Ana ajunsese la vârsta de 60 de ani. Fusese o viață întreagă infirmieră la Spitalul Municipal din Chișinău și, deși ar fi putut deja să iasă la pensie, nu simțea că-i venise timpul. În acea seară ploioasă de octombrie, și-a încheiat tura, s-a schimbat de uniformă și a pornit spre casă. Afară, ploaia bătea cu putere, iar vântul răscolea frunzele ude pe trotuar; Ana nu avea umbrelă. Și-a tras basmaua pe cap și a grăbit pasul spre stația de troleibuz de pe bulevardul Ștefan cel Mare.
Deodată, un plânset sfâșietor a străbătut liniștea serii. Pe o bancă, sub efigia luminată a unei reclame vechi, un bebeluș înfășurat într-o păturică subțire plângea cu disperare un prunc, abia venit pe lume.
Ana nu a stat pe gânduri. L-a luat în brațe, strângând îndârjit micul trup ud la piept, murmurând încet cântece de leagăn pe care le știa din copilărie, să-l liniștească. Fără să ezite, s-a întors în fugă spre spital. Fetișoara îi era sloi de apă, dar instinctul matern o purta înainte. A chemat imediat pediatrul de gardă.
E băiețel, are cam două săptămâni, a spus doctorița după un consult atent. E sănătos, Doamne-ajută! Nu-mi vine a crede cine l-ar fi putut abandona… Un asemenea copil are nevoie de dragoste, nu de suferință!
Ana a rămas peste noapte la spital, deși era frântă de oboseală. Nu și-ar fi găsit liniștea acasă, gândindu-se la copilul fără noroc. Când au sosit polițiștii și a trebuit să dea declarație, nu l-a dezlipit nicio clipă din brațe.
După vreo două ore, ofițerii s-au întors, de data asta cu un cuplu tânăr. Fata, cu ochii roșii de plâns, tremura, iar băiatul părea fără vlagă, ca o umbră.
Să vedem copilul… Poate e al nostru, a murmurat fata, cu voce frântă.
S-au echipat și au intrat la secția de pediatrie. De cum și-a zărit băiețelul, fata a izbucnit în plâns, l-a cuprins la piept și nu se mai oprea din suspine. Ana privea tulburată, fără să înțeleagă nimic, până când polițistul i-a lămurit povestea:
Irina și Victor se iubeau în taină, ascunși de familiile lor, care nu se împăcau deloc cu relația. Mama Irinei mai păstra cât de cât aparențele, dar mama lui Victor nu voia nici să audă. Când s-a născut băiețelul, au sperat că bunica lui se va îmbuna, dar dimpotrivă femeia a bănuit, pe nedrept, că pruncul nu era al fiului ei. Într-o seară, cât tinerii părinți au fost duși la un film la Patria, bunica a profitat și l-a abandonat pe băiat la ușa spitalului, în ploaie.
Așa s-a înnodat destinul acestui copil cu seara aceea. Cel mai probabil, băiatul nu-și va mai vedea niciodată bunica. Povestea rămâne un ecou dureros, ca un oftat prelung în nopțile ploioase ale Chișinăului.
