, facultate și, mai presus de orice, senzația clară că, în sfârșit, trăiește pentru ea însăși. Și oricâte provocări va aduce viața, știa: va face față.
Pentru că, de data asta, a ales singură…
