Cum se face că a răcit? În ce stare e? exclama soacra. În somn. Nu-i mare lucru, temperatura-i mică, totul e în regulă, iarna tocmai a început. Dar nu e simplă iarnă! E pentru că lucrezi așa, tot le aduci de la casa de marcat acasă! Câte ori îţi spun schimbă meseria!
Ilinca se odihnea când, dintr-o dată, se auzi un zgomot puternic cineva deschise ușa de la intrare. Îşi clăti ochii şi privi ceasul erau opt dimineaţa.
Ion, dragul meu, ești tu? întrebă Ilinca, ascultând zgomotele din apartamentul din Iași.
Nu răspunse. Doar auzi cum cineva deschidea ușa băii şi se așeza în linişte
Ilinca aruncă rapid o halat de casă şi se grăbi desculţă spre baie.
Deschise ușa şi rămase cu gura căscată.
Ion stătea în faţa oglinzii, întinzând buzele, admirânduşi limba scoasă în faţă.
Ilinca, e adevărat că, dacă cineva răceşte, limba îi devine albă? întrebă el.
A eşti și tu răcit? întrebă Ilinca somnoros.
Probabil, răspunse Ion, atingânduşi fruntea cu grijă. Am nevoie de termometru. Unde e? Lasămă să mă întind. Chiar și de la muncă mau scos. Probabil trebuie să chemăm doctorul.
Ilinca găsi termometrul. Era 37,2. Iarna începea, iar Ion se întinse. Doctoriţa venise o oră mai târziu, ia dat concediu medical.
Ilinca sună pe mama ei:
Poţi săl iei pe Ştefan de la grădiniţă? Nu poate veni acasă, Ion a răcit.
Mama, singură acasă, era mereu bucurosă săl vadă pe nepotul ei, aşa că acceptă fără să ezite.
Şi cea cu Ion? E grav?
Nu, nimic deosebit. Doctoriţa a venit, a scris concediu, a prescris tratamente. Vom odihni.
Cum te simţi tu? întrebă mama, îngrijorată.
Tot bine! Am schimbat la a doua tură, am cerut soacrei să vină seara să îl vadă pe Ion. Şi aşa a fost săptămâna întreagă a doua tură. Bine, mulţumesc, mamă, am înţeles.
Ce să fac? Trebuie să gătesc o supă uşoară de pui. Aşa că trebuie să merg la magazin, pe lângă farmacie. Iami din congelator pulpe de pui, cumpără morcovi şi cartofi.
La farmacie luă tot ce trebuia. La prânz trezi bărbatul.
Ion, ridicăte, mănâncă supă, Ilinca îi strânse uşor umărul.
Ion, puţin amuţit, se aşeză pe pat.
Ah, mă bâlbâie! Pot sămi aduc supa în pat? Nu pot ajunge în bucătărie.
E aşa de rău? Bine, îţi aduc. Apoi îţi măsori din nou temperatura
Mâncă supa, masură tot 37,2. Ilinca îi dă pastile. Ion se întoarce cu faţa spre perete şi adoarme din nou. Lăuda că Dumnezeu la ajutat. Pentru ea nuși permite să se îmbolnăvească bărbatului i se plăteşte concediul întreg, pe când Ilinca are probleme cu banii în magazin. În familie există credite, iar Ilinca nuși poate permite să se îmbolească. Sună la soacră:
Inocenţia, Ion a răcit. Dacă poţi, verificăl seara. Seara avem mulţi clienţi, nu-l pot suna.
Cum săl fie răcit? În ce stare e? exclama soacra.
În somn. Nue mare lucru, temperaturai mică, totul e bine, iarna a început.
Nue doar iarnă! E de vină meseria ta, de ce aduci de la casă de marcat tot felul de lucruri acasă! Câte ori îţi spun schimbă meseria!
Inocenţia, nu sunt slabă! Dar şi voi spuneţi că Ion, de copil, se culca imediat. Iarna a venit, aşa că numai am rost să vorbesc
Pentru a nu continua discuţia, Ilinca o opri repede pe soacră. Inocenţia îi plăcea să umfle lucru din nimic, aşa că ar fi putut fi acolo în următoarea oră. Lăsăo să se uite, că şi Ilinca trebuia să meargă la lucru.
Aşa se întâmplă soacra venea cu cutii de plante medicinale pentru fiu, zicând că nu strică. Bine, că are dreptate. Schimba tricoul fiului pe unul uscat, strigând:
Uite cum stă în tricoul umed, se îmbolnăveşte şi mai mult. Cum nu ai observat?
Inocenţia, el dormea, ce aș fi putut face?
Ilinca plecă la muncă. După câteva ore simţi slăbiciune. Şi ea era slăbită! Dar nu putea arăta, trebuia să termine tura. Seara măsura temperatura era mai mare decât a lui Ion. Vroia să se plângă lui Ion, dar el era ocupat cu alţi treburile lui.
Mă doare şi îmi tremură. Mama mia dat ceai cu mure şi miere, parcă era mai uşor, dar noaptea ma derutat din nou. Ce să iau?
Ştiu, şi mie numi e bine
Atunci ia ceva, spuse Ion şi se uită din nou la limba albă din oglindă. Da, încă e albă.
Aşa că nupoţi săte îmbolnăveşti! Şi nu poţi să te plângi, pentru că mama ar suna în fiecare cinci minute cu sfaturi, soacra ar acuza, iar bărbatul ar rămâne pe partea lui.
S-a decis că nu se va plânge, va lua pastilele în tăcere şi va merge la lucru. Creditele nuse vor plăti singure
Întreaga săptămână Ion se plângea de slăbiciunea lui, şi părea că nu există om mai nefericit decât el chiar dacă termometrul arăta exact 37, el repeta că îi este foarte rău.
