Cum e așasărăcit? În ce stare e? se miră socră. Dormind. Dar nu e ceva grav, temperatura e ușor ridicată, e iarnă. Nu e doar iarnă! E pentru că lucrezi la casă și aduci tot felul de bomboane acasă! Câteodată ţiam zis să schimbi slujba!
Elena adormise când, dintrodată, se auzi un zgomot puternic cineva deschise ușa de la intrare. Își șterse ochii și privi ceasul era doar opt dimineața.
Ion, dragul meu, eşti tu? întrebă Elena, ascultând cu atenție zgomotele din apartament.
Niciun răspuns. Doar auzi cum cineva deschise ușa spre baie şi se aplecă
Elena aruncă pe sine o halat de casă și se strecură desculță spre baie.
Deschise ușa şi, de parcă ar fi întâlnit o fantomă, rămase fără cuvinte.
Ion stătea lângă oglindă, întinzând buzele şi lăsânduși limba să iasă din gură.
Elena, e adevărat că, dacă cineva se răcește, limba îi devine albă? întrebă el.
Tu terăceşti, nu? întrebă Elena somnoros.
Cred că da, răspunse Ion, atingânduși fruntea cu degetul. Am nevoie de termometru. Unde e? Lasămă să mă întind. De la muncă mau scos, poate trebuie să chemăm doctorul.
Elena găsi termometrul. Era exact 37,2 grade. Iarna începuse, iar Ion se întinse pe pat. Doctoriţa venise în urmă unei ore și îi scrise concediu medical.
Elena luă la telefon pe mama ei:
Nu poţi săl iei pe Sergiu de la grădiniță? Nu poate veni acasă Ion e răcit.
Mama, fericită, răspunse că îi iubea pe nepotul ei, trăia singură și îl considera o rază de soare.
Cei cu Ion? E ceva grav?
Nimic special. Doctoriţa a venit, nea dat concediu, a prescris tratamente; vom odihni.
Tu cum te simţi? întrebă mama, îngrijorată.
Bine, totul ok! Trebuie să merg la a doua tură la lucru, o să o rog pe socră să vină seara să vadă pe Ion. Aşa că o să fie o săptămână cu a doua tură. Mulţumesc, mamă, am înţeles.
Ce trebuia să facă? Un supă uşoară cu supă de pui, deci trebuia să meargă la magazin, pe lângă farmacie. Să scoată din congelator pulpe de pui, să cumpere morcovi și cartofi.
La farmacie luă tot ce era necesar, apoi la prânz trezi bărbatul.
Ion, ridicăte, mănâncă supa, o agită pe umărul lui.
Ion, cam ameţit, se aşeză pe pat.
Oh, mă doare stomacul! Pot să beau supa în pat? Nu pot ajunge în bucătărie.
E aşa de rău? Bine, îţi aduc. Apoi îţi iei din nou temperatura
Mâncă supa, măsură din nou 37,2 grade. Elena îi dăi pastile. Ion se întoarse spre perete şi adormi din nou. Mulţumesc Domnului, gândi ea.
În România, concediul medical e plătit integral, dar Elena nuprimea veniturile din vânzările de la magazin pentru a acoperi cheltuielile. În familie aveau credite, așa că nupotea să se lase pe jos. Sună la socră:
Inna, Ion e răcit. Dacă poţi, verificăl seara. La noi sunt mulţi clienţi, nul pot suna.
Inna, socra, răspunse cu tonul ei tipic:
Cum e așarăcit? În ce stare e?
Dormind. Temperatura e mică, totul e bine, e iarnă.
Nu e doar iarnă! E pentru că lucrezi la casă și iei tot felul de bomboane acasă! Câteodată îţi spun săţi schimbi slujba!
Inna, eu nus slăbit! Aţi spus şi voi că Ion, când era copil, se lăsa întins în secunde. Gerul a început, așa că nuam ce să fac
Pentru a nu prelungi discuţia cu socra, Elena îl opri repede. Inna îi plăcea să exagereze, să facă din țânţar elefant, şi, în curând, ar fi venit cu cutii pline de ceaiuri şi tincturi pentru nepot. Bine, să vadă, gândi Elena, încă am de mers la lucru.
Aşa că socra apăru cu cutii de plante medicinale pentru fiul ei, zicând că nue de rele. Poftăi pentru ai schimba tricoul umed, strigând:
Uitel cum zace în tricoul ud, se îmbolnăveşte şi mai mult. De ce nu lai observat?
Inna, el dormea, ce săam făcut eu?
Elena plecă la muncă. După câteva ore simţi slăbiciune. Şi eu sunt slăbită, gândi, dar nupute să se plângă, trebuia săși termine tura. Seara măsură din nou temperatura era mai mare decât a lui Ion. Voia săi spună lui Ion, dar el era ocupat cu al său grijă.
Mă dor şi mă cutremur. Mama mia dat ceai cu zmeură şi miere, parcă mia uşura, dar noaptea era din nou grea. Ce săiau?
Şi eu num simt bine
Atunci ia ceva, spuse Ion, privindși limba albă în oglindă. E tot albă.
Nuo poate lăsa să se îmbolnăvească, gândi Elena. Dacă sar plânge mamei, ea va suna la fiecare cinci minute cu sfaturi; dacăi spune socrei, o va acuza; și bărbatul rămâne pe valul lui.
Aşa că hotărî să nu se plângă, să ia pastilele în tăcere și să meargă la lucru. Creditele nuse vor plăti singure.
