Ți-am spus, printre perdele de fum, să te oprești la al treilea copilaș. Ți-am strecurat chiar niște pastile misterioase în buzunarul paltonului, sperând să te învârți de două ori pe lângă gândul ăsta. Dar pare-se, că toate încercările mele s-au risipit, ca norii dimineții în fața soarelui.
Câți copii vrei să scoți la lumină, până la urmă? rosti soacra mea, Maria, cu o voce ce semăna cu biciul ploii de toamnă.
Maria, nu aș vrea să călătoresc prin grădina sarcasmelor. Te doare pentru că Petru ți-a dezvăluit că port o nouă floare sub inimă? i-a răspuns Monica cu liniște, parcă venită din altă lume.
Păi cum să nu mă doară? Ți-am tot spus să pui punct după trei. Am cumpărat pastile din farmacie, cu banii mei, cu speranța că o să te oprești din drum. Dar se pare că am bătut pasul pe loc, se văita Maria, cu ochii sticlindu-i ca farurile din satul vechi.
Am priceput ce spui, dar nu vrem să forțăm legea firii, încrobodise Monica, visând parcă la grădinile cu zambile din Chișinău.
Voi credeți că e o farsă? Atunci să nu vă mai uitați după ajutor de la mine! strigă Maria, vocea i se sparge precum cioburile dintr-o oglindă veche.
Monica se clătina să dea o vorbă, când deodată telefonul începu să cânte ca o privighetoare în toiul nopții.
De când e lumea și pământul, Maria nu și-a ținut nepoții la poarta ei. Nu i-a dus la bâlci, nu le-a păstrat covrigi sau bomboane decât la zilelor lor. Din punct de vedere al leului, Monica și Petru nu aveau nevoie de nimic din partea Mariei. Când Monica a așteptat al treilea copil, Maria a tras-o deoparte rugând-o să renunțe, dar cei doi au stat neclintiți ca stejarii din pădure. Atunci, Maria s-a topit și a început să-și iubească nepoata. Dar Monica a rămas iarăși însărcinată! Femeia se chinuia să nu lase ca norii dintre ea și soacra să ajungă în grădina lui Petru, atâta timp cât mica familie trăia sub același acoperiș.
Petru lucra la o fabrică mare din Iași, salar bun. Monica lucra jumătate de zi, stând în fața unui laptop pe masa din bucătărie. Când mica ei afacere cu flori de câmp a început să crească, a angajat o doamnă din sat, Sanda, să o ajute cu copiii. Totul ar fi fost ca un vis cu prune dulci, dacă nu ar fi fost Maria, mereu cu norii ei grei deasupra lor. Din prima zi, n-a îndurat-o pe Monica, sperând că Petru se va desprinde de ea ca frunza de plop toamna. Speranța Mariei s-a uscat repede. Apoi pe rând, copiii au început să apară, ca mugurii pe ram.
După vorbele Monicăi, Maria nu voia încă un nepot, fiindcă simțea că Petru va pune fiecare leuț pe masă pentru familie și va opri să-i mai trimită bănuți mamei. Obicei, îi plătea dentistul, i-o trimisese la Băile Herculane și îi zugrăvise casa plină cu flori. Maria simțea că trăiește la marginea perdelei, că tot luxul îi fuge printre degete! Nu va mai avea din ce să își cumpere pantofi noi sau pălărie de duminică. Maria se zvârcolea ca o pisică sub ploaie la gândul că va trebui să spună nu propriilor pofte.
Monica ignora gustul amar lăsat de vorbele soacrei, dar norii aceia pătrundeau uneori în suflet, ca un abur de iarnă. Oricum, Maria nu mai avea nicio putere asupra hotărârii lor, nu putea să oprească valul care aducea un nou copil în casă.
Cum să iei la trântă o mamă care se amestecă în viața tinerilor așa, ca un vis cu sensuri ascunse, în care realitatea și dorința se ciocnesc printre covoarele tradiționale și aburii ceaiului de tei?