Soacra venea frecvent cu ceaiuri şi decocturi. Ilinca nu voia să se întâlnească cu ea în casă, arătândui pe Ilinca nu prea bine.
Bărbatul nu observă nimic doarme pe televizor sau pe telefon. Când ajungea acasă, Marina (numele de familie al Ilincăi) măsura temperatura şi abia în a patra zi totul se întorcea la normal.
Slăbiciunea era acolo, dar sa trecut. Ion a stat întins mult timp şi a cerut mai multe: mâncare în pat, să măsoare temperatura, să-i aducă ceai.
Soacra spunea că el a fost slăbănog în copilărie, dar acum, în prima iarnă din cei cinci ani de căsnicie, se îmbolnăşea, şi era intolerabil!
Cu o slăbiciune mică, el se lupta pe greu, tot şoptind că nu se simte bine.
Săptămâna următoare a fost externat. Ștefan a fost luat acasă. Mâine Ion merge la muncă.
Stând la masă cu o ceaşcă de ceai seară, el povestea:
Când eram copil, totul era mai uşor, acum trec prin așa ceva, nu-ţi poţi imagina!
Ce e special la asta? De ce nu ţia rezistat?
Ai fi ştiut pe locul meu! Uşor de zis când eşti sănătos.
Dar şi eu am suferit! Tu pur şi simplu nu ai observat.
Ion privi neîncrezător la soție, apoi zâmbi șiret, parcă a prins-o pe Ilinca:
Glumeşti, nu? Bine, hai să mergem să dormim!
Ilinca oftă tristă da, el nu a observat nimic
Şi aşa a fost
În gluma aceea, femeia care a născut nu poate cu adevărat să înţeleagă ce simte bărbatul la 37 de gradeIon ridă încet, privind cum lumina de la abajur se reflectă în sticla de ceai ce abia dacă tremură. Știi, Ilinca, cred că am învățat ceva important în aceste zile, spuse el, cu vocea mai slabă, dar încă plină de hotărâre. Nu e vorba doar de febră sau de limba albă. E vorba despre cum ne învârtăm în jurul lui ca niște roți fără să ne uităm la drum.
Ilinca îi strânse mâna cu grijă și îi șopti: Împreună vom găsi un drum mai puțin agitat. E timpul să ne uităm la ce ne poate oferi viața în afara caselor de marcat și a creditelor care ne apasă. În acel moment, telefonul sonor vibra. Era mama, cu vocea ei caldă și familiară: Am adus niște prăjituri de casă și un borcan de dulceață. Nu lăsați stresul să vă rămână în suflet, copii.
În timp ce soacra Inocenția deschidea ușa, nu cu un sac de plante medicinale, ci cu un coș plin de mere coapte și un zâmbet sincer. Am înțeles că nu prea ajut cu ceaiurile amare, spuse ea, lăsând în urmă poveștile și acuzațiile. Azi vin doar cu dorința să vă văd fericiți. Poate ne putem așeza toți la masă și să ne încălzim cu o poveste, nu cu un morcov.
În bucătărie, fumul aromat al supei de pui se ridica în aer, iar Ștefan, cu ochii mari și curioși, se aplecă spre bolul plin de legume colorate. Mami, de ce limba e albă când ne este frig? întrebă el, iar Ilinca răspunse cu blândețe: Acel alb ne spune că corpul nostru vrea să ne odihnim și să ne hrănim cu iubire, nu doar cu medicamente. Ion ridică o lingură și, cu un zâmbet larg, îi oferi fiului să guste din supă. Copilul chicoti și spuse: E cea mai bună supă din lume!
Seara se așeză peste oraș, iar fulgii de nea începeau să cadă încet, ca niște petale de lumină. În jurul mesei, râsete și povești se împleteau, iar tensiunea dintre generații se dizolva în căldura unui foc imaginar. Ion, cu ochii ușor înlăcrimați, șușă: Poate că nu vom renunța la tot ce facem, dar vom învăța să ne acordăm timp. Să nu lăsăm munca să ne fure momentele de bucurie.
Ilinca îl privește, simțind cum inima îi bate în ritmul unei promisiuni noi. Împreună, răspunde ea, vom găsi echilibrul. Pentru noi, pentru Ștefan și pentru toate poveștile ce încă așteaptă să fie scrise. Oamenii din jur își înălțau paharele de ceai, iar sunetul cristalin al paharelor se îmbina cu șoapta vântului afară.
În acea noapte, când lumina lunii se strecura prin fereastră, Ion aduse un colț de cerneală și a început să scrie pe un carnet vechi: Încă o iarnă, dar de data asta nu suntem singuri. Suntem un mic refugiu în mijlocul furtunii, iar fiecare suflare de aer rece ne amintește că viața, în ciuda frigului, rămâne caldă dacă o împărțim. Ilinca îl alătură la marginea paginii, adăugând un mic desene cu inimă și un pom de brad.
În dimineața următoare, când soarele despărțea nori, cei trei se treziră cu un sentiment nou de speranță. Soacra plecă cu coșul gol, dar cu un zâmbet sincer pe buze, știind că a găsit un loc în inima lor. Ilinca și Ion, cu ștampilă de îngrijire și încredere, au început să caute noi modalități de a-și gestiona timpul, promițând că vor transforma fiecare mic obstacol întro lecție de viață.
Iar când șoapta vântului aducea din nou mirosul de supă caldă, ei știau că, indiferent de temperatură, dragostea și susținerea reciprocă vor rămâne întotdeauna căldura ce îi va ține în viață.