Întregul săptămână Ion se plângea de slăbiciune, iar, de parcă nuexistă om mai nefericit, chiar dacă termometrul arăta 37 de grade, el tot zicea că se simte rău.
Socra venea des cu amestecurile şi infuziile ei. Elena nuvoia săl întâlnească acasă; faţa ei părea că nue de faţă.
Ion nu observă nimic doarme la televizor sau la telefon. Când se întorcea acasă, Maria (numele mamei) măsura temperatura și, abia în a patra zi, totul se stabiliză.
Slăbiciunea a rămas, dar a trecut. Ion a dormit mult mai mult și a cerut mai multe servicii: supă în pat, măsurat temperatură, adus să bea ceva.
Socra spunea că el era slăbit în copilărie, dar acum, după cinci ani de viaţă de cuplu, a captat primul rău de iarnă și a fost insuportabil!
El se lupta cu slăbiciunea, mereu protestând că nu se simte bine.
Săptămâna următoare doctorul îl externă. Sergiu (nepotul) a fost luat acasă. Mâine Ion trebuie săși reia slujba.
Stând la masă cu o ceașcă de ceai seara, el povestea:
Când eram copil, totul era mai uşor de îndurat, acum e altceva, nuţi poţi imagina!
Ce e atât de special? De ce nu teai ținut?
Uite, dacă ai fi în locul meu! Ușor să vorbeşti când ești sănătos.
Eu am fost şi eu așa! Am trecut prin toate, dar tu nu ai observat.
Ion îl privea pe Elena cu suspiciune, apoi zâmbea șiret, parcă o prindea în flagrant:
Glumeşti, nu? Bine, mergem să dormim!
Elena oftă tristă așa, nul observă nimic
Şi aşa se termină povestea: o femeie ce a născut, poate să înţeleagă puţin ce simte bărbatul când temperatura atinge 37 de gradeElenă se ridică încet, ridicânduși halatul de casă, și se aplecă spre miezul nopţii, ştiind că fiecare gest contează. În camera mică, lumina slabă a lămpii de veghe arunca umbre jucăușe pe pereţi, iar micuţul Sergiu, cu ochi mari de curiozitate, se încolăcea în braţele ei, murmurând în somn un cântec de leagăn pe jumătate uitat.
Ion, încă în pijamă, îi întinse mâna spre ea, iar degetele lui se întâlniră întrun gest timid, ca şi cum ar fi vrut să-i mulţumească pentru supa fierbinte şi pentru îngrijirea neobosită. Mulţumesc, murmură el, iar cuvintele se pierderă în șoapta nopţii.
În acel moment, telefonul sonor al mamei vibra pe noptieră. Elena ridică receptorul, ascultă vocea caldă a mamei, care îi spuse că a primit veşti bune de la doctor: Totul pare să se rezolve, dar nu uita să te odihneşti. Tu şi Ion sunteţi cei care trebuie să vă păstraţi inima caldă.
După conversaţie, Elena se așeză lângă pat, lăsânduse să se aplece pe tâmplele lui Ion. Am învățat că nu e vorba doar de febră sau de limba albă, îi spuse ea, ci de felul în care ne sprijinim când norii se adună. Ion închise ochii, iar din adâncul său răsari un zâmbet.
În dimineaţa următoare, soarele se strecura prin fereastră, încălzind pătura de pe pat. Ion se ridică, simţind că greutatea din corpul său sa risipit, înlocuită de o uşoară senzaţie de uşurinţă. Îl aştepta un mic pachet de ceai de la Inna, dar de data aceasta nu era un simplu amestec de plante: pe ambalaj scria, Pentru cei ce ştiu să asculte. Elena deschise pachetul, și bucuria se citi în ochii ei când descoperi că era un fel de infuzie pe bază de ghimbir și miere, dar cu un mesaj ascuns: Împreună e mai uşor.
În timp ce pregăteau micul dejun, Sergiu se trezi și, cu un râs de copil, se aruncă în braţele părinţilor. Încet, povestea săptămânii de recuperare se transformă întro amintire amuzantă, iar Inna, văzând că toţi au învins furtuna, le zâmbi de pe scaunul său, aşezată lângă fereastră, mulţumită că amintirile sale de tincturi au avut sens.
Ion luă decizia de a-şi schimba programul de lucru, căutând un ritm care să-i permită să fie aproape de familie. Elena, cu o nouă încredere, începu să îşi vândă produsele de la magazin online, în timp ce îşi planifică să deschidă un mic colţ de cafeacărţi în curtea casei, unde vecinii să vină să se încălzească în zilele friguroase.
Pe măsură ce se aplecau asupra unei cărţi vechi de rețete, Ion îi şopti: Recuperarea nu a fost doar despre termometre, a fost despre noi. Elena, cu ochii strălucind, răspunde: Și am învățat că o inimă caldă poate topi orice ger.
În acea seară, casa vibra de râsete, de sunetul clopoţelului de la uşă când vecinii veneau să încerce ceaiul de ghimbir, și de căldura unei familii care a învățat să se sprijine în fața iernii. Acel iernar, în care un simplu răspuns la Cum e așasărăcit? a declanșat un lanţ de mici gesturi, s-a terminat cu o promisiune tăcută: să nu lase niciodată frigul să pătrundă în inimile lor.
Şi astfel, în căldura micii lor lumi, au descoperit că cel mai bun leac nue dintrun sirop, ci din înţelegerea, râsetele şi dragostea ce-i țineau împreună, în fiecare dimineaţă şi în fiecare noapte.
